scris de: prof. Ioan Tuleu

Vasile Florea, caporal în Divizia 3 Vânători Munte, a trăit într-un sat din Crimeea o întâmplare emoționantă, care i-a rămas în memorie pentru totdeauna. După ce a ajuns într-unul din satele peninsulei a fost încartiruit într-o casă, mai bine zis o colibă compusă din două camere mici și întunecoase, unde a avut parte de o imensă surpriză. Dar să-l lăsăm pe el să povestească ce s-a întâmplat după ce a făcut cunoștință cu gazdele sale: „Spre surprinderea mea bătrânul și mai ales bătrâna știau românește. În seara primei zile am intrat în vorbă cu bătrânul și am discutat diverse probleme. Printre altele m-a întrebat.

-         De unde ești ?

-         Din România, i-am răspuns.

-         Știu că ești din România, că doar n-oi fi din Germania, fiindcă vorbești românește, dar din ce județ, din ce loc ești ?

-         După puțin timp de gândire, i-am spus că sunt din satul Comănești, comuna Suharău, județul Dorohoi. Imediat am observat o tresărire pe fața bătrânului. Parcă a zvâcnit ceva în el.

-         Din satul Comănești  ?, a întrebat el din nou foarte mirat și după puțin timp adăugă. Spune-mi te rog dacă nu cunoști pe unul Vasile Florea, din acel sat, care locuia în partea dinspre pădure.

-         Vasile Florea este tatăl meu, dar a murit. Pe mine mă cheamă tot Vasile. Spre marea mea surprindere bătrânul s-a repezit la mine, m-a cuprins în brațe și într-o caldă îmbrățișare m-a sărutat pe amândoi obrajii spunându-mi printre lacrimi că în primul război mondial, fiind într-o unitate de cazaci, a stat în gazdă la noi și că a fost primit și tratat ca un frate. După asta el a adus din cămară o sticlă de samahoancă (rachiu de sfeclă) și am depănat amintiri din acea vreme.