de prof. Ioan Tuleu: Începutul războiului germano-sovietic (22 iunie 1941) a fost catastrofal pentru Armata Roșie, care a pierdut în primele trei luni peste trei milioane de soldați (morți, răniți și prizonieri).

O cauză importantă au jucat și defetismul, care a cuprins marea majoritate a armatei sovietice, un rol important în acest fenomen avându-l chiar ofițerii. Un episod semnificativ în acest sens ne dezvăluie și mareșalul Rokosovski în memoriile sale:  „Pe 24 iunie, în raionul Klevan, am adunat o mulțime de trupe ca vai de lume, printre care s-au nimerit și destui ofițeri. Cei mai mulți dintre acești oameni nu aveau arme. Spre rușinea noastră, toți, inclusiv ofițerii, își descususeră însemnele gradelor. Într-unul din aceste grupuri mi-a atras atenția un bărbat în vârstă, care stătea sub un pin și care, după aspect și ținută, nu semăna deloc cu un soldat. Alături de el ședea o infirmieră tinerică. Adresându-mă celor care ședeau, și erau câteva sute de oameni, le-am ordonat ofițerilor să se apropie. Nu s-a mișcat nimeni. Ridicând tonul, am repetat ordinul pentru a doua, a treia oară. Din nou răspunsul a fost tăcerea și nemișcarea. Atunci, apropiindu-mă de bărbatul în vârstă, i-am ordonat să se ridice. Apoi l-am întrebat ce grad are. Cuvântul colonel l-a pronunțat atât de indiferent și totodată cu atâta provocatoare ostilitate, încât expresia feței lui și tonul m-au scos efectiv din minți. Apucând pistolul eram gata să-l împușc chiar acolo, pe loc. Apatia și bravada au dispărut într-o clipă de pe fața colonelului. Înțelegând cum se pot termina toate acestea, a căzut în genunchi cerând îndurare”.

Întărim episodul individual și prin faptul că în primele șase luni au fost luați prizonieri 63 de generali sovietici. Dar trebuie scos în evidență și faptul că  mulți dinte cei căzuți prizonieri au respins ulterior încercările nemților de a-i convinge să colaboreze și au fost împușcați sau torturați.

scris de: prof. Ioan Tuleu

Atunci când își puneau în gând să obțină ceva, generalii ruși sacrificau oricâți oameni trebuia pentru scopul propus. Așa a procedat și generalulAlexandr Rodimțev, comandantul Diviziei 13 gardă aflată pe frontul de la Stalingrad în toamna anului 1942. Albert Burkovski povestește că într-un moment dificil al bătăliei, pentru că avea nevoie de informații de la inamic, a trimis un soldat să captureze un neamț. Soldatul trimis nu s-a mai întors. Așa că a plecat un al doilea. Nici acela nu s-a mai întors așa că a trimis cinci oameni unul după altul până când a fost adus prizonierul neamț atât de necesar. Duritatea bătăliei impunea probabil și asemenea comportamente, mai ales că în armata roșie individul costa prea puțin față de ideea de bază