S-a întâmplat în aprilie 1944 atunci când ofensiva rusească de pe frontul din Moldova a fost oprită de armatele româno-germane.

În luptele mai mărunte care au urmat au avut loc tot felul de întâmplări, care ieșeau oarecum din atmosfera războiului, așa cum a fost cea cu episodul albinelor descris în urmă cu câteva zile.

De data aceasta vă redăm o altă întâmplare povestită de același Gunter Kocsorrek, mitralior în Regimentul 21 Panzergrenadier: „Culesesem un Ivan biat criță din patul unei românce care țipa. Nu se putea ține deloc pe picioare și nici nu mai știa că este la război și că noi suntem inamicii. Întrucât nu mai era în stare să meargă împreună cu ceilalți prizonieri, am decis să-i scoatem toate hainele de pe el și să le aruncăm într-un puț. Apoi l-am azvârlit între niște găini speriate, pe o grămadă de bălegar. Din păcate nu puteam aștepta să se trezească; speram ca româncele să nu-l lase să scape prea ușor”.

E de presupus ce i s-a întâmplat după aceea…

O întâmplare cu totul inedită, cu iz anecdotic, povestită de mitraliorul german Gunter K. Koschorek, s-a întâmplat pe frontul din Moldova într-o frumoasă zi de 28 aprilie a anului 1944.

Atunci, în nord-vestul Iașiului se afla staționat pe linia frontului Regimentul 21 Panzergrenadier german. Era liniște, pomii în floare, iar soldații stăteau și se încălzeau la soarele primăverii binecuvântate după luptele intense de la începutul lunii. La un moment dat soldații nemți observă o vânzoleală neobișnuită în tranșeele rușilor, aflate în fața lor, la mică distanță la marginea unui sat.  Rușii au început să țopăie ca nebunii în fața nemților ieșind la vedere din tranșeele lor fără să se mai ferească de inamic.

„Între timp toată unitatea se tăvălește de râs, soldații încearcă să ghicească de ce dansează rușii ca ieșiți din minți în fața satului și fac tot felul de gesturi dezarticulate. Îmi imaginez că așa trebuie să fi arătat dansurile indiene ale pieilor roșii, despre care citisem în romanele cu cowboy. Apoi câțiva soldați din adăposturile aflate în fața satului se ridică și ei pe picioare și se amestecă cu ceilalți dansatori, fluturând în același timp din mâini. Auzim până în liniile noastre strigătele lor. Ce se întâmplă? Sunt așa de beți că au intrat într-un fel de transă? Ne dăm cu părerea cam ce ar putea fi. Se vede că i-a lovit soarele în cap,  spune Warias. Dar rușii aleargă spre noi ca mânați de la spate de diavol. Și în timp ce aleargă dau din mâini în toate părțile, de parcă ar vrea să-și ia zborul.

Ce e asta – o nouă tactică rusească? Sunt deja în spatele mitralierei și îi urmăresc atent pe inamicii care se apropie, pentru orice eventualitate. Aceștia ajung curând la plutonul de pușcași din flancul nostru drept. Oberleutnantul care i-a ținut sub observație prin binoclu îmi pune încet mâna pe umăr:

-Nu trage! Nu sunt înarmați.

Iau imediat mâna de pe trăgaci și mă uit la ruși, care sar unul după altul peste adăposturile noastre și continuă să fugă. Oamenii noștri se lasă pe vine și îi lasă să treacă.

- Ce naiba se întâmplă? îl aud pe șef strigând.

-Albine! Răspunde cineva. Un roi uriaș de albine furioase!.

Unii dintre băieții noștri sar afară din adăposturi și o iau și ei la fugă după ruși.

Așadar, dezlegarea enigmei este un roi de albine! Au provocat atâta panică, încât rușii și-au aruncat armele și au năvălit peste inamic! Pentru noi a fost un spectacol interesant, amuzant deși le eram recunoscători rușilor că nu au trecut peste adăpostul nostru. Se știe că nu este deloc nostim să fii atacat de un roi de albine”.

Nemților le-a veni totuși ideea să aprindă smocuri de paie și să facă fum pentru a scăpa de albine, dar au luat astfel, cu sprijinul albinelor, 19 prizonieri ruși.

(Gunter K. Koschorrek, „Zăpada însângerată”, Editura Corint p. 271)

Consiliul Judeţean Arad a fost gazda unei întâlniri, cu caracter istoric, dar deopotrivă una de suflet, pentru a marca 100 de ani de la Unirea Basarabiei cu România, act înfăptuit la 27 martie 1918. Oaspeţii de seamă ai evenimentului organizat de Claudia Boghicevici, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Arad, şi Doru Sinaci, directorul Bibliotecii Judeţene „A.D Xenopol” au fost Excelenţa Sa dr. Mihai Gribincea, ambasadorul Republicii Moldova la Bucureşti, şi istoricul prof. dr. Ionuţ Cojocaru, de la Universitatea Bucureşti.

În faţa unei săli pline, Excelenţa sa dr. Mihai Gribincea a oferit o lecţie de istorie, diplomaţie şi românism. Istoric la bază, oaspetele moldovean a evocat momentul 27 martie 1918, contextul istoric şi geopolitic, dar şi sacrificiile reale ale basarabenilor, din acele vremuri. Transbordând discuţia la timpurile noastre, Excelenţa sa dr. Mihai Gribincea a detaliat actuala situaţie din Basarabia, raportată la toate aspectele. „Moldova de astăzi e o societate foarte divizată, unii privesc spre Est, alţii spre Vest. Avem şi minorităţi, circa 20%, avem o republică separatistă, dar şi o regiune autonomă. Există, însă, un puternic filon naţionalist românesc, pentru că vorbim aceeaşi limbă, facem parte din acelaşi popor”, a declarat Excelenţa Sa. Discursul său, patriotic, filoromânesc, a fost aplaudat, ambasadorul moldovean definindu-se pe sine într-un mod foarte natural: „Sunt istoric şi încerc să fiu onest, în primul rând cu mine, dar în acelaşi timp cu toţi ceilalţi”.

Istoricul prof. dr. Ionuţ Cojocaru a reliefat actul Unirii Basarabiei cu România, din 27 martie 1918 în contextul geopolitic internaţional, nu doar prin prisma alipirii provinciei Basarabia la patria mamă. „De-a lungul istoriei, destinul Basarabiei n-a fost unul fericit. Nici acum 100 de ani, decizia de unire cu România n-a fost uşoară. Dar a fost primul pas în elaborarea actului final al Marii Uniri, parafate la 1 Decembrie 1918”, a subliniat istoricul prof. dr. Ionuţ Cojocaru.

Claudia Boghicevici, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Arad, a subliniat faptul că între Arad şi Republica Moldova există o relaţie specială. „Chiar dacă ne desparte o distanţă mare, prietenia şi respectul dintre noi fac ca această distanţă practic să nu existe. În anul Centenar al Marii Uniri, evocând acum Unirea Basarabiei cu România, invariabil apare şi ideea de prezent, de Unire între România şi Republica Moldova. Legăturile administrative cu raionul Ungheni, schimburile culturale permanente, o colaborare economică bazată pe contacte la diferite niveluri – toate acestea demonstrează că unirea cu Moldova nu ţine doar de frontiere, ci de bună înţelegere, de schimb de experienţă, de sprijin reciproc. Avem aceeaşi origine, aceeaşi limbă, aceleaşi repere culturale, o istorie comună. Practic, suntem două ţări, dar o singură naţiune”, a reliefat Claudia Boghicevici relaţia Aradului cu Moldova, raportată la prezent.

La întâlnire au participat numeroase personalităţi, în frunte cu Arhiepiscopul Aradului Timotei Seviciu, prof. dr. Doru Bogdan, prof. Cătălin Ionuţaş, prof. Gabriel Sala, Teodor Mihuţ, Puiu Valea, arhivist Mirela Pachiţa, reprezentanţi ai asociaţiei „Pro Basarabia şi Bucovina” – despărţământul „Vasile Stroescu”, profesori şi elevi. Evenimentul face parte din seria manifestărilor organizate de Consiliul Judeţean Arad pentru a marca Anul Centenar.

Ministerul Sănătății a publicat recent o informare privind repartizarea unor ambulanțe către serviciile teritoriale de profil. Biroul de presă al Consiliului Județean Arad a fost  abilitat să transmită o declarație pe acest subiect a președintelui Consiliului Județean Arad, Nicolae Ioțcu:

”Guvernul Victor Ponta a dat, sâmbătă, încă o dovadă că se află la conducerea țării exclusiv pentru a satisface propria clientelă politică. Ministrul Sănătății, Nicolae Bănicioiu, a repartizat, din inima Ardealului, adică de la Cluj, 30 de ambulanțe de tip B 4×4 către serviciile de ambulanță din țară. Supriză, însă: nici una dintre ambulanțe nu a mers către județele din Ardeal. Toate, absolut toate au fost alocate județelor din Moldova și Muntenia, controlate în mare parte de PSD. Este vorba despre serviciile de ambulanţă teritoriale din Ilfov, Argeş, Bacău, Brăila, Buzău, Botoşani, Călăraşi, Constanţa, Dolj, Galaţi, Ialomiţa, Neamţ, Tulcea, Teleorman, Vaslui şi Vâlcea.

După cum am anunțat deja, Guvernul Ponta a schimbat regulile de alocare a fondurilor bugetare către administrațiile locale, în așa fel încât să-și satisfacă propria clientelă politică. Aceeași regulă privește accesarea fondurilor europene pentru construcția spitalelor regionale, Vestul țării fiind, practic, în imposibilitatea de a accesa aceste fonduri din cauza strategiei limitative a Guvernului Ponta. Considerăm că, prin nealocarea de ambulanțe către nici unul din județele ardelene, PSD face dovada aplicării unei politici discriminatorii, care poate afecta asigurarea, pe termen scurt și mediu, a serviciilor de sănătate pentru românii din Ardeal și, evident, și din Arad.

Această învrăjbire pe criterii regionale este periculoasă, singura soluție fiind, în acest moment, demisia Guvernului Ponta și revenirea la o politică bugetară echilibrată, de care să poată beneficia toți românii”a declarat Nicolae Ioțcu.

scris de: prof. Ioan Tuleu

În Bătălia pentru Moldova din vara anului 1944, sublocotenentul Ioan A. Şuţa, din Regimentul 5 Vânători, Divizia 1 Infanterie, se afla împreună cu unitatea sa la nord de Târgu Frumos. Era sublocotenent activ, promoţia 10 mai 1942, încadrat comandant de pluton aruncătoare brand 81,4 mm, în Batalionul 1, comandat de maiorul Constantin Cosmulescu. Poziţia de apărare încredinţată batalionului avea în centru Dealul Ulmi, cu cota 192, la nord de Târgu Frumos, care domina toată zona cu poziţiile inamicului pe mare adâncime. Aici au avut loc cele mai aprige şi neîncetate lupte, ziua, dar mai ales noaptea, precedate de bombardamente de artilerie şi aviaţie, toate urmărind recucerirea cotei 192. Pentru reuşita atacurilor lor, sovieticii şi-au împins tranşeea întâi mult înainte, ceea ce a făcut ca lupta de apărare să fie deosebit de violentă ceea ce reiese și din relatarea sublocotenentului: „Într-una din nopţile dramatice ce le-am trăit, inamicul şi-a pregătit un nou atac spre cota 192, precedat de o masivă pregătire de artilerie şi aruncătoare.  Auzind şuieratul unui proiectil de artilerie ce se apropia de locul unde eram, repede m-am adăpostit în tranşee şi în spatele meu s-a ghemuit caporalul Ciuciu. O schijă mi-a străpuns cămaşa bluză din spate şi l-a lovit pe Ciuciu într-un ochi. Am reuşit să-l pansez şi am plecat cu el spre bateria de tragere. În timp ce mă aflam acolo inamicul a trecut la atac, a străpuns poziţiile infanteriei, îndreptându-se spre poziţiile noastre. Mă cuprinsese teama, mai ales că fiind întuneric desluşeam greu situaţia ce se crease. Am ordonat sergentului Milutin să se desfăşoare imediat cu toţi servanţii pentru apărarea poziţiei de tragere. Iar eu am trecut la întâmpinarea infanteriştilor care se retrăgeau în dezordine din linia întâi. Cu aceştia şi două puşti mitralieră ce le aveam la dispoziţie am deschis un foc ucigător împotriva inamicului aflat în atac. După un timp, încercând să-mi fac curaj, am strigat din răsputeri: „După mine, la atac, ura” şi spre marea mea satisfacţie toţi ostaşii m-au urmat în strigăte de ura… ura, încât inamicul a intrat în panică, retrăgându-se în fugă pe vechile poziţii”.

scris de: prof. Ioan Tuleu

Toate marile popoare ale lumii au avut perioadele lor de glorie,de maximă creştere a  puterii politice şi economice şi înflorire a spiritului. Pentru români,fără  îndoială, cei aproape cincizeci de ani de domnie ai lui Ştefan cel Mare  şi Sfânt(1457-15o4) au constituit „veacul de aur” al unei  naţiuni creştine, europene, şi luptătoare .Niciodată faima conducătorului n-a străbătut atât de departe, niciodată Ţara (Moldova) n-a fost mai respectată, niciodată creştinătatea n-a  datorat mai multă recunoştinţă  unui principe angajat  în lupta pentru apărarea credinţei celei drepte. Grecii l-au avut pe Pericle, romanii pe Augustus, francezii pe Napoleon I, ruşii pe Petru cel Mare iar noi românii pe Ştefan cel Mare şi Sfânt – Atletul lui Hristos.

El a fost înălţat la rangul de Domn pe câmpul numit Direptate, nume predestinat pentru lunga sa domnie pentru că asta a urmărit el cu obstinenţă: dreptate pentru neamul său, pentru oamenii care îl slujeau, pentru toţi cei de o credinţă.

Faima lui a trecut cu mult graniţele Tării Moldovei ajungând până departe la Şahul Persiei, Hanul Tătarilor, sau la Ţarul tuturor ruşilor, ca să nu mai vorbim de Principii creştini ai Europei.

Faptele lui de arme au fost unanim recunoscute iar puternicii lui vecini – turcii, ungurii, polonezii, tătarii – au cunoscut pe pielea lor ce înseamnă  să înfrunte voinţa de libertate a unei ţări mici care are în frunte un Mare bărbat de stat. Istoricii sunt unanimi în a aprecia,peste toate marile lui însuşiri,deosebita-i înţelepciune. Ţara în timpul lui a prosperat, negoţul s-a dezvoltat, liniştea oamenilor a fost asigurată. Ştefan a ştiut să răsplătească întotdeauna meritul şi devotamentul. Îndeplinindu-şi slujba cu pricepere şi credinţă, dregătorii erau înaintaţi treptat până la rangurile cele mai înalte. În schimb era necruţător cu cei care ar fi încercat să uneltească ceva împotrivă-i.

Niciunul dintre domnii Moldovei n-a înălţat atâtea lăcaşuri de rugăciune ca Ştefan. Tradiţia spune că după fiecare luptă el ridica câte o biserică sau mănăstire şi ea se confirmă aproape întocmai prin mărturiile documentare. Mănăstirea Putna şi Biserica Voroneţ – cele mai cunoscute – sunt capodopere ale artei creştine universale.

O asemenea puternică personalitate nu putea să nu lase urme în conştiinţa urmaşilor urmaşilor lui. „Ştefan, Ştefan, Domn cel Mare / Seamăn pe lume el n-are / Decât numai mândrul soare…” spus-au moldovenii care i-au purtat peste veacuri o neţărmurită admiraţie. Mai târziu marii scriitori români s-au aplecat cu puterea slovei şlefuite asupra faptelor şi meritelor sale spre exemplu peren, creând opere nemuritoare. Cine nu cunoaşte vestitele versuri: „Un orologiu sună noaptea jumătate / În castel în poartă oare cine bate…” ale lui Dimitrie Bolintineanu. Barbu Ştefănescu Delavrancea a creat în „Apus de soare”, o dramă în care „se desfăşoară conflictul dintre o mare energie ce nu vrea să piară şi moarte „– cum spune George Călinescu. Iar cel mare cât Ceahlăul – l-am numit pe Mihail Sadoveanu – nu putea să ignore o epocă atât de bogată în întâmplări şi învăţăminte ca domnia lui Ştefan şi creează astfel „Fraţii Jderi” iar „Viaţa lui Ştefan cel Mare” este o romanţare a istoriei voievodului său de suflet.

În urmă cu exact 510 de ani, în ziua de marţi, 2 iulie 1504, în ceasul al patrulea din zi, Ştefan închide ochii pentru totdeauna trecând la cele veşnice.

Din vreme viteazul voievod îşi pregătise mormântul în Mănăstirea Putna. Lespedea de marmură care trebuia să-i acopere trupul avea săpată inscripţia: „Bine cinstitorul Domn Io Ştefan Voievod din mila lui Dumnezeu domn al Ţării Moldovei, fiul lui Bogdan Voievod, ctitorul şi ziditorul acestui sfânt lăcaş carele aici zace şi s-a mutat în veşnicele lăcaşuri în anul 7…”

Astăzi, după 510 de ani spunem doar că gloria lui va străluci veşnic în istoria românilor.

În curând cetățenii moldoveni vor putea călători în spațiul Schengen fără vize, conform unei propuneri legislative aprobate de Parlamentul Europeană astăzi. Documentul aprobat prevede transferarea Moldovei de pe lista negativă pe lista pozitivă. Moldovenii care au pașapoarte biometrie (cu un cip care conține imaginea facială și amprentele deținătorului) vor putea călători în spațiul Schengen pentru perioade între 90 și 180 de zile.”Eliminarea obligativității vizelor dă un mesaj clar Moldovei, în sensul unei perspective europene, al integrării economice graduale și al unor relații comerciale consolidate”, a declarat europarlamentarul Iosif Matula în cadrul unei intervenții  susținute în Parlamentul European.

Totodată, europarlamentarul democrat-liberal a subliniat progresele înregistrate de Republica Moldova: “Să nu uităm că Moldova este prima țară a Parteneriatului Estic ce a parafat Acordul de asociere cu UE, îndeplinind toate cerințele aferente Planului de acțiune privind liberalizarea vizelor. Deși perspectivele sunt incerte, prin această politică de vize avem șanse în soluționarea pe cale pașnică a problemei transnistrene, ținând cont de  beneficiile aduse cetățenilor care dețin un pașaport biometric”.

După votul Parlamentului, Consiliul ar urma să aprobe oficial regulamentul amendat, cel mai târziu în luna aprilie, după verificarea legală a textelor în toate limbile, fapt care se pare că va fi o simplă formalitate.