scris de: Cristian Țițca

Am urmărit cu atenție și cu un pic de îngrijorare (ca să citez un clasic în viață) discuția publică pornită de la decizia Curții Constituționale de a declara înregistrările făcute de SRI în cazurile de corupție instrumentate de DNA ca fiind ilegale. Mai toți specialiștii în drept s-au cam luat cu mâinile de cap imediat după aflarea deciziei CCR. Cei mai pesimiști dintre ei consideră că efectele acestei decizii sunt retroactive, adică cei care deja sunt condamnați și execută pedepsa pot ieși din pușcărie pe motiv că unele dintre probele nevinovăției lor au fost în fapt ilegalele interceptări SRI. Cei mai optimiști analiști spun că efectele deciziei nu sunt retroactive, dar sunt imediate. Aceasta însemnând că dosarele aflate pe rol nu mai pot conține ca probe interceptările sau înregistrările ambientale făcute de SRI. Iar dosare pe rol sunt cu duiumul, așa că nici aceasta nu e cea mai fericită variantă. Oricum te învârți în jurul chestiunii, nu ai cum să nu vezi adevărul. Iar adevărul este acesta: CCR a creat un viciu de procedură care a devenit mana cerească a pușcăriabililor. O situație periculoasă care dă efectiv peste cap lupta anticorupție. CCR susține că motivul acestei decizii ar fi faptul că SRI are atribuții pe siguranță națională și nu pe lucruri minore, cum ar fi cazurile de corupție cu prejudicii de sute de milioane de euro.

Din câte îmi aduc aminte, la începutul celui de al doilea mandat al lui Traian Băsescu, CSAT-ul a definit corupția ca fiind o amenințare la siguranța națională, motiv pentru care a intrat și în atribuția SRI lupta împotriva acestui flagel. Întregul sistem de luptă anti-corupție din România a fost creat cu sprijin american și după model american. Poate puțini dintre voi știu că la sfârșitul anilor 70 Congresul American a adoptat un calup de legi anti-mafia denumit RICO (The Racketeer Influenced and Corrupt Organizations) . Printre altele a fost stabilit rolul instituțiilor de forță în combaterea crimei-organizate și a corupției. Așa se face că procurorii au devenit cei care instrumentau cazurile (deși conform legilor anterioare acest proces legislativ îi reveniea poliției) iar strângerea probelor i-a revenit ca atribuție FBI, echivalentul american al SRI. Acest nou cadru legislativ a permis atunci ca interceptările telefonice (folosite înainte doar în domeniul sensibil al spionajului), înregistrările ambientale, infiltrarea de agenți acoperiți și negocierea obținerii de informații ( a se citi „delațiuni” ) cu martori importanți din proces în schimbul libertății, să devină legale. Ei bine, de abia la mijlocul anilor 90, FBI a declarat public faptul că lupta împotriva mafiei a încetat, structurile mafiote fiind deja extrem de slăbite și ineficiente după ce au fost decapitate timp de peste două decenii la rând. Bineînțeles că și în societatea americană, precum în cea românească, decada 80 a fost dedicată discuției legate de modul în care sunt restrânse drepturile și libertățile cetățenești prin aplicarea legilor RICO. E adevărat, în lege au existat și unele scăpări, dar acestea au fost imediat reparate. Spre exemplu o persoană putea fi condamnată fără nici un fel de probă dacă aceasta doar făcea parte dintr-un grup cu pasiuni infracționale. În războiul pornit de statul american împotriva crimei organizate au căzut pradă și extrem de mulți nevinovați. Majoritatea acestora erau oameni onești care datorită hobyului lor au devenit membri ai cluburilor de motocicliști de pe cuprinsul SUA. Deși aceștia nu au săvârșit infracțiuni, au petrecut ani de zile în inchisoare deoarece cei din conducerea cluburilor din care făceau parte se ocupau cu traficul de persoane, arme, droguri etc.

Americanilor le-a luat mai bine de 25 de ani să dovedească corupția. Nu să o elimine total, asta e o utopie, ci să o coboare la o limită la care să nu mai devină o amenințare majoră la siguranța statului sau a cetățeanului. La noi însă lupta aceasta este doar la început. Faptul că CCR schimbă acum regulile jocului ridică semne mari de întrebare. După acum am arătat, argumentarea CCR este slabă. Corupția, în România, ESTE O AMENINȚARE LA SIGURANȚA NAȚIONALĂ. Și DA, prin lege (deciziile CSAT având valoare de lege) SRI este acreditat să participe la acest război. Dar nu am văzut nici în reacția SRI, nici în reacția tembelistică a Președinției, vreun semn de protest sau dorința de a cere lămuriri suplimentare CCR legat de această decizie dubitabilă. Ori tăcerea SRI și liniștea zen a lui Iohannis mă lasă absolut dezarmat.

Înțeleg perfect faptul că decizile CCR sunt inatacabile doarece peste aceasta nu mai există o altă instanță legislativă. Se presupune că decizile curții reprezintă adevărul absolut și nu pot fi supuse îndoielii. Aceasta deși istoria recentă ne demonstrează faptul că CCR a mai dat cu oiștea în gard iar membri curții sunt oricum, dar numai bănuiți de integritate nu. Deși aceștia nu sunt numiți politic, au fost totuși desemnați cu sprijin politic. Să ne aducem aminte doar de numirea doamnei Pivniceru care a beneficiat în Parlament de întregul sprijin USL, după ce în prealabil era nelipsită de pe ecranele tv unde combătea braț la braț cu Ciuvică și Badea întru gloria eternă a PSD+PNL=Love. Iar Daniel Morar, cel care a fost înlocuit de la conducerea DNA de către Laura Codruța Kovesi, devenit acum mebru al CCR, este inițiatorul acestei decizii.

Așadar nici o instituție și nici o persoană din țara asta nu are voie să ia la întrebări acest CCR șubred, care stă închegat prin legături de interese și nu prin altceva. Dar, poate că, măcar din punct de vedere moral, cineva totuși ar avea dreptul de a pune sub semnul întrebării decizia CCR. Este vorba de omul care are în spate milioanele de voturi ale românilor înghețați la cozile din fața circumscripților electorale. Omul care a promis că lupta împotriva corupției este prioritatea sa personală. Omul care și-a luat țara înapoi acum un an. E vorba despre Președintele României! Dar, din păcate, acesta a făcut ce știe el mai bine. A tăcut. Obosit după concediul de cinci zile din Israel, Werner a organizat o întrunire CSAT de jumate de oră după care a ieșit într-o conferință de presă unde a declarat că a luat act de decizia CCR și că a delegat Guvernul să nu-știu-ce… După care a fugit repede acasă pentru că trebuia să arate albumul cu poze din concediu unor prieteni de familie.

P.S. Într-o intervenție telefonică la un post de televiziune, fostul ministru de justiție, Monica Macovei, a scăpat un porumbel pe gură. Aceasta susține că centrul tehnic de interceptarea a convorbirilor telefonice al SRI, în fapt o mare rețea de servere cu locație strict secretă, ar fi de cea mai nouă generație iar achiziția sa ar fi costat bugetul de stat peste un miliard de euro!!! Păi dacă e așa avem o mare problemă. Nu cred că statul român e atât de bogat încât să investească un miliard de euro în ceva iar mai apoi să îl închidă. Deși nu mai este stipulată în codul penal, această acțiune poartă totuși un nume. Sabotaj!

scris de: Cristian Țițca

Câteodată stau și mă gândesc cum lucrează Dumnezeu cu mintea parlamentarului român, atunci când acesta screme legi? Pentru că un lucru e clar: parlamentarii români sunt în marea lor majoritate lipsiți de darul inteligenței, așadar știința lor nu e izvorâtă din studiu. În concluzie, știința lor e musai să fie relevată! Adicătelea le toarnă cineva cu tolcierul în cap știință, de undeva din Absolut.
Păi dacă se face o lege despre interzicerea creșterii peștilor ornamentali de luptă, nu e normal să fie consultați și cei din Asociația Crescătorilor de Pești din România? E normal, că doar lor li se adresează legea! Dacă se face un proiect de lege pentru anularea datoriilor la zi din birturile patriei, nu e normal ca parlamentarul român să se consulte și cu Asociația Birtașilor și cu Federația Patronatelor Băutorilor pe Datorie de la Sate și Orașe? E normal!
Încerc să îmi explic ce a fost în capul lui Dragnea, liderul PSD, atunci când a scos la imprimantă ediția princeps a proiectului de lege privind defăimarea socială? Cum a procedat? L-a citit doar pentru el, ghemuit, ascuns după ficusul din colțul biroului, după care l-a trimis direct la votat șoptind printre dinți: ,,Na! `tu-vă gura voastră de societate civilă, ziariști și feisbuchiști!”? Sau, conform scenariului doi, a așezat paharele cu apă minerală și frusecurile pe masa de ședință așteptând să vină la consultări pentru a vedea proiectul asociațiile profesionale ale ziariștilor, reprezentanții din România a rețelelor de socializare și specialiștii în comunicare? Mai mult ca sigur, prima variantă e corectă. Și iaca așa s-a pornit scandalul național de a ajuns Dragnea cel mai înjurat român în viață. Într-un an electoral cu două runde de alegeri, să te împuști în picior la începutul cursei nu e tocmai cel mai inteligent lucru. Nu e așa? Și uite că Dragnea a făcut-o și pe asta!
Dar stați liniștiți că nici în tabăra adversă, la liberali, lucrurile nu stau mai bine. Și ăștia au avut niște neuroni de pus la muncă. Așa a apărut un proiect de lege al sănătății conform căruia dacă nu ți-ai diagnosticat boala înainte, adio tratament gratuit! Pa! În ziua în care au anunțat tâmpenia le-a sărit în cap toată presa scrisă și vorbită din țara lui Păcală. În loc să dreagă busuiocul, Alina Gorghiu și Eugen Nicolăescu (acești Mihaela și Azorel ai politicii naționale) s-au apucat să ne spună că cică prevenția e mai ieftină decât tratarea. Că atâta îi duce mintea! Păi la un calcul rapid, făcut fără acces la datele statistice, dacă timp de un an, cu tot cu zile lucrătoare, populația Aradului s-ar duce să își facă analizele oncologice, ar trebui să fie verificați zilnic peste o mie de oameni! Unde? Asta e altă problemă. Mihaela și Azorel nu s-au mai gândit și la asta. Unde mai pui că Alina a anunțat oficial pe surse faptul că e gravidă. Păi, soro, o să îl naști și crești pe banii tăi, pentru că la analizele de anul trecut nu a reieșit că procreezi! Când Ceaușescu a legiferat alimentația rațională, adică mâncatul pe cartelă și statul la cozi pentru alimente, nu a argumentat prin starea proastă a agriculturii și a economiei. A explicat savant că noul tip de alimentație rațională va preveni apariția bolilor de inimă, că e o luptă împotriva obezității infantile, etc. Adică tot prevenție. Cu un așa proiect legislativ au reușit și liberalii să se împuște, la rândul lor, în picior. Din spirit de fair-play, probabil, pentru echilibrarea cursei electorale.
Nu știu ce să mai zic… Parcă au înebunit toți. Să dai cu piatra în Parlament și tot nu nimerești un senator sau deputat mai de Doamne-ajută. Ăștia nu fac legi. Ăștia comit legi! Habar nu au ce se întâmplă în țară. Habar nu au care sunt nevoile stringente ale populației, ale mediului de afaceri, ale prestatorilor de servicii… Nimic, nimic, nimic. Dar, ca să pară că nu stau degeaba în obștea țării, vin cu idei din astea crețe.
Se apropie alegerile locale și uite că aici lucrurile se schimbă. Cei din teritoriu cunosc mai bine lucrurile decât cei din București. După ieșirile din ultimul timp ale lui Falcă am tras concluzia că tema principală de campanie a sa va fi ceva de genul: ,,Lăsați banii arădenilor să rămână arădenilor”. Adică DESCENTRALIZARE și REGIONALIZARE! Un subiect care fac pariu că îi va aduce voturi. Dar, din păcate, teme precum descentralizarea și regionalizarea sunt de discutat la nivel național! Și nu se întâmplă așa. La București neuronii parlamentarilor sunt ocupați cu cenzura și interzicerea dreptului la asistență medicală.

scris de: Cristian Țițca

Încă din start doresc să precizez faptul că acest material jurnalistic nu își dorește a fi și nu este o pledoarie naționalistă. Astfel încât rog toți mega-patrioții, dacii și romanii, urmașii lui Ștefan sau descendenții lui Avram Iancu să nu citească rândurile de mai jos.

După tentativa de atentat terorist de la Târgul Secuiesc, dejucată de servicii chiar în ziua națională, mi-am impus să nu fac caz de necaz. Mi-am spus atunci că pentru un idiot nu are rost să condamni o comunitate. Pentru un pom uscat nu trebuie tăiată o pădure. Și am rămas plăcut surprins de faptul că, oricât de mânjită cu noroi ar fi presa română, oricât de politizate ar fi trompetele de media ale partidelor, noi, ziariștii români, am dat dovadă de inteligență atunci când am refuzat să mediatizăm excesiv tentativa unui idiot de a arunca în aer două țări. Știu, conspiraționiștii vor spune că nu a fost meritul presei ci că undeva, la nivel înalt, s-a decis că e mai bine să fie liniște pe ogoarele media, decât să fie agitație pe câmpurile diplomației.

În teoria luptei anti-teroriste se spune că nu numărul de victime ale unui atentat contează, ci mediatizarea acestuia. Adevărat. Teroriștii nu aruncă în aer avioane, discoteci sau redacții de ziare pentru a trimite în ceruri cât mai multe suflete. Fac asta pentru ca pe prima pagină a ziarelor să apară cauza lor. De aceea, majoritatea experților anti-tero susțin că cea mai bună modalitate de a stopa numărul atacurilor teroriste este de a limita pe cât se poate de mult mediatizarea acestora. La nivel mondial deja vedem că această teorie este pusă în practică. Când teroriștii ISIS au doborât un avion plin cu ruși în Egipt, Kremlinul a avut grijă să tragă mâța de coadă până la calendele grecești și să nu recunoască faptul că acțiunea a fost una planificată. Abia după săptămâni bune rușii au declarat că iau în calcul posibilitatea unui atentat terorist, iar după alte săptămâni au recunoscut veridicitatea acestuia. De ce? Tocmai pentru a minimiza impactul mediatic al acțiunii. Și bine au făcut. La fel au reacționat decurând americanii, după ce doi nebuni musulmani au ucis 14 persoane într-un atac la un centru social. Deși se știa că atentatorii sunt fanatici musulmani, autoritățile americane au prelungit recunoașterea de facto a acestei acțiuni, declarând că e vorba doar de un schimb de focuri, tocmai pentru a anula impactul media așteptat de teroriști. Tind să cred că la nivelul luptei anti-teroriste se schimbă paradigma iar serviciile și-au dezvoltat noi căi de limitare a acțiunilor terorirștilor.

De 1 Decembrie, un secui retardat, alături de alți secui retardați, ar fi vrut să plaseze o bombă la parada din centrul orașului Târgu Secuiesc. Serviciile au intervenit, retarzii au fost arestați, bomba nu a fost amplasată, parada a avut loc. Pupat Piața Independenții, ce mai! Știrea a fost prezentată marginal (PRO TV, spre exemplu,  nici măcar nu a difuzat-o în ziua respectivă) tocmai pentru a nu da apă la moară idioților care vor să arunce români în aer. Semn că și serviciile române s-au aliniat la noua strategie de limitare a atentatelor teroriste.

Am rămas însă neplăcut surprins de reacția din media a celor care s-au trezit luând apărarea teroriștilor imbecili din secuime. Dacă în România, așa cum spuneam, presa arelatat oarecum marginal evenimentul, în Ungaria s-a produs o isterie națională. Toate organele de media, indiferent de orientare politică, au reacționat pe prima pagină. Ideea generală propagată de media maghiară a fost: ,, românii inventează atentate teroriste pentru a aresta unguri nevinovați”. Că presa maghiară a reacționat așa, era de așteptat. În pusta lui Orban nu există democrație ci doar libertatea de a exprima părerile conducătorilor. Iar Ungaria are niște explicații de dat legate de susținerea organizației ,,64 de comitate”, organizație din care făceau parte și retarzii teroriști secui.

Baiul e că și în presa noastră au început să cânte trompetele Budapestei. Și cântă aceași partitură:,,românii inventează atentate teroriste pentru a aresta unguri nevinovați”. Pe scurt, trompetele ungurești apelează la un truc vechi al NKVD-ului, prin care se descrie o teorie a conspirației, pentru ca mai apoi să motiveze acțiunea autorităților române ca fiind una restrictivă, în total dezacord cu drepturile omului. ,,SRI, spune trompeta, se află în nevoi financiare. Iar acum, înainte de schițarea proiectului de buget pentru anul viitor, inventează atentate pentru a convinge Guvernul să îi aloce fonduri fără număr”. Aceasta ar fi teoria conspirației. Doar că trompetele uită să spună faptul că nici măcar o secundă nu s-a pus problema tăierii de fonduri de la SRI. De altfel, în legea bugetului, SRI primește la fel de mulți bani ca înainte. Iar proiectul legii bugetului a fost întocmit înainte de tentativa de atentat a retarzilor secui, nu după. De asemenea, propaganda maghiară încearcă să ne explice faptul că teroristul Istvan nu putea fabrica o bombă, ci doar niște petarde de Revelion. În Afganistan am pierdut câteva zeci de vieți de soldați români. Majoritatea acestora au murit din cauza unor dispozitive explozive improvizate. De regulă aceștia treceau cu transportoarele blindate peste aceste dispozitive care se declanșau atunci când senzorul de presiune era călcat de una din roțile TAB-ului. Vă dați seama ce putere explozivă aveau aceste dispozitive improvizate, din moment ce străbătea blindajul transportoarelor și îi ucidea pe cei din interior! Iar rețeta acestui coctail exploziv o poate reproduce orice elev conștincios care studiază fizica și chimia la liceu. Ei bine, exact același tip de bombă dorea și reprezentantul celor 64 de comitate din secuime să realizeze, diferit fiind însă modul de detonare, explozia fiind comandată de la distanță. Teroristul nostru achiziționase, de la o firmă de materiale pirotehnice din Timișoara, câteva sute de petarde, urmând ca mai apoi să folosească materialul exploziv din ele pentru construirea bombei. Dar când spunem petarde, vă rog frumos să nu vă gândiți la pocnitorile pe care le folosim noi de Revelion. Deloc. E vorba de petarde mai speciale, pentru care ai nevoie de licență de folosire. De altfel, după apariția acestui scandal, respectiva firmă a publicat pe YouTube un clip video în care arată clar forța acestui tip de petarde. Spre exemplu, o singură petardă de acest gen detonată în apă a aruncat în aer o coloană de aproximativ doi metri de lichid! Haideți să ne imaginăm care ar fi forța combinată a peste 400 de astfel de dispozitive!

E clar, dacă secuiul terorist ar fi apucat să își amplaseze dispozitivul unde vroia, vorbeam acum de câteva zeci, poate sute de morți. Există opinii ale unor specialiști militari conform cărora numărul morților ar fi ajuns la peste 150 pe loc! Așadar chiar nu e loc de miștocăreală aici.

Acum, spre final, trebuie să ne uităm și la imaginea de ansamblu. Organizația ,,64 de comitate” este interzisă în România, deși în Ungaria aceasta funcționează bine-merci. Surse oficiale susțin că aceasta are filială și în Arad, ceea ce trebuie să ne dea de gândit. Aceleași surse oficiale ne demonstrează faptul că în Harghita și Covasna această organizație a fost sprijinită cu fonduri de la Consiliul Județean, bani acordați sub pretextul organizării unor tabere sportive. Ori alimentarea cu fonduri a unor organizații, hai să nu le spunem teroriste, ci indezirabile, constituie infracțiune penală. De aceea stau și mă întreb de ce șeful CJ Harghita și șeful CJ Covasna mai respiră încă aerul moale al libertății? Oricât de mult s-ar chinui trompetele maghiare să îmi spună că autoritățile române sunt dure și nemiloase cu pașnicii teroriști secui, eu mă declar revoltat de faptul că aceleași autorități sunt moi și neputincioase cu tot acest sistem alimentat din banii noștri, sistem care, iată, ia în calcul uciderea de cetățeni români!

În final mai am o nelămurire legată de activitatea SRI. Serviciul nostru drag și scump a recunoscut într-un comunicat de presă că îi monitoriza pe gingașii teroriști secui încă din luna octombrie. Cu toate acestea, după atentatele de la Paris, același SRI declara că în România nu va fi ridicat codul de alertă teroristă și că acesta va rămâne la nivelul ,,precaut”. Aceasta în același timp în care SRI monitoriza organizația din Târgul Secuiesc. Aici avem nevoie de niște răspunsuri clare. Nu de niște teorii ale conspirației.

-reportaj preluat din publicația ,,Țara Zărandului” -

scris de: Cristian Țițca

Există ceva nedefinit în interiorul fiecărui om, care îl face să se simtă mândru de țara sa. Dacă stai de vorbă cu un neamț, îți va explica de îndată cât de performantă e industria auto germană. Un francez se va mândri cu istoria națiunii sale, cu bucătăria din hexagon și cu inegalabilele vinuri de Provence. Italianul îți va spune, poate, de moștenirea romană, de renaștere, de Leonardo da Vinci sau Michelangelo. Noi, românii, scoatem la înaintare ospitalitatea și frumusețea peisajelor din țara noastră. Da, avem cu ce scoate capul în lume. Locuim într-una dintre cele mai frumoase țări ale Europei! Dar ce folos, dacă cel venit la noi în vizită ajunge greu, sau deloc, la locurile de basm ale țării noastre?

Cratere și caractere

Valea Crișului nu face nici ea excepție. Suntem convinși că nici măcar cei care locuiesc în municipiu nu știu ce nestemate ascunde Țara Zărandului. Dar și dacă ar știi, oare cine ar fi dispus să își rupă mașina pe drumurile medievale de pe la noi? Căci, oricât de îngăduitori am fi, nu putem să nu realizăm faptul că strămoșii noștri romani le construiau mai bine și erau mai trainice. Ca să pleci la drum din municipiu trebuie să treci peste porțiunea de drum Arad-Șiria-Ineu. De ani de zile autoritățile ne promit reabilitarea acesteia. Dar fără nici un rezultat. Pisica moartă se aruncă ba la Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (CNADNR) ba la Consiliul Județean Arad. Nimeni nu își asumă responsabilitatea refacerii acestui drum, sub pretextul că ar fi prea scump. De parcă ar face legătura între Lisabona și Moscova, nu între Arad și Ineu! În ultima perioadă au fost ,,plombate” gropile din astfalt, dar cu toții știm că aceasta nu este o soluție. Peste iarnă, șoseaua va fi tot așa cum o știm. Plină de cratere și denivelări.

Căsoaia – un resort prea îndepărtat

Anul trecut, Consiliul Județean Arad, în înțelepciunea sa nemărginită, s-a pus pe investit bani în tabăra de la Căsoaia. Printr-un proiect transfrontalier a fost investit jumătate de milion de euro în Casa Verde de la Căsoaia. Cota de cofinanțare a Aradului a fost 10 000 de euro. Conform proiectului, Casa Verde poate găzdui congrese internaționale la cel mai înal nivel, schimburi de experiență, manifestări culturale și sportive. Chiar și prima întâlnire cu extratereștrii poate avea loc acolo! Doar că noi, pământenii, s-ar putea să întârziem puțin la întâlnire. Știți cum e… ei vin cu farfuriile lor zburătoare, în timp ce noi ajungem la destinație cu mașinile noastre, pe drumurile noastre. Ori, cine a fost în ultimii ani la Căsoaia știe cum arată drumul spre acest resort. Cam așa cum arată suprafața Lunii după o ploaie de meteoriți!

Kilometri de panglici

Dacă ești arădean get-beget și nu îți miști superbitatea prin județ mai departe de balta de la Ghioroc, citind ziarele locale din ultimii ani ajungi la concluzia pe Valea Crișului este, nu o oază de verdeață, ci o oază de asfalt! Au fost inaugurate țâșpe mii de drumuri prin vechea țară a Zărandului. Unele dintre ele chiar de două sau trei ori! Alaiuri cu președinți de consiliu de județ, primari, preoți, consilieri locali, ziariști, etc. au străbătut de la nord la sud și de la est la vest Munții Zărand pentru a crea uniuni de asfalt între localități izolate. Doar că la noi e ca la nimenea. Drumurile sunt făcute să dureze doar până ce se taie panglica și toată protipendada s-a întors la birouri. Șosele date în folosință acum doi ani arată de parcă ar fi vestigii dacice din războiul cu Imperiul Roman. Iar motivele le știm cu toții. S-a furat cât s-a putut, a fost folosit asfalt de cea mai slabă calitate, nu au fost îndeplinite minimul de norme necesare în domeniu.  Nu avem o statistică legată de numărul de incidente sau accidente rutiere cauzate de calitatea proastă a infrastructurii în această zonă. Motivul e simplu. Cine și-a pierdut o roată pe drumurile patriei le-a transmis niște urări de bineprintre dinți cinsților conducători după care s-a pus pe economisit bani pentru achitarea reparațiilor. Nimeni nu dă în judecată autoritățile care au obligația întreținerii infrastructurii rutiere. Și uite așa, în loc să vizităm Casa Verde de la Căsoaia, vizităm atelierele auto și îi înjurăm pe domnii mari din birouri care visează cai verzi pe pereți.

Breaking News!

Acum, la conducerea Consiliului Județean Arad a venit o nouă echipă la conducere. Iar printre primele lucruri pe care s-a apucat să le facă a fost … să taie panglici. Și să promită construirea de noi drumuri, șosele, betoane și cantoane. Dar, stând strâmb și judecând drept, ne întrebăm dacă nu cumva acestea vor fi construite la fel de prost, dacă se va fura la fel de mult și dacă vor fi folosite din nou doar piese Lego, în loc de materiale adecvate? Pe vremuri, în situațiile în care vinovații unei acțiuni erau greu de întrezărit, latinii se întrebau: ,,Qui prodest?”. Cui folosește aceasta? Acum, la peste o mie de ani distanță, noi ar trebui să ne întrebăm: ,,Cine plătește?”. Pentru că au fost întocmite proiecte, au fost alocate fonduri, au fost gestionate bugete și au fost semnate recepții de lucrări. Iar acestea nu au fost făcute de roboți. Ci de oameni spălați, cu birouri aerisite și cu mașini scumpe. Mașini cu care își fac concediile în străinătate. Nu din lipsă de patriotism. Ci din lipsă de infrastructură.

scris de: Cristian Țițca

Despre popoarele latine se spune că reacționează instinctiv, emoțional, fără o minimă pregătire prealabillă. Despre popoarele anglo-saxone se spune că gândesc de trei ori înainte de a lua o decizie. Despre popoarele slave nu se spune nimic. Europa nu cunoaște mentalitatea slavă, nu știe nimic despre biserica orientală, nu găsește nici măcar un singur clișeu în care să le încadreze. Aceasta pentru că, excepție făcând România și Ungaria, restul popoarelor din Europa central-estică sunt de origine slavă și necunoscute restului lumii. O singură poruncă pare a guverna în vest, despre cei din est: ,,sunt slavi, să se ocupe Rusia de ei”.

Noi, românii, am avut parte de un accident tragic. Un incendiu într-un club de noapte a dus la răsturnarea guvernului și avem încrederea că va duce și la răsturnarea actualei clase politice. Conform tuturor studiilor sociologice, am reacționat exact ca un popor latin. Ne-am plâns morții, am avut mișcări de stradă înfricoșătoare iar la spartul târgului am lăsat în urmă un guvern tehnocrat. Ăștia suntem, cu ăștia defilăm. Dar măcar am dat voie mugurilor schimbării să încolțească.

O tragedie a lovit Franța. Mult mai mare, dacă e să socotim nemțește numărul morților și numărul celor rămași în viață, dar prin spitale. Atentatele teroriste au îndoliat Franța și au lăsat lumea civilizată cu drapelul în bernă. La fel ca restul lumii civilizate, noi, românii, plângem morții lor la fel cum îi plângem pe ai noștri.

Îmi aduc aminte, când eram copil, dar suficient de mare încât să înțeleg lucruri, vedeam la Telejurnal, pe vremea lui Ceaușescu, știri despre atentate cu bombă în Irlanda, Spania, Germania, Italia sau Franța. Armata Republicană Irlandeză avea obiectivele ei. Punea bombe prin piețe publice și le cerea englezilor să plece de unde au venit. Gruparea Sparatistă Bască făcea la fel în Spania și Franța. ,,Septembrie Roșu”, grupare pentru care a lucrat inclusiv Carlos Șacalul, organiza atentate în Germania. Și lista ar putea continua.

Și toate aceste țări mi se păreau atât de departe…

Dar, la un moment dat, toate aceste organizații teroriste sau separatiste au dispărut. Iar Europa a primit un răgaz de liniște. De ce au dispărut aceste celulule teroriste? Răspunsul este simplu. Uniunea Sovietică a dat faliment și nu a mai avut bani să le alimenteze.

Scăpată de spectrul terorismului, Europa a răsuflat ușurată. Timp de două decenii marea problemă a forțelor de ordine a fost repatrierea țiganilor cerșetori din est. Atât! În tot acest timp, în cartierele rău-famate ale orașelor civilizate se nășteau convulsii ideologice, religioase, sociale, care au culminat anul acesta cu o serie de atentate islamiste pe teritoriul european. Brusc, Europa s-a trezit la realitate și a văzut că în această lume globalizată siguranța nu este oferită de acorduri internaționale sau înțelegeri diplomatice.

Văzând asta acum, aflat la vârsta maturității, toate mi se par atât de aproape…

Nu are rost să intrăm în istoricul situației. Dar avem câteva concluzii importante de tras după atentatele din Franța. Hexagonul a mai avut de a face cu atentate teroriste în ultimul an. Atentatul de la Charly Hebdo a fost primul. Au murit oameni atunci. Cum a reacționat Franța? Tipic latinește! A organizat un marș prin centrul Parisului, marș la care au participat șefii de state UE și câțiva dictatori africani. S-a cântat din toți bojocii ,,La Marseillaise” și cu asta basta! Nici o analiză pe subiect. Nici un predicat înlocuit. Nimic. Pacea sfântă a coborât peste măreața Franță. Prin vară, un alt atentat a fost dejucat de niște soldați americani aflați în vacanță prin Europa. Jihadiștii urmau să ucidă călătorii unui tren, dar mila divină a trimis doi americani și un englez care au salvat situația. Franța, din nou, a cântat ,,La Marseillaise” și atât. Acum uraganul a lovit din plin. În Paris.

De data aceasta, Franța vrea război!

Iar Franța nu v-a pleca singură la luptă. Sunt convins că opinia publică franceză cere răzbunare acum, iar liderii hexagonului trebuie să termine vendetta. Așadar, Franța va intra în Siria în curând. Nu cu avioane, ci cu bocanci de soldați pe pământ. Dar Siria este acum dominion rusesc. Logica elementară mă îndeamnă să cred că la un moment dat se va forma o joncțiune ideologică și de oportunitate între Franța și Rusia. Că doar Rusia dictează acolo, nu UE sau NATO! Iar Franța, pentru a avea dreptul de lupta contra ISIS, va trebui să ofere ceva Rusiei în schimb. Oare ce credeți că va oferi? Poate centrul Europei? Poate estul Europei? Poate Ucraina și MOLDOVA?

Începând din acest moment nu mai putem știi nimic. Franța va acționa impulsiv, căutând acordul marelui frate de la răsărit. Iar pentru a stopa setea de sânge a republicii, va face orice și va vinde pe oricine. Inclusiv pe noi!

De aceea vă spun: Europa nu va mai fi la fel. În tot acest lanț de întâmplări tragice, dar predictibile, putem deveni o monedă de schimb. Într-un climat internațional dominat de iluștri mediocri, începând de la Obama și terminând cu Merkel sau Cameron, echilibrul lumii e în pericol. Cu un Putin excelent și o Rusie care nu mai are ce pierde, eu recomand românilor să își facă provizii de mâncare și să se mute în munți.

Avem o singură speranță. Să ne rugăm Celui de Sus să liniștească sângele latin, să oprească fierberea slavă și să de lumii anglo-saxone mintea cea dea pe urmă.

Dacă nu, va fi bai mare…

P.S. : Cineva ar trebui să caute și mâna lungă a Rusiei băgată în alimentarea diverselor facțiuni teroriste care operează pe teritoriul UE. Nu de alta, dar avem precedente istorice.

scris de: Cristian Țițca

În anii războiului rece, mandatarul Europei de Vest, adică SUA, a înțeles că în lupta cu internaționala socialistă trebuie făcute anumite concesii. Așa se face că în țările aflate sub influența SUA a fost dezvoltat un capitalism cu față umană. Adică statele vestice au oferit, decenii la rând, drepturi care, iată, astăzi se întorc cu efectul de bumerang împotriva celor care le-au aplicat.
Atunci când Statele Unite negociază cu proprii cetățeni nu oferă deloc drepturi. Nu vine președintele SUA și spune: „Bă, de mâine ajutorul de șomaj crește cu 50% iar asigurările de sănătate cu 45%!”. De ce? Pentru că țara capitalismului pur-sânge nu oferă drepturi, ci doar libertăți. Dacă pui osul la muncă poți avea un trai decent. Dacă nu, are America destule străzi pentru „homleși”. Lucrurile sunt pe cât de simple, pe atât de dureroase.
Din păcate, Europa a fost copilul răzgâiat al Americii. Pentru că a dorit să taie orice influență comunistă în Europa, Marele Licurici a dat voie statelor vestice să dezvolte o protecție socială pe care cu greu au putut să o contracareze statele comuniste: ajutoare de șomaj de sute de euro pe lună, alocații pentru copii la fel de mari (în statele scandinave se ajunge pâna la 2 500 de euro pe lună de copil!), bani pentru integrare socială, bani pentru chirie, bani pentru haine etc. Și uite așa Europa civilizată a început să își facă o imagine în lume de tărâm al făgăduinței. E de ajuns să ai patru copii acasă, iar tu și nevasta să fii șomer, pentru ca nimic să nu îți lipsească. La un moment dat am citit un reportaj în presa britanică despre fenomenul familiilor care au ajuns deja la a treia generație de asistați social. Adică trei generații din aceste familii nu au muncit un moment în viața lor. Doar au făcut copii și au încasat ajutoarele sociale!
Și atunci stai și te întrebi de unde vine mirajul ăsta al Europei de Vest? De ce pleacă în bejanie milioane de oameni care își riscă viața, averea și viitorul pentru a ajunge în Europa? Păi tocmai din cauza aceastei imagini a Europei binevoitoare. Au venit în anii 60 magrebienii musulmani în Franța? Au venit. Ce a făcut Franța pentru ei? Fiind într-o criză demografică a mărit alocațiile pentru copii. Iar musulmanii magrebieni au știut să îi facă. Anul și plodul. Ba chiar mai mult, Franța le-a construit din bani publici și moschei, că deh, minoritatea musulmană trebuie să se roage undeva după atâta efort de procreare. Ce a făcut Germania cu minoritatea turcă? Exact la fel. Ce au făcut britanicii cu pakistanezii, indienii și naiba mai știe ce nații și națiuni din fostul imperiu? La fel.
Europa de vest a dat drepturi peste drepturi. Iar când spun drepturi mă refer la latura pecuniară a situației. Vechea noastră Europă a uitat însă un singur lucru: să le ofere libertăți. Spre exemplu libertatea de a munci pentru ceea ce primești.
Acum stăm și ne mirăm de ce vine valul acesta de refugiați peste Europa? Păi vine pentru că știe cum sunt primiți. În toate jurnalele de știri vei vedea sirieni, afgani, somalezi intervievați care la întrebarea: „Cu ce scop în vizită pe la noi?” răspund într-un glas: „ Vrem să scăpăm de război!”.
Dar în Turcia nu e război, în Grecia la fel. Macedonia, Serbia, Ungaria sunt țări în care nu mai dă ISIS cu bomba. Dar noii migratori nu vor să rămână acolo. Vor în Germania, Franța, Norvegia sau Suedia. De ce oare? Pentru că odată ajunși acolo, primind statutul de refugiat, se pot îndestula exact din păcătoasele astea de ajutoare sociale care țin Europa în loc. Au fost o binecuvântare acum 40 de ani, dar acum sunt un blestem.
Am citit multe opinii despre acest fenomen. Unii și-au dat cu părerea despre umanitatea cauzei: adică vin săracii lumii, din zone de război, să caute pacea la noi, iar noi, ca niște animale, nu îi primim. Țin să le răspund. În primul rând, săracii din Siria, Afganistan sau Somalia nu au bani de aventuri transcontinentale. Doar călăuzele costă între 7000 și 14 000 de dolari de persoană. Iar ăștia care ajung la noi vin cu familionul la purtător: soț, soție, prunci nenumărați, mama-soacră, tata-socru plus cumnații de rigoare. Câteva zeci de mii de euro de famile. Păi dacă asta înseamnă sărăcie în Siria, îmi bag picioarele în el Stat Islamic și mă mut acolo! Pentru că eu, ca estic european, nu am parte de atâta delicatețe și mângâiere din partea Uniunii Europene pe cât au viniturile astea. În al doilea rând nu înțeleg deloc ce se ascunde în spatele binevoinței Germaniei care, iată, își deschide larg aripile și lasă mizeria lumii să se adune în cuibul ei. Pot doar să bănui (a dracului demografie, iar ajungem la ea!) că Germania gândește în avans. Are un plan care implică nu refugiații, ci pe copiii lor! Altfel nu îmi explic de ce dorește tabere de triere, oriunde, dar numai în țara de destinație nu. Că ingineri pentru BMW sau culegători de sparanghel printre refugiați nu o să găsești în veci, pururea, amin! Probabil că în opinia Germaniei, demni de statul de azilanți vor fi doar proprietarii de familii cu mulți copii. Germania crede că se va descurca pe viitor și că îi va integra, rezolvând astfel grava sa problemă demografică. Eu nu cred însă că va fi așa. Nu cred că într-o singură generație se va petrecea metanoia ( schimbarea mentalității) în rândul celor ce vor rămâne. Cred că va dura ceva mai mult.
De asemenea cred cu tărie că viitorul Europei e amenințat. Aceste valuri de refugiați se vor stabili în marile aglomerări urbane, unde deja există comunități musulmane ce îi vor ajuta. Există posibilitatea ca mari orașe ale Europei (Paris, Stockholm, Frankfurt, etc) să devină majoritar musulmane după această invazie. Iar aceste orașe sunt și mari centre industriale sau comerciale. Haideți să ne imaginăm că peste 15 ani un imam le va spune musulmanilor din Munchen că BMW este o firmă care nu ar fi pe placul Profetului!
Coloana vertebrală a Europei sunt marile aglomerări industriale. Ori acestea sunt și mari centre de tranzit sau puncte terminus de imigrare. De aceea cred că ceea ce se întâmplă acum nu e un lucru cu care să ne jucăm. Vine iarna acușica peste noi, iar numărul refugiaților va scădea. În primăvara anului viitor va începe o altă criză. Poate rușii vor intra în Ucraina. Poate China va da faliment. Poate Statele Unite vor trece la monarhie… Nu poți să știi niciodată. Dar cert e faptul că, la nivel imagistic, ne-am obișnuit deja cu problema refugiaților. Iar la anul, în primăvară, când micul val se va transforma din nou în tsunami, fenomenul nu va mai face prima pagină a ziarelor.

Va fi doar tăcerea dinaintea marii furtuni!