Sânt-Ilie este ziua de celebrare a zeului solar (Sânt-Ilie) la data 20 iulie, considerata a fi mijlocul sezonului pastoral. Sânt-Ilie, ca si San-George si Samedru, este o divinitate populara care a preluat numele si data celebrarii de la un sfant crestin – Sfantul Prooroc Iile. In Panteonul romanesc Sant-Ilie este o divinitate a Soarelui si a focului, identificata cu Helios din mitologia greaca si cu Gebeleizis din mitologia geto-daca.

Ca divinitate solara si meteorologica, Sant-Ilie provoaca tunete, traznete, ploi torentiale si incendii, leaga si dezleaga ploile, hotaraste unde si cand sa bata grindina.

In perioada sa pamanteana Ilie a savarsit pacate, cel mai mare fiind uciderea parintilor sai la indemnul diavolului, pacate pe care le-a ispasit in moduri diferite si din aceasta cauza Dumnezeu l-a iertat, l-a trecut in randul sfintilor si l-a urcat la cer intr-o trasura cu roti de foc trasa de doi sau de patru cai albi inaripati. In cer, Sant-Ilie cutreiera norii, fulgera si trasneste dracii cu biciul sau de foc pentru a-i pedepsi pentru raul pe care i l-au pricinuit. Si, pentru ca dracii inspaimantati se ascund pe pamant prin arbori, pe sub streasina caselor, in turlele bisericilor si chiar in trupul unor animale, Sant-Ilie trasneste naprasnic pentru a nu-i scapa nici unul dintre ei.

Ca divinitate populara a Soarelui si a focului, Sant-Ilie este atestat prin numeroase traditii, mai ales in mediile pastoresti.

In ajunul acestei zile, fetele se duceau noaptea pe ogoarele semanate cu canepa (canepisti), se dezbracau si, goale, se tavaleau prin cultura, apoi se imbracau si se intorceau acasa. Daca, in noaptea dinspre Sant-Ilie, visau canepa verde era semn ca se vor marita cu flacai tineri si frumosi iar daca visau canepa uscata se zicea ca se vor marita cu oameni batrani.

In dimineata acestei zile se culegeau plante de leac, in special busuiocul, ce erau puse la uscat in podurile caselor, sub stresini sau in camari. Tot acum se culegeau si plantele intrebuintate la vraji si farmece.

Femeile duceau in aceasta zi busuioc la biserica pentru a fi sfintit dupa care, intoarse acasa, il puneau pe foc iar cenusa rezultata o foloseau in scopuri terapeutice atunci cand copiii lor faceau bube in gura.

Nu era voie sa se consume mere pana la 20 iulie si nici nu era voie ca aceste fructe sa se bata unul de altul, pentru a nu bate grindina, obicei pastrat si astazi. In aceasta zi, merele (fructele lui Sant-Ilie) se duc la biserica pentru a fi sfintite, crezandu-se ca numai in acest mod ele vor deveni mere de aur pe lumea cealalta.

De Sfantul Ilie, romanii isi aminteau si de sufletele mortilor, in special de sufletele copiilor morti. Femeile chemau copii straini sub un mar, pe care il scuturau ca sa dea de pomana merele cazute. Astfel, se considera ca mortii se veselesc.

Scenariul ritual de renovare a timpului, specific tuturor marilor sarbatori calendaristice, cuprinde si practici de pomenire a mortilor. Bisericile sunt pline, acum, cu bucate pentru pomenirea mortilor (Mosii de Sant-Ilie), iar la casele gospodarilor se organizeaza praznice mari.

Se credea si se mai crede si astazi ca daca tuna de Sant-Ilie, toate alunele vor seca iar fructele din livezi vor avea viermi.

Acum, la sate, apicultorii recoltau mierea de albine, operatie numita “retezatul stupilor”. Recoltarea mierii se facea numai de catre barbati curati trupeste si sufleteste, imbracati in haine de sarbatoare, ajutati de catre un copil, femeile neavand voie sa intre in stupina. Dupa recoltarea mierii, cei din casa, impreuna cu rudele si vecinii invitati la acest moment festiv, gustau din mierea noua si se cinsteau cu tuica indulcita cu miere. Masa festiva avea menirea de a asigura belsugul apicultorilor si de a apara stupii de furtul manei si se transforma intr-o adevarata petrecere cu cantec si joc. Era nevoie de multa atentie, ca la aceasta masa sa nu fie prezenti cei ce stiau sa faca farmece si vraji, caci mierea furata in astfel de zile mari “e mai cu putere la farmecele si vrajile lor”.

Sant-Ilie marcheaza miezul verii pastorale, data cand le era permis ciobanilor sa coboare in sate, pentru prima data dupa urcarea oilor la stana. Cu aceasta ocazie, ciobanii tineri sau chiar cei maturi aduceau in dar iubitelor sau sotiilor lor furci de lemn pentru tors, lucrate cu multa migala.

In vechime, se obisnuia ca in aceasta zi sa se organizeze intalniri ale comunitatilor satesti de pe ambii versanti ai Carpatilor (numite nedei), se organizau targuri de Sant-Ilie, iarmaroace si balciuri, unele pastrate pana in zilele noastre. In cadrul acestor manifestari, ce durau mai multe zile si erau considerate a fi bune prilejuri de cunoastere pentru tineri, atmosfera era insufletita de muzica si se facea comert cu produse pastorale, instrumentar casnic, unelte si produse agricole.

Pentru tinutul sucevean este demn de amintit renumitul balci de Sant-Ilie de la Falticeni, balci care, din anul 1814, in urma hrisovului lui Scarlat Voda Calimach, era al doilea ca marime din Europa, dupa cel de la Leipzig. Cu doua-trei saptamani inainte de 20 iulie, pe strazile Falticeniului incepea sa se adune mozaic de lume si se auzeau strigatele si chemarile negustorilor rostite in polona, rusa, letona, ceha, germana, maghiara, turca sau araba. La balciul organizat cu aceasta ocazie (“Comedia din deal”) veneau artisti de circ – acrobati, iluzionisti, inghititori de sabii, motociclisti ce evoluau la zidul si globul curajului – soseau parcuri de animale salbatice, erau montate scrancioburi de diverse forme si marimi, erau aduse teatre de papusi, roata norocului si multe alte atractii pentru curiosii adunati “pe deal”. Treptat, iarmarocul de la Falticeni, ca de altfel multe alte manifestari traditionale, si-a pierdut importanta, astazi incercandu-se revigorarea lui in cadrul Festivalului folcloric “Sezatoarea”.

Sfantul Ilie

- nu se lucreaza de teama pagubelor (traznete, ploaie, grindina).

- il cinstesc mai ales cojocarii, stuparii – se reteaza stupii, se duc faguri si mere la biserica spre binecuvantare si se impart de pomana.

- se culeg in zori plante de leac stropite cu sange de cocos taiat deasupra lor.

- se duc berbecii la berbecar.

- daca tuna vor fi merele si alunele viermanoase; daca ploua, va ploua 20 de zile.

Sfantul Mare Mucenic Dimitrie a trait pe vremea imparatilor Diocletian si Maximian Galeriu (284- 311) si era fiul voievodului cetatii Tesalonicului, botezat in taina de parintii sai, de frica cruntelor prigoane impotriva crestinilor. Si il invatau parintii in camara cea ascunsa a palatului lor toate tainele sfintei credinte, luminandu-i cunostinta despre Domnul nostru Iisus Hristos, precum si milostenia cea catre saraci, savarsind, adica, faceri de bine, celor ce trebuiau. Si asa, Dimitrie a cunoscut adevarul din cuvintele parintilor sai, dar, mai ales, a inceput a lucra intr-insul darul lui Dumnezeu. Si tanarul crestea cu anii si cu intelepciunea, urcand ca pe o scara, din putere in putere. Si, ajungand la varsta cea mai desavarsita, parintii lui s-au dus din vremelnica viata, lasand pe tanarul Dimitrie mostenitor nu numai al multor averi, ci si al bunului lor nume.

Deci, Maximian imparatul, auzind de moartea voievodului Tesalonicului, a chemat la dansul pe fiul acestuia si, cunoscandu-i intelepciunea, l-a facut voievod in locul tatalui sau. Si a fast primit Sfantul cu mare cinste de cetateni, iar el carmuia cu multa vrednicie poporul, propovaduind pe fata dreapta credinta si aducand pe multi la Hristos.

Deci, nu dupa multa vreme, a cunoscut imparatul ca voievodul Dimitrie este crestin si s-a maniat foarte. Drept aceea, intorcandu-se biruitor dintr-un razboi cu scitii, Maximian a poruncit sa se faca praznice in fiecare cetate, in cinstea zeilor, si a venit imparatul si la Tesalonic. Si, Dimitrie fiind intrebat, de sunt adevarate cele auzite despre dansul, a raspuns cu indrazneala, marturisind ca este crestin si a defaimat inchinarea paganeasca. Si indata, imparatul a poruncit sa-l inchida in temnita, pana la incheierea jocurilor in cinstea venirii sale.

Si se bucura imparatul, mai ales, vazand pe un luptator vestit. Lie, vandal de neam, inalt, puternic si infricosator la chip, ca se lupta cu cei viteji si-i ucidca, aruncandu-i in sulite. Deci, era acolo un tanar crestin, anume Nestor, cunoscut Sfantului Dimitrie. Accsta, vazand pe Lie ucigand fara crutare pe oameni, mai cu seama pe crestini, s-a aprins de ravna. Si vrand sa se lupte cu Lie a alergat la Sfantul, in temnita, cerand de la dansul rugaciuni si binecuvantare ca sa-l poata birui pe acel ucigas de oameni. Si, insemnandu-l cu semnul crucii pe frunte, Sfantul i-a zis: “Du-te si pe Lie vei birui si pe Hristos vei marturisi!”

Deci, intrand in lupta cu Lie, Nestor a strigat: “Dumnezeul lui Dimitrie, ajuta-mi!” Si indata, trantandu-l jos pe Lie, l-a omorat. Si s-a intristat imparatul de moartea lui Lie. Afland insa ca Sfantul Dimitrie este cel care l-a indemnat pe Nestor sa se lupte cu Lie, imparatul a trimis ostasi, poruncindu-le sa-l strapunga cu sulitele pe Sfantul, in temnita, ca a fost pricina mortii lui Lie. Si aceasta, facandu-se indata, marele Dimitrie si-a dat sufletul in mainile lui Dumnezcu. Si s-au facut la moastele lui multe minuni si prea slavite tamaduiri. Tot atunci, din porunca imparatului, s-a taiat capul si Sfantului Nestor.

Schimbarea la faţă este sărbătorită de creştinii ortodocşi pe 6 august şi semnifică momentul în care Hristos a luat pe ucenicii Săi şi a urcat pe munte, iar acolo, faţa Lui a apărut strălucind. Veşmintele Lui au devenit albe ca zăpada, iar ucenicii au putut vedea Lumina dumnezeiască. Mai multe obiceiuri şi tradiţii legate de această zi au fost transmise în credinţa populară.

Schimbarea la Faţă a Mântuitorului reprezintă data la care Iisus, împreună cu trei dintre mucenicii cei mai apropiaţi, Petru, Iacob si Ioan, au urcat pe muntele Tabor ca să se roage. Aici, apostolii au fost învăluiţi într-un nor de lumină, în timp ce Iisus se ruga.

Dar, imediat, au parte de un lucru şi mai neobişnuit: în această lumină, doi bărbaţi stau de vorba cu Iisus despre patima şi moartea Sa în Ierusalim. Este vorba despre marii prooroci ai Vechiului Testament, Moise şi Ilie. Semnificaţia tainică a acestei sărbători este vederea lui Dumnezeu şi transfigurarea omului, posibilitatea lui de a se îndumnezei încă din viaţa aceasta.

Schimbarea la faţă, 6 august constituie, de asemenea, un moment important în calendarul viticol: în această zi nu se lucrează și la biserică se duc poame din noua recoltă, se binecuvântează și se împart.

Schimbarea la faţă a Domnului este una dintre marile sărbători ale creştinismului. În această zi nu e bine să te cerți cu nimeni și nici să fii certat de cineva, că așa vei fi tot anul, până la următoarea sărbătoare. Fetele sunt sfătuite să nu se pieptene în această zi, pentru că nu le mai crește părul, așa cum nu mai crește nici iarbă.

Schimbarea la faţă a Domnului poartă şi numele popular de “Obrejenie” ori “Pobrejenie”, cu semnificaţia de “probozire”, adică ocărâre sau certare a oamenilor neascultători pe parcursul anului următor.

Sărbatoarea a prilejuit de-a lungul timpului apariţia a numeroase superstiţii, tradiţii, obiceiuri asociate în spaţiul popular românesc, mai ales cu transformările naturii şi oamenilor aduse de sosirea toamnei. Din 6 august, frunzele încep să se îngălbenească, apele să se răcească, păsările călătoare pornesc spre ţările calde, iar gândacii şi târâtoarele îşi caută adăpost în pământ, pregătindu-se pentru iarnă.

Înălţarea Domnului este praznuita la 40 de zile dupa Inviere, in Joia din saptamana a VI-a, dupa Pasti. Este cunoscuta in popor si sub denumirea de Ispas. In aceasta zi crestinii se saluta cu “Hristos S-a inaltat!” si “Adevarat S-a inaltat!”. IPS Bartolomeu Anania afirma ca noi folosim acest salut fie din nestiinta, fie din exces de evlavie, deoarece el nu este atestat de Biserica. Si afirma ca noi sarbatorim Pastile cu asertiunea “Hristos a inviat!”, la care ni se raspunde cu confirmarea “Adevarat, a inviat!”, pentru ca Invierea nu a avut martori, ea a fost receptata cu indoieli si necredinta. In vreme ce Inaltarea Domnului a avut martori, ea a fost o despartire izvoritoare de lumina, deoarece ucenicii s-au intors in Ierusalim “cu bucurie mare”. Din acest motiv in cartile noastre de slujba nu exista o salutare similara cu aceea de la Sfintele Pasti.

Hristos S-a inaltat la cer de pe Muntele Maslinilor, in vazul Apostolilor si a doi ingeri. Ingerii le-au vorbit ucenicilor despre a doua venire a lui Hristos, ca acestia sa nu se lase coplesiti de durerea despartirii.

Din Sfanta Scriptura aflam ca Mantuitorul Si-a ridicat mainile, binecuvantandu-i pe ucenici, iar pe cand ii binecuvanta S-a inaltat la cer (Luca 24, 51), in timp ce un nor L-a facut nevazut pentru ochii lor (F.A. 1,9). Adeseori Dumnezeu le-a vorbit oamenilor din nor, fenomen prin care se manifesta energiile divine, menite sa reveleze prezenta Divinitatii, dar sa o si ascunda.

Inaltarea Domnului sarbatorita in vechime odata cu Rusaliile

Cea mai veche mentiune despre sarbatoarea Inaltarii Domnului o gasim la Eusebiu din Cezareea, in lucrarea “Despre sarbatoarea Pastilor”, compusa in anul 332. Din aceasta lucrare reiese ca Inaltarea Domnului era sarbatorita in acea vreme odata cu Rusaliile, la 50 de zile de la Invierea lui Hristos. Spre sfarsitul secolului al IV lea, inceputul secolului V, sarbatoarea Inaltarii s-a despartit de cea a Pogorarii Sfantului Duh (Rusaliile), fiind praznuita in a 40-a zi dupa Inviere, data care va ramane stabilita pentru totdeauna in calendarul bisericesc.

Inaltarea Domnului – deplina indumnezeire a firii umane asumate

Inaltarea lui Hristos intru slava si sederea Sa de-a dreapta Tatalui este chipul deplinei indumnezeiri a umanitatii Lui. Prin toate actele Sale, intrupare, moarte, inviere El a indumnezeit treptat firea omeneasca pe care a asumat-o, dar prin Inaltare a transfigurat-o pe deplin. Datorita transfigurarii supreme a trupului Sau, Hristos poate deveni interior celor care cred in El. Inaltarea Domnului nu inseamna retragerea Sa din creatie, pentru ca El continua sa fie prezent si lucrator prin Sfantul Duh.

Inaltarea cu trupul la cer este o marturie a faptului ca omul a fost creat pentru vesnicie, caci Fiul nu Se infatiseaza Tatalui numai ca Dumnezeu, ci si ca Om.

Hristos prin Inaltarea Sa, nu arata doar unde trebuie sa ajunga omul, ci se face cale si putere, ca omul sa ajunga la aceasta stare. El sade pe tronul dumnezeiesc al slavei, dar si locuieste in inima celor ce-L iubesc. Asa putem intelege paradoxul: Hristos este inaltat si in drum spre inaltare cu fiecare dintre noi.

Inaltarea Domnului – Ziua Eroilor

Prin hotararile Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane din anii 1999 si 2001, sarbatoarea Inaltarii Domnului a fost consacrata ca Zi a Eroilor si sarbatoare nationala bisericeasca. In aceasta zi, in toate bisericile din tara si strainatate se face pomenirea tuturor eroilor romani cazuti de-a lungul veacurilor pe toate campurile de lupta pentru credinta, libertate, dreptate si pentru apararea tarii si intregirea neamului.

Inaltarea Domnului in iconografie

In primul registru din icoana Inaltarii Domnului este reprezentat Mantuitorul intr-o mandorla, simbol al slavei dumnezeiesti. Sta asezat pe un curcubeu si binecuvinteaza cu mana dreapta, iar in stanga tine Sfanta Evanghelie.

In afara mandorlei sunt doi ingeri, care zboara cu bratele intinse, atingand cu mainile lor marginea exterioara a mandorlei. Ingerii sunt prezenti nu pentru a sustine mandorla, caci Hristos Se inalta prin propria putere dumnezeiasca, ci ca semn de cinstire.

Reprezentarea Domnului purtat de ingeri este si o icoana profetica a Celei de-a doua veniri, cand va avea loc sfarsitul chipului acestei lumi si judecata tuturor: “Barbati galileieni, de ce stati privind la cer? Acest Iisus care S-a inaltat de la voi la cer, astfel va si veni, precum L-ati vazut mergand la cer” (Fapte 1, 11).

In cel de-al doilea registru se afla Maica Domnului, care priveste in fata si are mainile inaltate in rugaciune. De o parte si de alta se afla Apostolii, iar langa Fecioara Maria stau Pavel in dreapta si Petru in stanga. In spatele Maicii Domnului sunt doi ingeri in vesminte albe, care tin in mana dreapta un toiag, iar cu stanga Il arata pe Hristos inaltandu-Se.

Chiar daca Sfanta Scriptura nu aminteste de prezenta Fecioarei la Inaltarea Domnului, ea este afirmata de cantarile Bisericii: “Bucura-te, Nascatoare de Dumnezeu, Maica lui Hristos Dumnezeu, ca vazand astazi pe Cel ce L-ai nascut inaltandu-Se de pe pamant, impreuna cu ingerii L-ai marit” (Cantarea a 9-a a canonului).

Desi nici Pavel nu a fost prezent la Inaltarea Domnului, El este reprezentat alaturi de ceilalti Apostoli in icoana Inaltarii. Motivul? Cu putin timp inainte de Inaltarea Sa, Hristos ii indemnase pe ucenicii Sai sa propovaduiasca pretutindeni Evanghelia, iar Pavel a fost “vas ales, ca sa poarte numele Meu inaintea neamurilor si a regilor si a fiilor lui Israel” (Fapte 9, 15).

Astăzi 21 noiembrie, creştinii ortodocşi sărbătoresc Intrarea Maicii Domnului în Biserică.. Aceasta sarbatoare este cunoscuta in popor sub denumirea de Vovidenia sau Ovedenia.

Parintii Maicii Domnului sunt Sfintii Ioachim si Ana. Lipsiti de copii, dar cu credinta in Dumnezeu, L-au rugat pe Dumnezeu sa le daruiasca cinstea de a fi parinti, fagaduind ca daca vor avea un copil, il vor duce la templu si il vor inchina Lui. Un inger le vesteste ca vor avea o fata pe care o vor numi Maria. Sfintii Ioachim si Ana nu au uitat de promisiunea facuta lui Dumnezeu si la trei ani de la nasterea Maicii Domnului au dus-o pe fiica lor la templu.

Aici a fost intampinata de marele preot Zaharia, tatal Sfantului Ioan Botezatorul, care a dus-o in cea mai sfanta incapere din acest loc, in Sfanta Sfintelor, unde a stat pana la varsta de 15 ani. A fost condusa in acel loc sfant, pentru ca ea insasi avea sa devina “Sfanta Sfintelor” lui Dumnezeu, salas a lui Dumnezeu-Cuvantul. Din ea, Cel Necuprins, Cel Vesnic, avea sa ia trup, sa Se faca cuprins in pantecele ei.

Desi sunt persoane care sustin ca lucrul acesta era cu neputinta, totusi Biserica, in cantarile ei afirma: “Ceea ce s-a hranit in Sfanta Sfintelor, celei imbracate cu credinta si cu intelepciune si cu neintinata feciorie, mai marele Gavriil i-a adus din ceruri inchinaciune”.

Informatii despre acest eveniment din viata Maicii Domnului avem in “Evanghelia dupa Iacov” sau “Protoevanghelia”, o scriere apocrifa din secolul al II-lea.

Precizam ca dintre sarbatorile inchinate Maicii Domnului, numai “Bunavestire” are la baza un eveniment istoric consemnat in Sfanta Scriptura (Luca I, 26-38). Despre celelalte sarbatori, evangheliile canonice nu ne dau marturii, informatiile provenind din Sfanta Traditie si din evangheliile necanonice (apocrife).

Parintele profesor Ene Braniste afirma ca aceasta sarbatoare a luat nastere in secolul VI. “Pe 20 noiembrie 543, Justinian a zidit la Ierusalim, langa ruinele templului, o biserica inchinata Sfintei Fecioare, care, spre deosebire de una mai veche, a fost numita biserica Sfanta Maria “cea noua”. Conform obiceiului, a doua zi dupa sfintire, adica pe 21 noiembrie, a inceput sa fie serbat hramul (patronul) bisericii, adica insasi Sfanta Fecioara, serbarea fiind consacrata aducerii ei la templu”.

In Apus, sarbatoarea a fost adoptata de papa Grigorie XI-lea, care a cinstit-o pentru prima data in anul 1374, la Avignon.

Incepand cu data de 21 noiembrie, in cadrul slujbei Utreniei, se canta Catavasiile: “Hristos Se naste, slaviti-L!…” Este o sarbatoare care ne pregateste si pe noi sa-L facem pe Hristos sa Se nasca tainic in noi.

Nu este de ajuns sa stim ca Fecioara Maria a fost dusa la Templu si a stat pana la varsta de 15 ani. Important este sa patrundem in intelesul profund al evenimentului istoric si sa descoperim ca prezenta ei in Sfanta Sfintelor, e roditoare: face ca Fiul lui Dumnezeu sa Se nasca din ea. Deci, Hristos Se va naste, va muri si va invia tainic cu tot omul care vietuieste in Biserica.

In aceasta zi, copiii pun crengi de mar in vase cu apa. Acestea, tinute in lumina si caldura, inmuguresc si infloresc, si sunt folosite in noaptea de Anul Nou drept sorcove. Sa nu uitam ca in colindele romanesti se canta, in plina iarna, despre florile dalbe, flori de mar, sau despre marut, margaritar. Daca am fi cu luare aminte la colinde, nu am avea cum sa nu ne intrebam ce mar ar putea face in decembrie flori dalbe? Si de ce mar? Pentru ca stramosii nostri stiau de la batranii lor ca acea nuielusa a Sfantului Nicolae trebuie sa fie una de mar, iar daca aceea inflorea pana de Nasterea Domnului, inseamna ca sfantul a mijlocit pentru iertarea celui caruia i-a daruit crenguta, flori dalbe.

Pentru ca bucuria sarbatorii Intrarea Maicii Domnului in Biserica sa nu fie umbrita de post, Biserica a randuit ca pe 21 noiembrie sa fie dezlegare la peste.