Sfântul Ştefan, unul dintre ucenicii lui Iisus şi primul martir al Bisericii, este serbat pe 27 decembrie, în a treia zi de Crăciun.

Ştefan a fost unul dintre ucenicii lui Iisus Hristos, care îl urmau pretutindeni şi care au asistat direct la faptele sale. El a fost condamnat la moarte în anul 33, de autorităţile iudaice, deschizând drumul unui impresionant şir de martiri creştini, pedepsiţi pentru credinţă lor.

Sfântul Ştefan era de neam ales şi provenea din semintia lui Avraam. Numele lui este de origine grecească – Stephanos – şi înseamnă “coroana”, “ghirlandă”, “cununa”.

Misiunea Sfântului Ştefan era aceea de a demonstra că Iisus Hristos este Mesia, cel prezis de prooroci în Vechiul Testament. Datorită râvnei şi credinţei sale, Dumnezeu l-a învrednicit cu puterea de a săvârşi minuni.

Având acest har divin al minunilor, care-i însoţeau adesea propovăduirile, Sfântul Ştefan a stârnit furia autorităţilor iudaice, care l-au chemat la judecată în faţa  Sinedriului, un tribunal la vechii evrei, acuzându-l atât de blasfemie, care la acea vreme se pedepsea cu moartea, cât şi de faptul că strică Legea lui Moise.

În faţă Sinedriului, Ştefan s-a apărat prezentând argumente sale solide din scripturi, arătând că legea se împlineşte prin Hristos, adică prin Mesia, cel prezis de profeţi, dar nu a reuşit să-i convingă pe judecători, fiind alungat din cetate şi bătut cu pietre.

Prăbuşit sub loviturile bolovanilor aruncaţi asupra lui, Ştefan a avut totuşi puterea ca, înainte de a muri, să ceară iertare pentru ucigaşii lui: “Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta”.

Sfântul Ştefan a fost ucis cu pietre în valea lui Iosafat. Având în vedere că în vremea aceea cei care erau ucişi cu pietre nu puteau fi înmormântaţi în cavoul familiei, se presupune că trupul Sfântului Ştefan a fost pus în mormântul unui creştin.

Moaştele sale au fost descoperite în anul 415, atunci când preotul Luchian din Kefar-Gamala a avut o viziune. Când i s-au descoperit moaştele, pe mormântul său a fost scris “chiliel”, care în limba ebraică înseamnă “cununa”, pentru că el a luat, cel dintâi dintre creştini, cununa muceniciei.

În popor există convingerea că primul diacon si martir al Bisericii creștine îi ajută pe bolnavi şi pe cei care se judecă de multă vreme.

O veche tradiţie spune că de ziua Sfântului Ştefan este bine să aducem în casă icoană care-l înfăţişează pe acest martir, sfântul ajutându-i pe creştinii care au probleme de sănătate, dar şi pe cei care se judecă de multă vreme cu alte persoane.

Tot în tradiţie se mai spune că pentru sporul casei şi sănătatea rudelor bolnave sau păgubite este bine că în 27 decembrie să dăruim icoană Sfântului Ştefan sau o candelă nouă, aprinsă.

În această zi, în biserici se pomenesc creştinii care au murit în împrejurări dramatice şi se împart pachete cu alimente celor care poartă numele Sfântului Ştefan.

Se mai zice că în această zi persoanele certate trebuie să se împace.

Conform statisticilor, 450.901 români îşi serbează onomastică în a treia zi de Crăciun. Bărbaţi sunt 330.256, purtând numele: Ştefan (276.406), Istvan (33.410), Fănel (8.677), Fănică (5.389), Ştefănel (3.396), Ştefănuţ (2.360), Fanuță (52), Fane (562) şi Ștefănuș (4). Şi 120.645 de femei poartă nume derivate din Ştefan, cele mai multe numindu-se Ştefania (88.378), Ştefana (21.944), Fănica (8.951), Fănuța (1.040) şi Fana (332).

Peste 900.000 de romani își serbează onomastica, în 23 aprilie, cu ocazia Sfântului Gheorghe. Sfântul Mare Mucenic s-a născut în Capadocia într-o familie creștina și a trăit in timpul domniei împăratului Diocletian.

Din cei peste 900.000 de romani care poarta numele Sfantului Mare Mucenic Gheorghe peste 700.000 sunt bărbați si peste 180.000 femei.

Din totalul româncelor, peste 130.00 poartă numele de Georgeta, alte peste 33.000 – Gheorghița sau Ghiorghița și peste 14.000 – Geta, în timp ce peste 500 femei poartă numele de Ghita.

La bărbati, numele Gheorghe, Ghiorghe se regăsește în peste 550.000 dintre cazuri, George – peste 140.000, Gheorghiță, Ghiorghiță – peste 24.00, iar peste 4.800 de români poarta numele Ghiță.

Legenda Sfantului Gheorghe

S-a inrolat in armata romana si, parcurgand ierarhia militara, Sf. Gheorghe s-a facut remarcat prin faptele de arme. In ciuda decretului impotriva crestinilor, emis de Diocletian in 303, Sf. Gheorghe a ales sa-si marturiseasca public credinta crestina. Din ordin imperial, sfantul a fost intemnitat si supus torturii pentru a-si renega credinta. Loviri cu sulita, lespezile de piatra asezate pe piept, trasul pe roata, groapa cu var, incaltamintea cu cuie, bautura otravita, bataia cu vana de bou si toate celelalte torturi nu au reusit sa-l faca sa renunte la credinta sa.

Martorii suferintelor Sfantului Gheorghe, uimiti de puterea sa de a rezista la durere, au renuntat la credinta in zeitati pagane, imbratisand crestinismul. O dovada a sfinteniei sale o reprezinta o minune savarsita de Sf. Gheorghe in timpul intemnitarii sale. Atingand trupul unui detinut mort din celula sa, acesta a inviat, convingand-o astfel chiar pe imparateasa Alexandra, sotia lui Diocletian, sa se crestineze. Intrucat Sf. Gheorghe a respins oferta imparatului de a-i acorda inalte onoruri in schimbul renuntarii la crestinism, Diocletian a ordonat omorarea prin decapitare a Sf. Gheorghe si a sotiei sale.

In constiinta populara romaneasca, Sf. Gheorghe este unul dintre cei mai prezenti sfinti, numeroase biserici purtand hramul sau. Exista numeroase orase in Romania care poarta numele Sfantului Gheorghe si chiar unul dintre cele trei brate ale Dunarii este denumit astfel. Imaginea Sf. Gheorghe ucigand balaurul este prezenta si pe steagul Moldovei medievale trimis de Stefan cel Mare la Manastirea Zografu de la Muntele Athos.

Sfântul Mare Mucenic Gheorghe este unul dintre cei mai preţuiţi sfinţi. De neam bun, a îmbrăţişat de tânăr carierea armelor, distingându-se repede prin curajul şi abilităţile sale. În timpul prigoanei creştinilor, Sfântul şi-a mărturisit şi el cu tărie credinţa şi, după ameninţări şi torturi, a fost executat din porunca aceluiaşi împărat pe care îl servise în lupte şi războaie.

Gheorghe – din greacă: agricultor, lucrător al pământului, acest nume deosebit, atât de răspândit la noi, la români, ne arată că omul trebuie să fie, înainte de toate, harnic şi gospodar. – „Lucrul face sănătate, trândăvia tot păcate.” – Proverb românesc.

Derivate: George, Georgeta, Georgiana, Geta, Gina, Gelu, Geo, Gică, Gherghina, Ioiga, Iordache ş.a.