Sfinții Apostoli Petru și Pavel sunt sărbătoriți în fiecare an în data de 29 iunie. Această zi, denumită în popor SânPetru de Vară, adduce cu ea o serie de obiceiuri, tradiții și superstitii.

Potrivit statisticilor, peste 500.000 de români îşi aniversează onomastica cu ocazia sărbătorii Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel.

Dintre aceştia 375.222 sunt bărbaţi, iar 135.042 sunt femei.

Cele mai frecvente nume întâlnite la bărbaţi sunt Petru, Petre şi Paul. Dintre femeile care îşi sărbătoresc onomastica, cele mai multe poartă numele de Paula, Petronela şi Petruţa.

Biserica a hotarat ca cei doi Apostoli sa fie cinstiti in aceeasi zi deoarece in aceeasi zi si in acelasi an au patimit moarte martirica la Roma, la 29 iunie 67, in timpul imparatului Nero.

Sfantul Apostol Petru a fost rastignit cu capul in jos, iar Sfantul Apostol Pavel a fost martirizat prin taierea capului, intrucat era cetatean roman si avea dreptul la o moarte mai demna, care sa nu fie asemanatoare cu moartea sclavilor.

Sfantul Apostol Petru a fost fratele Sfantului Apostol Andrei si pescar ca toti cei din familia lui.

Numele sau iudeu era Simon, nume pe care Iisus il schimba in Chifa sau Petru, adica piatra, asa cum spune Sfantul Evanghelist Ioan – “Si l-a adus la Iisus. Iisus, privind la el, i-a zis: Tu esti Simon, fiul lui Iona; tu te vei numi Chifa (ce se talcuieste: Petru) (Ioan 1, 42).

Sfantul Apostol Petru este martor, impreuna cu Iacov si Ioan, la Schimbarea la Fata a lui Hristos, pe muntele Tabor. Cand Iisus ii intreaba pe apostoli cine cred ei ca este El, Petru raspunde: “Tu esti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu Celui viu” (Matei 16, 16).

S-a lepadat de Fiul lui Dumnezeu in noaptea in care Mantuitorului a fost dat in mana garzilor.

“Cu randuiala lui Dumnezeu a fost lasat sa se lepede de Hristos de trei ori, in vremea patimii Sale, din trei pricini: pentru a se smerii mai mult, pentru a plange mai cu amar in toata viata sa (Matei 26, 27) si pentru a avea mai multa mila de cei pacatosi, fiind foarte aprins pentru Hristos”, arata arhimandritul Ilie Cleopa (vol. ”Predici la Praznice Imparatesti si la Sfintii de peste an”).

Dupa Inviere insa, Hristos i-a incredintat Sfantului Apostol Petru pastoria celor care vin la El, ca semn ca i s-a iertat pacatul sau.

In ziua Cincizecimii, Sfantul Apostol Petru vorbeste plin de Duhul Sfant multimilor adunate la Ierusalim, dovedind ca Iisus este Mesia cel asteptat. Ca rezultat al predicii lui, in acea zi s-au botezat primii trei mii de oameni, intemeindu-se astfel prima comunitate crestina.

Sfantul Apostol Petru a propovaduit Evanghelia in Galatia, Asia Proconsulara, Bitinia si Roma. In anul 50 a participat la Sinodul Apostolilor din Ierusalim, unde s-a hotarat ca cerintele rituale ale religiei mozaice sa nu fie obligatorii pentru crestinii proveniti dintre pagani.

Sfantul Apostol Pavel era tot evreu de neam, nascut in Tarsul Ciliciei (Turcia de astazi), care mai inainte de a crede in Hristos se numea Saul.

Supranumit “Apostolul neamurilor”, Pavel a fost apostolul care a avut cea mai ampla si fructuoasa misiune evanghelizatoare. Dupa studii facute la scoala rabinului Gamaliel, Saul s-a aratat ca un prigonitor de temut al crestinilor, plin de zel pentru legea mozaica.

In urma unei revelatii de pe drumul Damascului, cand Iisus ii apare intr-o lumina orbitoare si ii spune: “Saule, Saule, de ce Ma prigonesti?”, s-a convertit la crestinism, dupa care si-a inceput misiunea de apostol “mai pe urma chemat”.

In cele trei calatorii misionare ale sale, Sfantul Apostol Pavel a adus la credinta multimi de pagani, intemeind biserici in toate marile orase din spatiul asiatic si de rasarit al Imperiului Roman.

Propovaduirea sa a provocat o mare revolta, astfel Sfantul Apostol Pavel a fost acuzat la procuratorul Iudeii de tradare. In urma acestui fapt, a fost intemnitat vreme de doi ani, dupa care, pentru a scapa de judecata Sinedriului, a facut apel la Cezar, in calitatea lui de cetatean roman.

Ajuns la Roma, a ramas captiv vreme de doi ani, timp in care si-a continuat lucrarea de propovaduire a Evangheliei si de intarire a comunitatii crestine de acolo.

In anul 67, in timpul lui Nero, a fost decapitat la Roma, in aceeasi zi in care Sfantul Apostol Petru era crucificat.

***

Ziua de 29 iunie, in care se sarbatoresc Sfintii Petru si Pavel, marcheaza mijlocul verii agrare si timpul secerisului. Cei doi apostoli sunt pomeniti impreuna pentru ca au murit in aceeasi zi, a anului 67.

Se spune ca Sfantul Petru guverneaza peste ploaie si caldura, poseda puterea de a arunca grindina peste pamant. Se zice ca atunci cand Sfantul Petru plesneste din bici, sar din acesta scantei, care, odata cazute pe pamant, se transforma in licurici.

Se spune ca atunci cand oamenii se indeparteaza de credinta, SanPetru cheama balaurii si incepe sa porneasca grindina asupra acestora.

Oamenii obisnuiesc sa dea de pomana pentru sufletele celor morti, sarbatoarea fiind cunoscuta si sub numele de Mosii de SANPETRU. Conform credintei populare, mosii ar fi fost nouă batrani care faceau doar lucruri bune si minuni peste tot pe unde mergeau.

Obiceiuri de SânPetru

De ziua Mosilor de SânPetru sau Moșilor de Vara, femeile impart oale cu apa, pentru ca cei morti sa aiba ce bea pe lumea cealalta, tot in aceasta zi oamenii au voie sa lucreaze orice, dar sa nu toarca.

Nu e ingaduit nici unei femei sa manance mere pana in aceasta zi, fiindca altfel ii supara pe morti. Dupa sarbatoare insa, femeile tinere pot manca mere, cele varstnice fiind nevoite sa mai astepte pana la Sfantul Ilie.

Pana in aceasta zi nu se scutura merii. Se crede ca, daca se respecta aceasta datina, sunt ocrotite ogoarele de caderea grindinei.

Oamenii pistruiati trebuie sa se spele pe fata cu apa la miezul noptii, cand canta cocosul; traditia spune ca respectand acest ritual, pistruii nu se mai inmultesc.

Sarbatoarea sfintilor Petru si Pavel se tine timp de trei zile pentru ca agricultorii sa fie protejati impotriva potoapelor si pentru ca granele lor sa fie bogate.

Privighetorile si cucii nu mai canta in aceasta zi. Femeile vaduve nu au voie sa manance mere pana in ziua Sfantului Ilie, ca sa fie sanatoase.

scris de: prof. Ioan Tuleu

Vorba populară spune că există atâtea obiceie câte bordeie, şi este foarte adevărată dacă privim varietatea extraordinară de tradiţii care diferă de la o regiune la alta şi chiar de la un sat la altul. Cu atât mai mult se poate vorbi de varietate într-o regiune ca a Zărandului, care este una de interferenţă între Banat, Crişana şi Apuseni, în care specificul local “bate” de multe ori pe cel regional. Din această parte de ţară situată pe Valea Crişului Alb între Munţii Zărandului şi Munţii Codrului Moma am ales, spre exemplificare, obiceiuri de Crăciun de pe valea Cigherului, din satele Moroda şi Iermata.

Sărbătorile începeau de fapt cu Ignatul, tăierea porcului, care se făcea în 20 decembrie, după un ritual care se respecta de fiecare dată şi începea cu înjunghiatul, apoi continua cu închinarea câte a unui păhărel de răchie, pentru ca gazda să se poată bucura de bucate şi să aibă parte de belşug în toate. Munca se încheia cu cina porcului, la care erau invitate rudele şi vecinii.

În ziua de ajun de Crăciun, în 24 decembrie dis-de-dimineaţa, copiii de până la 14-15 ani umblau pe la uşile oamenilor cu pizăratul. Adică se formau grupuri de câte 3-4 copii care umblau din poartă în poartă spunând sor, sor, sor, sor iar după ce intrau în casă dădeau „bună dimineaţa lui Ajun”. Stăpâna casei mulţumea pentru urare şi dădea copiilor colaci mici, din făină de grâu, numiţi pizărăi. Unii completau cu nuci şi mere. La Iermata pizăratul era făcut de către toţi copiii, care mergeau împreună la fiecare gospodărie.

Colindatul (corindatul) începea în seara de ajun, după căderea întunericului şi la el participau copiii, feciorii dar şi oameni maturi. Se alcătuiau grupuri de câte 3-5, sau mai mulţi, care erau pegătite din timp cu repertoriul ce trebuia aplicat şi cu instrumentele necesare: traistele, toba, capra. Unul dintre colindători întreba la fereastră dacă este slobod la colindat şi la răspuns afirmativ grupul intra în casă colinda şi executa dansul ritualic al caprei. Drept plată participanţii primeau o bucată de cârnaţ, alta de caltaboş sau slănină, şi vin sau ţuică. Colacii erau adunaţi în sac iar cârnaţii într-o traistă de piele. Cel ce purta colacii era denumit iapă. Din rândul colindătorilor unii erau doar vocali, oameni de toate vârstele, unul era cu toba, care bătea ritmul cântărilor, altul era cu ţurca sau cu capra dirijată de unul dintre colindători, cu muzica erau de obicei feciorii care intrau cu fetele în joc. Unii gospodari cereau ca la sfârşitul colindei să se dezlege colacul. Caz în care se rostea o oraţie asemănătoare pluguşorului. Tot în seara de ajun se manifestau şi „şozănii”, care erau grupuri de femei şi bărbaţi, deghizaţi şi cerniţi pe faţă, în scopul de a produce hazul celor pe care îi vizitau; vecini şi prieteni, dar ei nu colindau.

Alte obiceiuri constau în lampa care stătea toată noaptea aprinsă, prevederea mersului vremii cu calendarul cu ceapă, iar producţia pomicolă cu o ramură înfiptă într-un cartof. „Vifleiemul” era o cutie cu păpuşi cu ajutorul căreia se comemora naşterea Domnului. Existau și 5-6 personaje care jucau un fel de piesă de teatru, în care erau reprezentaţi Irod impăratul şi cei trei crai: Gaşpar, Melchior şi Baltazar şi ofiţerul lui Irod care era şi păpuşar. Cu Vifleiemul se mergea de Crăciun dar şi de Anul Nou şi Bobotează.