de prof. Ioan Tuleu: Germanul Horst Slesina descrie în cartea sa  „Soldații împotriva morții și diavolului”, prima bătălie importantă împotriva tancurilor sovietice desfășurată la Grodno, imediat după 22 iunie 1944. La ea a participat Divizia 8 infanterie germană contra Corpului 11 Mecanizat sovietic:

„Pregătirile pentru apărare se încheie în câteva secunde. Clătinându-se și huruind se apropie tunurile noastre de asalt. Sunt niște tancuri grele, masive fără turelă, cu țevile tunurilor ieșite amenințător. Este prima bătălie a echipajelor, dar ei merg la luptă cu seninătate și încredere. Sunt ferm convinși de superioritatea armei lor.

Echipele antitanc și-au ocupat pozițiile bine camuflate, în ciuda grabei. Tunurile de asalt se apropie de drum din dreapta și din stânga. Acum trebuie să așteptăm. Auzim huruitul motoarelor, scrâșnetul și zăngănitul șenilelor tancurilor. Vin! Sunt vopsite într-o culoare maroniu pământie, cu țevile tunurilor lungi – sunt cinci, șase și alte câteva. Sunt tancuri ușoare și medii, plus câteva blindate grele. Mai aproape și mai aproape. Acum se vede fiecare detaliu. Turelele lor se rotesc, pentru că ne caută. Detunături urlătoare, schelălăitoare și lătrătoare.  Proiectilele trasoare din tunurile antitanc ajung la inamic cu „degetele” lor de foc. Bubuitul mai slab al tunurilor de asalt. Mitraliere cu gloanțe speciale trag în părțile laterale ale tancurilor.

Tancurile din față au parte de o primire fierbinte. Primele două proiectile din două tunuri de asalt d-ale noastre lovesc cel mai apropiat tanc greu și cu o forță extraordinară îi smulg turela, aruncând-o la câțiva metri. O coloană înaltă de foc, o detunătură și rezerva de muniție explodează, rezervoarele de benzină ale tancurilor sar în aer – în clipa aceasta în fața noastră se ridică câteva coloane de fum și foc. Cinci tancuri sovietice au fost sfârtecate și sfâșiate în bucăți.

Alte ținte! Tancurile sovietice rămase au intrat în luptă și trag cu îndârjire asupra pozițiilor noastre printre tancurile lor doborâte și distruse. Praful ridicat, fumul prafului de pușcă și fumul de ulei ars ne acoperă. Rușii trag violent cu mitralierele și tunurile. Tunul antitanc din partea dreapta a drumului a fost doborât. Schije, oțel și sânge amestecat cu noroi cad pe nisipul galben. Scenele mi se întipăresc în memorie cu mare precizie. Un tanc rusesc înaintează spre noi: 40 de metri, 30 de metri…De ce nu trage tunul de asalt? Groaza mă strânge de gât. O lovitură nimicitoare – foc, plăci de blindaj, țeava tunului, trupuri omenești, ulei arzând și un fum negru, gros care acoperă milostiv tabloul groazei…

Acest zgomot infernal durează doar câteva minute. Focul încetează pentru că noi nu mai avem ținte. Ultimele tancuri inamice s-au desfășurat și au dispărut. Unsprezece făclii arzând, învăluite în uriașe coloane de fum, pătează câmpia”.

La 21 iunie 1941, Germania a atacat Uniunea Sovietică pe un front larg, folosind impresionante unități de blindate care se doreau a fi principala armă ofensivă cu ajutorul cărora să obțină victoria. Și, la început, așa se părea că o să fie, pentru că „panterele” germane au făcut ravagii, cel puțin în primele zile ale războiului, așa cum recunoaștea comandantul rus al Regimentului 59 tancuri, Divizia 29 de tancuri, atunci când povestea despre luptele de la Grodno din zilele de  22-25 iunie 1941.

„La jumătatea drumului până la graniță, ne-am întâlnit cu tancuri și transportoare blindate ale inamicului și din mers am început lupta cu ele. Îmi amintesc deasemenea cum tancurile noastre rapide T-26 se îndreptau în viteză spre tancurile dușmane, cum în față și lateral de treizecișipatru al meu (tancul sovietic T-34 n. n.) au început să ia foc tancurile lor și ale noastre. Ale noastre mai des pentru că blindajul lor era de două ori mai subțire decât al celor nemțești.

Nu am reținut de câte ori ne-au atacat, dar Andrei (mecanicul conductor) a afirmat după aceea că noi am respins peste zece atacuri. Blindajul tancului nostru era acoperit de adâncituri și îndoituri de la proiectilele dușmanului. Am asurzit din cauza exploziilor, din cauza bombelor care cădeau peste noi din cer în intervalele dintre atacuri. Luptă grea ducea în dreapta noastră și celălalt regiment al diviziei noastre, comandat de maiorul Cereapkin. Spre seară am fost nevoiți să ne retragem spre Grodno. În dispozitiv au rămas mașini puține. Tancul meu a fost nimerit de un proiectil dintr-un tun de 105 mm, care i-a afectat mecanismul rotativ și i-a scos tunul din funcțiune. Tancul a luat foc, dar am reușit să-l stingem.

Ni s-a terminat muniția, combustibilul a devenit insuficient. Nu aveam nici un fel de rezerve. Seara am aflat că din ordinul comandamentului armatei trupele părăsesc Grodno”. (Mark Solonin, „Butoiul și cercurile”, Editura Polirom, 212, p. 79)