scris de:prof. Ioan Tuleu

Luptele de la Orlovka, localitate din nordul Stalingradului, au fost sălbatice. Turov, (Comandant de batalion, Brigada 115) amintea unul dintre episoadele îngrozitoare de la mijlocul lui septembrie 1942: „Am văzut un om care alerga spre mine, plin de noroi și sânge, fără armă. Gâfâia, încerca să vorbească, dar nu reușea să scoată decât niște sunete. Când a ajuns aproape, l-am recunoscut: era locotenentul major Alecsandrov, cel mai bătrân combatant al nostru, un om de peste 50 de ani. Înainte de război fusese profesor și insistase să se înroleze, voia să facă ceva pentru patria lui! Apoi Alecsandrov a vrut să vorbească, foarte greu la început, dar încet, încet a reușit să vorbească. La început n-a reușit să rostească întruna decât nemții sunt aici, nemții sunt aici! Dar treptat am aflat toată istoria. Infanteria germană atacase poziția sa prin surprindere și s-a pornit o luptă om la om. Alecsandrov nu luptase în felul acesta niciodată în viața lui. Dar, când a văzut un ofițer tânăr neamț sărind în tranșeea lui, la doar câțiva pași de el și străpungând cu baioneta o infirmieră, aceasta l-a împins la acțiune disperată. S-a repezit cu mâinile goale la neamț, l-a trântit la pământ și și-a înfipt dinții în beregata lui, rupându-i o arteră. Aleksandrov a rămas acolo într-o baltă de sânge și apoi, complet șocat, a pornit năuc, cu totul la întâmplare. O vreme și-a pierdut graiul”.