La sfârșitul anului recent încheiat a apărut numărul 19-20 al revistei „Stindard”,  publicație editată de Filiala județeană „Ziridava” Arad a Asociației Naționale a Cadrelor  Militare în Rezervă și în Retragere. Revista păstrează aspectul grafic ce deja s-a impus în cursul anilor, coperțile fiind color, cu 80 de pagini legate, pe format A4, cu o tehnoredactare ce face posibilă citirea cursivă, corectă a textului.

Trebuie menționate însă unele schimbări apărute la nivelul conducerii revistei. Redactor șef a devenit col. (rtg) Sandu Crișan, gl. mr. (rtg) Vasile Ionel Heredea a fost numit director fondator, în timp ce redactor șef adjunct a rămas lt. col. (rtg) Alexandru Ioan Chiș. Pentru a întări componenta redacțională, a fost cooptat ca și  secretar de redacție/consilier editorial experimentatul jurnalist și istoric Ioan Valeriu Tuleu.

Schimbări s-au produs și în ceea ce privește conținutul editorial, prin aceasta revista dorind să-și împlinească menirea afișată imediat sub titlu, acolo unde se precizează că „Stindard” este o „revistă de informare, istorie militară, cultură și educație patriotică”.  Ca urmare, conținutul s-a diversificat prin apariția unor noi rubrici, fiind atrași să publice autori cu prestigiu profesional în domeniile pe care revista le propune cititorilor.

Un exemplu este editorialul „Iartă Doamne, neputința noastră de peste un veac”, semnat de prof. univ. dr. Corneliu Pădurean, considerat cel mai important și recunoscut istoric la nivel național din Arad. Rubrica „Eveniment”, cu care debutează scrisul editorial, este coordonată de redactorul șef, col. (rtg) Sandu Crișan. Aceasta prezintă evenimentele din viața organizației derulate pe parcursul anului 2022, scrisul fiind completat de numeroase fotografii în care se regăsesc membrii asociației.

„Istoria noastră” este o rubrică nouă, care prezintă într-un prim articol chiar istoria de 30 de ani a asociației. Gl. mr. (rtg) Ionel Heredea semnează un articol dedicat lui Avram Iancu, „Crăișorul Munților”, autorul scoțând în evidență virtuțile patriotice ale celui mai mare revolutionar pașoptist român. Sub aceeași semnătură regăsim un alt articol, „25 Octombrie – Ziua Armatei Române”, dedicat celor care au refăcut hotarele de vest ale țării în granițele fixate de tratatele de pace.

Istoricul și criticul literar prof. univ Anton Ilica dovedește o bună cunoaștere a istoriei locale, o dovadă fiind articolul „Atmosfera din Arad în prima săptămână de după 1 Decembrie 1918”.

La rubrica „Istorie Militară”, articolul „Arădenii în Bătălia Stalingradului”, semnat de Ioan Tuleu, ne amintește de jertfa sutelor de arădeni care s-au „săvârșit în” urmă cu 80 de ani, în împrejurimile orașului unde s-a desfășurat cea mai cumplită bătălie a războiului.

Istoria locală este prezentă și în rubricile „Cetăți, castele, fortificații” sau în „Legende și povestiri istorice”, ambele având menirea de a trezi interesul față de istoria locală, inclusiv în scop turistic. Pagini numeroase sunt rezervate creației cultural-artistice în rubricile „Cultură și spiritualitate” și „Cărțile noastre”. Cea din urmă acordă prioritate atât membrilor asociației cât și colaboratorilor revistei, oameni care își dovedesc în scris talentul, depășind interesul și valoarea strict locale. Salutar demersul de a-i promova prin intermediul revistei.

„Amintiri, memorii, jurnale” este ultimul capitol, cu cele mai multe pagini, unul  inedit în peisajul revistei. Sunt scoase aici la lumină pagini de mare valoare documentar-istorică, în „Restituirile” în versuri ale lui Gheorghe Mocuța, veteran din al doilea Război Mondial și în „Jurnalul de front” al sergentului Petru Boată, alt participant la cumplita încleștare militară din secolul trecut. Marea conflagrație este evocată și de Elena Locusteanu, care reproduce din povestirile tatălui, participant la bătăliile războiului, inclusiv pe teritoriul județului nostru.

Articolele apărute vizează un public divers, cu multiple preocupări în domeniul istoric și cultural, revista fiind astfel „pe gustul” a numeroși cititori, de vârste și preocupări diferite. Remarcabilă rămâne și dorința de a promova creația proprie, revista propunându-și să debuteze în continuare și alți autori, care până acum nu au avut posibilitatea de a-și găsi spațiu editorial.

Col. (rtg) Sandu Crișan

scris de: Dan Coita

Doamne cât li se rupe parlamentarilor PSD, Guvernului condus de Dragnea, Ministerelor din Guvernul condus de Dragnea, senatorului Mihai Fifor, de tot ce înseamnă acest colțișor din vestul țării, de acest județ care are cele mai multe puncte de intrare în România dinspre occident. Da spun occident pentru că UE a apărut mai târziu și sincer nu prea m-a încântat. Domnilor mai marii de la București, ce dracu aveți cu noi? Înțeleg că aveți ceva cu Falcă, da cu restul arădenilor ce aveți? Ce dracu aveți cu restul românilor, cu restul străinilor care tranzitează Aradul în drumul lor spre civilizație, spre vest sau cei care intră dinspre vest în jungla Dâmbovițeană, că România în viziunea mea ar trebui să arate altfel.

Cum poți senatorule Fifor să scrii cu atâta tupeu, chiar și pe Facebook, că Guvernul tău amână până nu știu când lucrările la Pasajele de pe centura Aradului? După ce te-ai bătut cu cărămida în piept, ca să nu zic cu altceva, că faci, că dregi, că Aradul va arăta cel puțin ca și cel mai minunat oraș de pe Pământ, iată că am ajuns din nou unde ne-a lăsat Ponta, adică lucrările de la Pasaje amânate din nou.

Eu cred că nu vor mai putea îndura prea mult acești arădeni, calmi din fire cum e specific ardelenilor. Cred că vine o zi când se vor răscula, chiar dacă de aici a pornit unirea cu „frații” de peste Carpați, (apropo poate găsiți un oare care motiv să nu includeți Aradul în calendarul Centenarului) Pentru ce mama dracului să stăm la mila voastră, arădenii sunt printre cei care produc cei mai mulți bani pentru bugetul acestei țări. Și? Stăm la mila voastră, a celor pe care v-au trimis acolo în Parlament miile sau zecile de mii de asistați sociali. Cerșim să ne dați și nouă ceva bani să investim, să progresăm, să ne aliniem și noi la standardele Uniunii. Dar de ce să facem noi asta, de ce să ne dați mai mulți bani, normal din banii noștri, că noi nu cerșim, noi muncim? Că dacă avem bani ne ridicăm, vă depășim cu mult, oricum v-am depășit și așa. Decât să-i stimulați pe cei care muncesc, mai bine încurajați lenea, dați bani asistaților sociali care v-au votat și v-au trimis la guvernare. Odată un primar arădean, Dumnezeu să-l odihnească pornea o campanie intitulată „Banii arădenilor să rămână la Arad” Ce ziceți domnule senator? Cum ar fi? Vă spun eu că ar fi minunat! Dar e normal ca cei de pe malurile Dâmboviței să nu dorească acest lucru. Rugămintea mea ar fi să faceți o vizită într-un land (județ) din Germania și să vă interesați cam cum merg lucrurile acolo, cam câți bani sunt trimiși la capitală, câți rămân la autoritățile locale, cum se gospodăresc…etc.

Cât tupeu puteți avea domnule Fifor să spuneți că tehnocratul a luat o decizie greșită atunci când vroia că lucrările la pasajul de la CET vor fi gata în luna mai 2017. De ce în campania electorală ați fost în asentimentul acelui tehnocrat? De ce nu l-ați tras de mânecă să-i spuneți că nu are dreptate?

Cred că v-am pus prea multe întrebări domnule senator de Arad și sincer, nu doar în numele meu ci și al arădenilor, timișorenilor, brașovenilor, ieșenilor…a tuturor celor care stau la cozi interminabile și înjură zilnic, a celor care văd un pasaj construit în proporție de 80% care stă în acest fel de pe vremea lui Ponta. Aștept cu nerăbdare alte bombe lansate de domnia voastră în mass-media, în spațiu virtual și poate în spațiul cosmic. Cum că nu se mai poate face un lucru promis de domnia voastră în campanie sau un alt lucru sau o altă lucrare. Aștept să văd cât vor mai îndura arădenii umilințele de care au parte din partea guvernului condus de Dragnea și Dâmbovițenii cei supuși.

Totuși o ultimă întrebare; Cât ne mai umiliți domnule senator de Arad, Mihai Viorel Fifor?

Dacă aveți răbdare citiți mai jos postarea senatorului Fifor pe rețeaua de socializare Facebook, poate unii ați citit-o deja.

„Astazi m-am intalnit cu ministrul transporturilor, domnul Razvan Cuc, pentru a discuta despre problema cea mai arzatoare a infrastructurii rutiere aradene: pasajele. In urma analizei, a rezultat faptul ca exista bani in buget pentru ambele obiective de investitii, urmand ca pana la finele lunii martie sa fie demarata procedura de achizitie a lucrarilor pentru pasajul de la CET, iar pana la jumatatea anului, achizitia de lucrari pentru pasajul din Micalaca. Poate daca tehnocratii nu aveau ideea nastrusnica de a realiza pasajele in regie proprie cu regionala Timisoara, facand achizitii de materiale absolut aiurea, fara tinta realista, procedura de licitatie era deja demarata. Important este faptul ca pentru Ministerul Transporturilor pasajele reprezinta o prioritate, achizitia de lucrari urmand a se face in procedura accelerata”

scris de: Dan Coita

De multe ori am încercat să-i înţeleg pe cei cărora le place să jignească de aceea i-am studiat foarte atent. Sincer le-am detestat dorinţa, de a leza, de a răni, de a înjosi și am văzut cu ochii mei că nu poate exista agresor fără ca acesta să aibă o victimă. Impactul asupra celor vizați, cărora li se aduc jigniri este de multe ori devastator. Există oameni care s-au îmbolnăvit destul de grav, de la impactul emoțional la început, ajuns în cele din urmă ca această boală să degenereze și să creeze chiar afecțiuni de ordin fizic. Și toate acestea pornind de la jigniri nemeritate și care s-au repetat de-a lungul timpului. Cu siguranță atunci când nu ai argumente, ce faci? Treci la jigniri.

Cred că jignirea nu este doar o insultă, o lezare, o calomnie sau o înjosire, este mult mai mult, agresorii, că putem să-i numim așa, optează pentru varianta verbală, poate vă întrebați de ce? Răspunsul este simplu! Astfel de oameni își închipuie că în acest fel sunt mult mai eficienţi și mai rapizi.

Sunt copii marcați pe tot restul vieții deoarece în copilărie au suportat jigniri repetate și astea pentru unele motive, poate pentru noi banale, spre exemplu că nu-i place matematica iar profu l-a jignit și înjosit de nenumărate ori în fața întregii clase și asta într-o perioadă îndelungată de timp. Acest copil, practic a dobândit aceea frică de a mai merge la școală, la ora de matematică, frica de a apărea în fața clasei. Cu timpul ajungând să se închidă în el, să sufere în taină iar toate acestea afectându-i în timp mentalul și poate chiar alte funcții ale organismului. Acest copil va suferi și nu va putea uita asta pentru tot restul vieții. Cred că este foarte greu să-ți menții liniștea sufletească atunci când ești o ființă umană și ești jignit tot timpul.

Acești agresori, jignind, îşi afişează starea lor interioară, scot afară ce nu mai are loc înăuntru, jignirea este manifestarea unor frustrări, pe care acești indivizi nu mai pot să le ascundă sub masca socială.

Nu îmi amintesc, sincer unde am citit asta dar cred că se potrivește perfect la ceea ce am redat mai sus, era o discuție între un tată și fiul său care stăteau pe prispa casei;

„Într-o zi frumoasă de toamnă, un tată stătea pe prispa casei de la țară de vorbă cu fiul său. De-odată pe drumul pietruit, un drum de țară, se aude zgomotul unei căruţe. Tatăl îi spune fiului său că prin faţa casei lor va trece o căruţă goală. Contrariat fiul și-a întrebat tatăl:

– De unde ştii tu că este goală?

– E foarte uşor de intuit când trece o căruţă goală. Cu cât este mai goală, cu atât face mai mult zgomot. Aşa se întâmplă şi cu oamenii… Uneori, fac mult zgomot pentru că sunt goi pe dinăuntru…” . E o pildă care mi-a plăcut foarte mult!

Am și un proverb pentru cei care și-au făcut un obicei din a jigni, un proverb latin care spune cam așa; „Si vis pacem, evita bellum” („dacă vrei pace, evită războiul”)

scris de: Adi Constantin

De multe ori, am observat că un mesaj pe care dorim să-l transmitem celuilalt are o anumită conotație pentru noi și cu totul alta pentru cel care îl recepționează.

Atunci când nu primim ceea ce ne dorim suntem obișnuiți să le reproșăm celor din jur, adică ne este mult mai ușor să transmitem celuilalt nemulțumirea și frustrarea noastră printr-un reproș. Uităm adesea că atunci când ne exprimăm dorințele și gândurile printr-un reproș, în spate se află de fapt o cerere, o nevoie a noastră pe care ne este greu să o exprimăm. Mai nou văd că unii politicieni (nu chiar toți) și-au făcut un obicei de a ataca scrierile jurnaliștilor despre domniile lor. Orice nemulțumire a unui jurnalist consacrat, sau ne, fie el chiar prieten cu aceștia la adresa unui politician este imediat taxată de aceștia sau de cei de lângă ei. Și toate acestea din dorința de a transmite adversarului politic frustrarea și nemulțumirea lui.

Cum ar fi oare dacă acești politicieni, acești factori de decizie ai urbei noastre ar schimba abordarea mesajului transmis unul celuilalt? Probabil că celălalt nu s-ar mai simți lezat. Cum ar fi ca totul să fie transformat într-o cerere, iar când cel ce primește cererea ar putea fi mulțumit de ce a primit. Din păcate politicienii noștri (repet nu toți) se mulțumesc cu expresii gen: nu faci nimic pentru acest oraș, nu-ți pasă decât de partidul tău, de acoliții tăi, vrei sa fi tu stăpânul atotputernic, etc. Cum ar fi dacă am reformula aceste expresii, invitând persoana căreia se adresează la atenție asupra lui, nu la acuze și reproșuri. Atunci când reproșăm cuiva ceva (recunosc și eu am făcut-o de multe ori), transmitem faptul că acel individ, în cazul nostru acel politician orice ar face sau orice ar spune este insuficient, oferim acel sentiment de neputință al celuilalt și încercăm tot mai mult prin orice mijloc să lăsăm imaginea unui personaj care minimalizează valoarea personală.

Cum ar fi dacă am reformula aceste mesaje sub forma; „mi-aș dori să văd că-ți pasă de acest oraș, să văd că-ți pasă de nevoile cetățenilor, de îmbunătățirea condițiilor de trai al acestora”. Cu siguranță mesajul transmis celuilalt nu ar mai fi perceput ca un reproș, ci mai degrabă ar deveni o cerere prin care ar transmite nevoile și dorințele noastre.

Oare ar fi posibil ca politicienii fie de la PSD, PNL, ALDE, UDMR, etc să încerce odată să transforme un repros într-o cerere. Să încerce să reformuleze un mesaj care acuză comportamentul celuilalt, ceea ce face sau ceea ce nu face celălalt, printr-un mesaj în care sa fie transpuse simtirile și nevoile noastre.

Cred că în acest mod, o parte din comunicarea dintre ei, politicienii s-ar putea îmbunați, iar astfel poate ar fi și ei mai multumiți atât de ceea ce primesc cât și de ceea ce oferă.

Sau poate când acest lucru se va întâmpla va veni sfârșitul lumii. Cine mai știe!

scris de: Dan Coita

Ce înseamnă să ai cu adevărat sentimentul de mândrie locală? Să-ţi pese de oamenii din orașul tau, să-ți iubeşti urbea, cu bunele şi cu relele ei, cu frumuseţile şi chiar cu… urâţeniile ei şi să faci orice pentru a o apăra atât de duşmani cât şi de falşi prieteni.

Pare o definiţie simplă, dar atât de atotcuprinzătoare. Uitaţi-vă la majoritatea politicienilor din zilele noastre (am zis “majoritatea”, pentru că nu toţi sunt la fel). Unii „găzduiesc”, uneori chiar pe termen lung, sentimente, de ură, de frustare, foarte rar al ruşinii, şi la fel de rar acest sentiment de mândrie locală sau patriotism local. Le pasă doar de propriul interes şi al acoliţilor lor, apar la televizor şi în mass-media, ţinând false discursuri despre, în cazul nostru, Arad, despre cum ar trebui să arate Aradul. Bineînţeles, nu are nimic comun cu Aradul, nici măcar cu această zonă, este din Craiova, din Dolj, din Oltenia.

Da, cred că ați ghicit, este vorba despre nimeni altul decât marele senator de Dolj, Mihai Viorel Fifor, autointitulat senator de Arad (mai vedem!). Ne macină o cruntă curiozitate. Cum se face că un oltean, care până nu demult se bătea cu cărămida în piept cât de mult iubește Craiova, Oltenia, prazul şi zaibărul (normal, până a ieșit senator de Dolj), a schimbat macazul, devenind un mare arădean, transpirând mândrie locală arădeană prin toţi porii. O dragoste clamată la orice apariţie, la orice întâlnire, la fiecare declaraţie, ceea ce începe să sune cam dogit şi a gol. Adică a campanie, cu obiectiv clar, fotoliul de senator de Arad. În condiţiile în care la Dolj, datorită Olguţei, strugurii au devenit prea acrii.

Problema gravă este că acest domn, Mihai Viorel Fifor, a reușit să prostească și câțiva arădeni, născuți, crescuți și trăiți aici. Chiar dacă unii nu sunt născuți în ruinele maternității din Arad, ci în paturile cu cearceafuri albe, apretate, din satele județului, sunt cu atât mai mult arădeni. Constat cu stupoare că au ajuns să asculte de acest venetic pe plaiurile noastre, să respecte cu sfințenie ordinele, chiar să le și execute. Domnilor vă întreb, unde este mândria locală, de ce uitați de ea? De ce vă lăsați târâți în mocirla oltenească, de ce practicați în CLM-ul arădean acele mizerii dâmbovițene aplicate de baronul Zgonea și acoliții lui în Parlamentul României. Dacă asta vă învață mai marele senator Mihai Viorel Fifor, mie, ca arădean, îmi este rușine.

Sincer, mă consider un patriot local, chiar dacă pe unii îi obosesc cu această sintagmă, chiar dacă port teniși roșii și am pe mine un tricou mulat. A, era să uit am și un pic de burtă. Dacă e să fiu întrebat de ce mă consider un patriot local? Răspuns „antologic”: pentru că iubesc UTA, iubesc Mureșul și îmi plac câinii. Și cu mâna pe inimă declar că nu voi putea iubi niciodată „U” Craiova, Oltul și purecii.

Şi rămân la convingerea că pe noi toți (nu mă refer aici la Mihai Viorel Fifor), cât şi pe politicienii arădeni, ar trebui să ne reprezinte spiritul de pe Mureș și nu cel de pe Olt sau Dâmbovița. Iar mânaţi de acest spirit, trebuie să luăm deciziile pe care le luăm, fie în viaţa de zi cu zi, fie în opţiunile politice.

scris de: Cristian Țițca

Am urmărit cu atenție și cu un pic de îngrijorare (ca să citez un clasic în viață) discuția publică pornită de la decizia Curții Constituționale de a declara înregistrările făcute de SRI în cazurile de corupție instrumentate de DNA ca fiind ilegale. Mai toți specialiștii în drept s-au cam luat cu mâinile de cap imediat după aflarea deciziei CCR. Cei mai pesimiști dintre ei consideră că efectele acestei decizii sunt retroactive, adică cei care deja sunt condamnați și execută pedepsa pot ieși din pușcărie pe motiv că unele dintre probele nevinovăției lor au fost în fapt ilegalele interceptări SRI. Cei mai optimiști analiști spun că efectele deciziei nu sunt retroactive, dar sunt imediate. Aceasta însemnând că dosarele aflate pe rol nu mai pot conține ca probe interceptările sau înregistrările ambientale făcute de SRI. Iar dosare pe rol sunt cu duiumul, așa că nici aceasta nu e cea mai fericită variantă. Oricum te învârți în jurul chestiunii, nu ai cum să nu vezi adevărul. Iar adevărul este acesta: CCR a creat un viciu de procedură care a devenit mana cerească a pușcăriabililor. O situație periculoasă care dă efectiv peste cap lupta anticorupție. CCR susține că motivul acestei decizii ar fi faptul că SRI are atribuții pe siguranță națională și nu pe lucruri minore, cum ar fi cazurile de corupție cu prejudicii de sute de milioane de euro.

Din câte îmi aduc aminte, la începutul celui de al doilea mandat al lui Traian Băsescu, CSAT-ul a definit corupția ca fiind o amenințare la siguranța națională, motiv pentru care a intrat și în atribuția SRI lupta împotriva acestui flagel. Întregul sistem de luptă anti-corupție din România a fost creat cu sprijin american și după model american. Poate puțini dintre voi știu că la sfârșitul anilor 70 Congresul American a adoptat un calup de legi anti-mafia denumit RICO (The Racketeer Influenced and Corrupt Organizations) . Printre altele a fost stabilit rolul instituțiilor de forță în combaterea crimei-organizate și a corupției. Așa se face că procurorii au devenit cei care instrumentau cazurile (deși conform legilor anterioare acest proces legislativ îi reveniea poliției) iar strângerea probelor i-a revenit ca atribuție FBI, echivalentul american al SRI. Acest nou cadru legislativ a permis atunci ca interceptările telefonice (folosite înainte doar în domeniul sensibil al spionajului), înregistrările ambientale, infiltrarea de agenți acoperiți și negocierea obținerii de informații ( a se citi „delațiuni” ) cu martori importanți din proces în schimbul libertății, să devină legale. Ei bine, de abia la mijlocul anilor 90, FBI a declarat public faptul că lupta împotriva mafiei a încetat, structurile mafiote fiind deja extrem de slăbite și ineficiente după ce au fost decapitate timp de peste două decenii la rând. Bineînțeles că și în societatea americană, precum în cea românească, decada 80 a fost dedicată discuției legate de modul în care sunt restrânse drepturile și libertățile cetățenești prin aplicarea legilor RICO. E adevărat, în lege au existat și unele scăpări, dar acestea au fost imediat reparate. Spre exemplu o persoană putea fi condamnată fără nici un fel de probă dacă aceasta doar făcea parte dintr-un grup cu pasiuni infracționale. În războiul pornit de statul american împotriva crimei organizate au căzut pradă și extrem de mulți nevinovați. Majoritatea acestora erau oameni onești care datorită hobyului lor au devenit membri ai cluburilor de motocicliști de pe cuprinsul SUA. Deși aceștia nu au săvârșit infracțiuni, au petrecut ani de zile în inchisoare deoarece cei din conducerea cluburilor din care făceau parte se ocupau cu traficul de persoane, arme, droguri etc.

Americanilor le-a luat mai bine de 25 de ani să dovedească corupția. Nu să o elimine total, asta e o utopie, ci să o coboare la o limită la care să nu mai devină o amenințare majoră la siguranța statului sau a cetățeanului. La noi însă lupta aceasta este doar la început. Faptul că CCR schimbă acum regulile jocului ridică semne mari de întrebare. După acum am arătat, argumentarea CCR este slabă. Corupția, în România, ESTE O AMENINȚARE LA SIGURANȚA NAȚIONALĂ. Și DA, prin lege (deciziile CSAT având valoare de lege) SRI este acreditat să participe la acest război. Dar nu am văzut nici în reacția SRI, nici în reacția tembelistică a Președinției, vreun semn de protest sau dorința de a cere lămuriri suplimentare CCR legat de această decizie dubitabilă. Ori tăcerea SRI și liniștea zen a lui Iohannis mă lasă absolut dezarmat.

Înțeleg perfect faptul că decizile CCR sunt inatacabile doarece peste aceasta nu mai există o altă instanță legislativă. Se presupune că decizile curții reprezintă adevărul absolut și nu pot fi supuse îndoielii. Aceasta deși istoria recentă ne demonstrează faptul că CCR a mai dat cu oiștea în gard iar membri curții sunt oricum, dar numai bănuiți de integritate nu. Deși aceștia nu sunt numiți politic, au fost totuși desemnați cu sprijin politic. Să ne aducem aminte doar de numirea doamnei Pivniceru care a beneficiat în Parlament de întregul sprijin USL, după ce în prealabil era nelipsită de pe ecranele tv unde combătea braț la braț cu Ciuvică și Badea întru gloria eternă a PSD+PNL=Love. Iar Daniel Morar, cel care a fost înlocuit de la conducerea DNA de către Laura Codruța Kovesi, devenit acum mebru al CCR, este inițiatorul acestei decizii.

Așadar nici o instituție și nici o persoană din țara asta nu are voie să ia la întrebări acest CCR șubred, care stă închegat prin legături de interese și nu prin altceva. Dar, poate că, măcar din punct de vedere moral, cineva totuși ar avea dreptul de a pune sub semnul întrebării decizia CCR. Este vorba de omul care are în spate milioanele de voturi ale românilor înghețați la cozile din fața circumscripților electorale. Omul care a promis că lupta împotriva corupției este prioritatea sa personală. Omul care și-a luat țara înapoi acum un an. E vorba despre Președintele României! Dar, din păcate, acesta a făcut ce știe el mai bine. A tăcut. Obosit după concediul de cinci zile din Israel, Werner a organizat o întrunire CSAT de jumate de oră după care a ieșit într-o conferință de presă unde a declarat că a luat act de decizia CCR și că a delegat Guvernul să nu-știu-ce… După care a fugit repede acasă pentru că trebuia să arate albumul cu poze din concediu unor prieteni de familie.

P.S. Într-o intervenție telefonică la un post de televiziune, fostul ministru de justiție, Monica Macovei, a scăpat un porumbel pe gură. Aceasta susține că centrul tehnic de interceptarea a convorbirilor telefonice al SRI, în fapt o mare rețea de servere cu locație strict secretă, ar fi de cea mai nouă generație iar achiziția sa ar fi costat bugetul de stat peste un miliard de euro!!! Păi dacă e așa avem o mare problemă. Nu cred că statul român e atât de bogat încât să investească un miliard de euro în ceva iar mai apoi să îl închidă. Deși nu mai este stipulată în codul penal, această acțiune poartă totuși un nume. Sabotaj!

scris de: Dan Coita

Da, zicea foarte bine domnule senator de Dolj (așa zis de Arad) de ce fugiți de trecut? Sunteți parlamentar de Dolj, aveați datoria morală, pentru acei cetățeni care v-au votat să faceți ceva pentru ei. Dar nu cred că ați făcut nimic. Se poate dovedi. Stați că am uitat că nu de mult sunteți al doilea om în PSD la nivel național, normal că nu puteați fi primul că ăla e Dragnea, care văd că dintr-o dată a prins dragoste de domnia voastră. Trebuie să am grijă ce scriu și ce vorbesc că s-ar putea să-mi bage drăguțul de Dragnea pumnul în gură, că doar asta vrea, prin minunata sa lege a defăimării.

Dar hai să revenim la ale noastre. Domnule așa zis senator de Arad, degeaba încercați ca un atlet desăvârșit să fugiți, că nu o să puteți fugi la nesfârșit. Din păcate sunteți unul dintre acei oameni care fug de trecut, dar să știți că e doar o chestiune de timp până când o să vă dați seama că puteți fugi, dar nu vă puteți ascunde.

Mă mir de domnia voastră care aveți un CV bogat la capitolul studii, dar lecția asta cred că trebuia învățată încă din fragedă pruncie. Nu încerca să fugi de propriul trecut! Nu ai nicio șansă! Să știți că noi oameni avem capacitatea de a ne gândi la non-prezent, spre deosebire de animale, care nu cred că își aduc aminte ce au făcut săptămâna trecută sau ce vor să facă săptămâna viitoare. Dar noi oamenii ne aducem aminte tot felul de lucruri și putem să ne facem chiar planuri de viitor.

Credeți domnule așa zis senator de Arad, că dacă vă aciuiți pe aici, în acest oraș de pe Mureș, un oraș cu o cultură și o mentalitate europeană, total diferită de mentalitatea dâmbovițeană, o să scăpați de cei ce v-au mandatat ca parlamentar? Eu nu cred! Vă vor apostrofa întotdeauna că nu ați făcut nimic pentru Dolj, pentru Craiova, nu vă vor uita,în plus vă vor acuza și de trădare. Credeți că arădenii sunt curioși de aburelile domniei voastre cu intervenții pe la miniștrii pentru pasaje, resuscitare culturală, plasarea pe orbite culturale a Aradului, etc.? Eu nu cred! Credeți că dacă ați putut prosti populația din Dolj să vă aleagă parlamentar, îi puteți prosti și pe cei din Arad? Eu nu cred!

Acestea sunt niște constatări foarte triste pentru domnia voastră, domnule Fifor, așa zis senator de Arad, dar sunt foarte reale. Încercați să vă rezolvați trecutul politic, iar atunci când veți reuși să-l așezați frumos pe compartimente, curat si constientizat… vă puteți bucura in voie de prezent. Întoarceți-vă liniștit acolo la Craiova, rezolvați-vă trecutul politic, recâștigați-vă respectul oltenilor și lăsați arădenii să-și rezolve problemele culturale, sociale, să trăiască în armonie cu minoritățile naționale de care domnia voastră nu cred că a auzit.

Nu uitați domnule Fifor, Aradul aparține arădenilor! așa cum Craiova aparține oltenilor, Timișoara bănățenilor, Iașul moldovenilor iar Clujul ardelenilor.

scris de: Cristian Țițca

Câteodată stau și mă gândesc cum lucrează Dumnezeu cu mintea parlamentarului român, atunci când acesta screme legi? Pentru că un lucru e clar: parlamentarii români sunt în marea lor majoritate lipsiți de darul inteligenței, așadar știința lor nu e izvorâtă din studiu. În concluzie, știința lor e musai să fie relevată! Adicătelea le toarnă cineva cu tolcierul în cap știință, de undeva din Absolut.
Păi dacă se face o lege despre interzicerea creșterii peștilor ornamentali de luptă, nu e normal să fie consultați și cei din Asociația Crescătorilor de Pești din România? E normal, că doar lor li se adresează legea! Dacă se face un proiect de lege pentru anularea datoriilor la zi din birturile patriei, nu e normal ca parlamentarul român să se consulte și cu Asociația Birtașilor și cu Federația Patronatelor Băutorilor pe Datorie de la Sate și Orașe? E normal!
Încerc să îmi explic ce a fost în capul lui Dragnea, liderul PSD, atunci când a scos la imprimantă ediția princeps a proiectului de lege privind defăimarea socială? Cum a procedat? L-a citit doar pentru el, ghemuit, ascuns după ficusul din colțul biroului, după care l-a trimis direct la votat șoptind printre dinți: ,,Na! `tu-vă gura voastră de societate civilă, ziariști și feisbuchiști!”? Sau, conform scenariului doi, a așezat paharele cu apă minerală și frusecurile pe masa de ședință așteptând să vină la consultări pentru a vedea proiectul asociațiile profesionale ale ziariștilor, reprezentanții din România a rețelelor de socializare și specialiștii în comunicare? Mai mult ca sigur, prima variantă e corectă. Și iaca așa s-a pornit scandalul național de a ajuns Dragnea cel mai înjurat român în viață. Într-un an electoral cu două runde de alegeri, să te împuști în picior la începutul cursei nu e tocmai cel mai inteligent lucru. Nu e așa? Și uite că Dragnea a făcut-o și pe asta!
Dar stați liniștiți că nici în tabăra adversă, la liberali, lucrurile nu stau mai bine. Și ăștia au avut niște neuroni de pus la muncă. Așa a apărut un proiect de lege al sănătății conform căruia dacă nu ți-ai diagnosticat boala înainte, adio tratament gratuit! Pa! În ziua în care au anunțat tâmpenia le-a sărit în cap toată presa scrisă și vorbită din țara lui Păcală. În loc să dreagă busuiocul, Alina Gorghiu și Eugen Nicolăescu (acești Mihaela și Azorel ai politicii naționale) s-au apucat să ne spună că cică prevenția e mai ieftină decât tratarea. Că atâta îi duce mintea! Păi la un calcul rapid, făcut fără acces la datele statistice, dacă timp de un an, cu tot cu zile lucrătoare, populația Aradului s-ar duce să își facă analizele oncologice, ar trebui să fie verificați zilnic peste o mie de oameni! Unde? Asta e altă problemă. Mihaela și Azorel nu s-au mai gândit și la asta. Unde mai pui că Alina a anunțat oficial pe surse faptul că e gravidă. Păi, soro, o să îl naști și crești pe banii tăi, pentru că la analizele de anul trecut nu a reieșit că procreezi! Când Ceaușescu a legiferat alimentația rațională, adică mâncatul pe cartelă și statul la cozi pentru alimente, nu a argumentat prin starea proastă a agriculturii și a economiei. A explicat savant că noul tip de alimentație rațională va preveni apariția bolilor de inimă, că e o luptă împotriva obezității infantile, etc. Adică tot prevenție. Cu un așa proiect legislativ au reușit și liberalii să se împuște, la rândul lor, în picior. Din spirit de fair-play, probabil, pentru echilibrarea cursei electorale.
Nu știu ce să mai zic… Parcă au înebunit toți. Să dai cu piatra în Parlament și tot nu nimerești un senator sau deputat mai de Doamne-ajută. Ăștia nu fac legi. Ăștia comit legi! Habar nu au ce se întâmplă în țară. Habar nu au care sunt nevoile stringente ale populației, ale mediului de afaceri, ale prestatorilor de servicii… Nimic, nimic, nimic. Dar, ca să pară că nu stau degeaba în obștea țării, vin cu idei din astea crețe.
Se apropie alegerile locale și uite că aici lucrurile se schimbă. Cei din teritoriu cunosc mai bine lucrurile decât cei din București. După ieșirile din ultimul timp ale lui Falcă am tras concluzia că tema principală de campanie a sa va fi ceva de genul: ,,Lăsați banii arădenilor să rămână arădenilor”. Adică DESCENTRALIZARE și REGIONALIZARE! Un subiect care fac pariu că îi va aduce voturi. Dar, din păcate, teme precum descentralizarea și regionalizarea sunt de discutat la nivel național! Și nu se întâmplă așa. La București neuronii parlamentarilor sunt ocupați cu cenzura și interzicerea dreptului la asistență medicală.

scris de : Cristian Țițca