scris de: prof. Ioan Tuleu

În timpul ofensivei armatei române spre Odesa, din toamna anului 1941, comandantul Regimentului de Gardă „Mihai Viteazul, Ştefan Opriş,  a hotărât comemorarea, în 5 octombrie, printr-o slujbă de prastas a eroilor. Trupele s-au adunat sub arme în piaţa de lângă biserica din Beleaevka, un sat de pe malul stâng al Nistrului, unde pe o masă s-au aşezat tăvile cu colivă iar preotul a oficiat slujba, după care comandantul regimentului a ţinut o cuvântare. La ceremonie au participat şi localnici ruşi care au cerut să se oficieze o slujbă şi pentru cei care doresc să-şi boteze copiii în credinţa ortodoxă.

Prin urmare, a doua zi căpitanul preot, Miron Ianculescu, a procedat la botezul copiilor care nu au putut fi încreştinaţi în timpul regimului bolşevic. Iată cum povesteşte acest episod  locot. Gheorghe Petrescu, adjutant al Regimentului 6 Gardă „Mihai Viteazul”: „În ziua stabilită pentru botez, au venit părinţi cu copii până la 8-10 ani, nu numai din Beleaevka, ci şi din alte localităţi apropiate. Copiiii au fost stropiţi cu apă sfinţită de către preot, având ca naşi ofiţeri şi subofiţeri şi chiar soldaţi din cantonamentele respective. Fiecărui copil botezat i s-a dat câte 400 de lei, iar primarului, pentru biserică, 10000 lei, în mărci germane, monedă valabilă în acea perioadă pe teritoriul cucerit.  Sumele au fost oferite benevol de ofiţerii şi subofiţerii regimentului. După slujba botezului, au fost invitaţi toţi participanţii la o gustare- bufet în curtea bisericii unde iarba era încă verde. Colonelul Ştefan Opriş a ţinut o cuvântare (tradusă în limba rusă), care a impresionat şi mişcat mult populaţia rusă când a accentuat că poporul român şi armata română sunt prietenii poporului rus chiar dacă suntem în război cu armata roşie a URSS”.

scris de:prof. Ioan Tuleu

Gheorghe Ceaușu era comandor, comandant al Flotilei 2 bombardament, în timpul activităților aviației pe frontul de la Odesa, în septembrie 1944. După un raid aerian efectuat de bombardiere asupra pozițiilor inamice i s-a raportat că unul din avioane, comandat de căpitanul Strătilescu, nu s-a mai întors din misiune dar „peste aproximativ o oră un telefon mă cheamă din provincie. Am răspuns și am fost extrem de emoționat că-l aud pe căpitanul Strătilescu, care mă ruga, de la Cetatea Albă, să-i trimit o mașină să-l aducă la unitate. Apoi mi-a explicat cum s-a întâmplat. Mitraliorul din spate fusese împușcat și apoi carbonizat  de flăcările care intrau pe portița din spate. Mecanicul avionului fusese și el ucis și carbonizat de flăcări. În față, și cu geamurile deschise  ca să producă un curent prin avion și să împiedice flăcările să înainteze, stăteau cu nasurile la ferestre pilotul, observatorul și telegrafistul. Au continuat să zboare spre vest, pierzând mereu din înălțime, până au trecut Nistrul, peste lacul Bugaz și, fiind la înălțime foarte mică, au aterizat într-o porumbiște, pe un teren plan, fără să mai scoată trenul de aterizare. Cum s-a oprit avionul, au sărit pe fereastră  și au luat-o la fugă prin porumb, urmăriți și atunci de gloanțele avioanelor de vânătoare inamice.  După ce s-au îndepărtat puțin, avionul cuprins de flăcări a și explodat.”