La 2/3 iulie 1941, armata română a trecut frontiera cu URSS pornind războiul pentru recuperarea provinciilor românești pierdute în urma aplicării ultimatumului sovietic din 26 iunie 1940.

Din păcate, însă, atât armata cât și populația civilă din satele eliberate s-au dedat la atrocități împotriva populației evreiești, foarte numeroasă în Bucovina de Nord și Basarabia. Iată cum descrie un martor ocular ceea ce s-a întâmplat la Boian, un sat aflat la 10 km est de Cernăuți: „Tatăl meu i-a avertizat pe evreii din sat, dar ei nu l-au luat în serios. Argumentul lor era convingător. Trăiseră de generații în sat, cunoșteau pe toată lumea și trăiau în onoare și prietenie alături de vecinii lor… Când s-a lăsat noaptea, a început pogromul, s-a intensificat când s-a făcut pe deplin întuneric și a durat până la revărsatul zorilor. Prin diverse metode goi-i (cei de altă religie) au omorât aproape toți evreii. Printr-o crăpătură din tavan, am văzut cum i-au înfipt rabinului o furcă în spate. Sub noi, ne-au jefuit locuința, au ars cărți și Tora pe care o furaseră din sinagogă. Au obosit de furat și s-au îmbătat, au dansat și au cântat”.

Și supraviețuitoarea Nora Weismann povestește despre masacrul de la Boian. Părinții și fratele ei au fost împușcați de soldații români rămași în urma trupelor, ca să prade. Ea a căutat ajutor la o vecină poloneză, care, însă, a reacționat foarte distant. Nora a fost prinsă și dusă la Primărie, unde au fost împușcați peste 100 evrei. Micuța nu a fost atinsă, dar a căzut în groapa comună. Când împușcăturile au încetat, a început să țipe și a ieșit de sub cadavre, mânjită de sânge, cățărându-se pe ele. Soldații români și sătenii au văzut o minune în supraviețuirea ei, zicând că Isus Cristos ar fi salvat copilul. Nora Weismann a fost cruțată. (Simon Geissbuhler, „Iulie Însângerat”, România și Holocaustul din vara lui 1941,Editura  „Curtea veche”, București 2015, p. 95)