Mitraliorul german Gunter K. Koschorrek povestește și despre camarazi cruzi, fără inimă, care împușcau inamici pe frontul de est doar pentru propria plăcere, nu din necesități militare.

Așa cum a fost unteroffizer Schwarz pe care l-a auzit cum a ordonat unui soldat să împuște în ceafă o siluetă chircită și a văzut cum l-a împușcat chiar el în ceafă pe un altul.

„Omul ăsta era atât de plin de ură, încât trebuia chiar să pângărească morții. După aceea a trecut pe lângă mine, ducându-se spre alt soldat căzut. A dat cu piciorul în trupul care zăcea pe o parte, i-a aplicat o lovitură puternică în stomac și a murmurat furios:

-Și acesta este prea viu!

A fixat țeava chiar pe fruntea soldatului și a tras. Trupul despre care presupuneam că este mort a tresărit

-De ce nu-i luăm prizonieri ? l-am întrebat furios.

Sergentul cel negricios s-a mulțumit să mă privească dezgustat și a mormăit:

- Atunci încearcă să-i ridici când fac pe morții! Porcul crede că nu ne dăm seama că este în viață și o să ne poată ataca pe la spate. Am mai văzut așa ceva…” Chiar dacă acest unteroffizer ar putea avea un argument logic, îmi dau seama că gândește așa în cea mai mare parte pentru că are porniri sadice, pe care astfel de oameni și le pot satisface pe timpul războiului sub pretextul legitimității. Meinhard spune că sovieticii comit atrocități împotriva soldaților noștri și adesea nu iau prizonieri, așa că și ai noștri se poartă la fel.

Spune că așa e la război, cu aceste avalanșe crescânde de ură. Începe cu un atac, apoi urmează lupta. Cei doi inamici se bat pentru viețile lor, ceea ce se transformă apoi într-o înverșunare sumbră și o reacție exagerată de ambele părți. Iar aceasta duce la represalii și răzbunare în conformitate cu lozinca: „Îți fac și eu ție ce îmi faci și tu mie”. O, și Dumnezeu să aibă milă de cel care pierde!”.

(Din Gunter L . Koschorrek, Zăpadă însângerată, p. 81)

S-a întâmplat în aprilie 1944 atunci când ofensiva rusească de pe frontul din Moldova a fost oprită de armatele româno-germane.

În luptele mai mărunte care au urmat au avut loc tot felul de întâmplări, care ieșeau oarecum din atmosfera războiului, așa cum a fost cea cu episodul albinelor descris în urmă cu câteva zile.

De data aceasta vă redăm o altă întâmplare povestită de același Gunter Kocsorrek, mitralior în Regimentul 21 Panzergrenadier: „Culesesem un Ivan biat criță din patul unei românce care țipa. Nu se putea ține deloc pe picioare și nici nu mai știa că este la război și că noi suntem inamicii. Întrucât nu mai era în stare să meargă împreună cu ceilalți prizonieri, am decis să-i scoatem toate hainele de pe el și să le aruncăm într-un puț. Apoi l-am azvârlit între niște găini speriate, pe o grămadă de bălegar. Din păcate nu puteam aștepta să se trezească; speram ca româncele să nu-l lase să scape prea ușor”.

E de presupus ce i s-a întâmplat după aceea…