La Arad, fotbalul nu e doar un joc. E trăire, suferință, bucurie, speranță și, uneori, mântuire. Iar în mijlocul acestui univers alb-roșu se află, acum, un jucător care nu s-a născut aici, dar a devenit al nostru. Alexandru Benga!

Fundașul central, ajuns la al șaselea sezon consecutiv în tricoul UTA-ei, este mai mult decât un jucător. Este simbolul continuității, al loialității și al luptei duse până la capăt. Într-un fotbal românesc în care devotamentul pare, uneori, o poveste demult uitată, Benga rămâne o excepție. Una frumoasă.

„E o mândrie și o mulțumire sufletească să fac parte din familia asta”, mărturisea recent, cu ochii în lacrimi, după ce stadionul i-a scandat numele la revenirea pe gazon, în urma unei accidentări grele. N-a fost un simplu moment. A fost reîntâlnirea între „căpitan” și suporteri, care îl simt ca „unul de-al lor”.

Arădenii l-au primit, l-au respectat și, în timp, l-au iubit. Pentru că Alexandru Benga n-a venit la UTA ca să treacă, ci ca să rămână. Ca să pună suflet, să lupte, să conducă „armata” alb-roșie din teren. Cu brațul bandajat, cu fața încruntată, dar cu o inimă mare. În fiecare duel aerian, în fiecare „tackling” la sacrificiu, în fiecare minge degajată cu disperare din propriul careu, Benga a arătat că nu doar joacă pentru UTA. Trăiește pentru ea!

A simțit fiorul stadionului plin, dar și frigul tribunelor goale. A fost acolo în momentele grele, când echipa era la un pas de prăpastie, și a fost tot acolo când bucuria victoriei făcea să vibreze întreg orașul. Și de fiecare dată, privirea lui spunea tot. „Eu nu plec. Eu sunt aici. Sunt unul dintre voi!”

Relația specială cu suporterii UTA-ei s-a construit în timp, cu muncă, tăcere și caracter. Nu a fost nevoie de gesturi teatrale sau de declarații pompoase. A fost nevoie doar de sinceritate. Iar suporterii, poate cei mai exigenți din țară, au simțit asta. L-au văzut cum se ridică de jos de fiecare dată. Cum joacă accidentat, cum trage de el, cum nu se ascunde!

Acum, când unii jucători schimbă tricourile de la sezon la sezon, Alexandru Benga rămâne o raritate. Un fotbalist care și-a legat numele de UTA nu doar prin contract, ci prin dragoste. A spus-o simplu: „Simt că aici e locul meu!” Și noi nu doar știm, simțim că așa e!

La Arad, la UTA, Alexandru Benga nu mai e doar căpitanul echipei. E o parte din identitatea ei. Și chiar dacă într-o zi va veni vremea retragerii din „iarba” ce pe „Neumann” de multe ori „arde”, nu se va pronunța cuvântul „despărțire”. Alexandru Benga va fi un nume rostit cu respect și, în același timp, se va regăsi în toate inimile alb-roșii. Acolo unde rămîn, mereu, cei care n-au trădat niciodată cele două culori!

Căpitanul Fărcaş Silviu din cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Braşov va pleca la sfârşitul acestei săptămâni în Republica Haiti, pentru a participa la Misiunea Organizaţiei Naţiunilor Unite de Stabilizare din Haiti.

Este pentru prima dată când un reprezentant al Jandarmeriei Române va desfăşura o misiune internaţională în Republica Haiti. Ofiţerul a fost desemnat să participe la această misiune în urma unui examen susţinut în faţa unei comisii internaţionale de experţi din cadrul ONU.

Examenul de selecţie s-a desfăşurat în limba franceză şi a presupus o bună cunoaştere a cadrului legislativ şi organizatoric specific misiunii ONU Pe lângă cunoştinţele teoretice, ofiţerului i-au fost testate abilităţile şi capacitatea de răspuns în situaţii de criză, tragerea cu armament şi conducerea de autovehicule.

În cadrul acestei noi misiuni, cu durata de un an de zile, ofiţerul Jandarmeriei Române va fi monitor de poliţie civilă al ONU, având atribuţii în domeniul instruirii, reformării şi monitorizării sistemului naţional de poliţie din Republica Haiti. De asemenea, ofiţerul va participa la misiuni de menţinere şi asigurare a ordinii publice.

Premergător selecţiei organizate de reprezentanţii ONU, căpitanul Fărcaş Silviu a absolvit Cursul Internaţional de Monitor ONU la Institutul de Studii pentru Ordine Publică din cadrul Academiei de Poliţie.

Căpitanul Fărcaş Silviu este căsătorit, are un copil şi este absolvent al Academiei de Poliţie, promoţia 2005.

scris de: prof. Ioan Tuleu

În timpul bătăliei pentru Anglia, din vara anului 1940, a fost acordată unui singur pilot, căpitanul de aviație J.B. Nicholson, medalia „Crucea Victoria”.  Acesta, pe data de 16 august, în timpul angajării unei lupte cu un avion inamic în apropiere de Southampton,  a fost lovit de patru obuze de tun, dintre care două l-au rănit, în vreme ce altul a aprins rezervorul gravitațional. Când era pe cale să-și abandoneze avionul din cauza flăcărilor din carlingă, a zărit un avion inamic pe care l-a atacat și doborât, cu toate că, întrucât rămăsese într-un avion care ardea, a suferit arsuri grave la mâini, față, gât și picioare. Nicholson a supraviețuit și rănilor provocate de gloanțele trase de garda națională, cei din gardă crezând că este un parașutist inamic. A scăpat cu viață dintr-un moment extrem de grav în timpul luptei, dar soarta nu l-a iertat, Nicholson  dispărând pe când zbura ca pasager într-un avion „Liberator”, dasupra golfului Bengal, în ziua de 2 mai 1945