de prof. Ioan Tuleu: Ofensiva sovietică începută 22 iunie 1944 împotriva Grupului de Armate Centru german a dus la eliberarea a numeroase localități din Bielorusia, ocupate după ce la 22 iunie 1941 Germania a atacat Uniunea Sovietică. În acele condiții au avut loc acte cumplite de răzbunare, mai ales împotriva hiwi, ostași ruși care serviseră în armata lui Hitler. Alți localnici își manifestau răzbunarea personală pentru represiunea sălbatică din Belarus, care dusese la omorârea unui sfert din populație. „Un partizan, un om mărunt”- scria publicistul de pe front Grossman – „ a omorât doi nemți cu un țăruș. A implorat gărzile din coloană să i-i dea lui pe acei germani. Era convins că ei erau cei care îi omorâseră fiica, Olia, și pe cei doi băieți, fii lui. Le-a spart toate oasele, le-a zdrobit craniile și în timp ce îi bătea plângea și striga. „Ia de aici – pentru Olia ! Ia de aici – pentru Colea !”. Când au murit, a proptit leșurile de un ciot de copac și a continuat să îi bată”.  (Antony Beevor, Al Doilea Război Mondial, Editura Rao Class, p. 607)

scris de> prof Ioan Tuleu

Înaintarea armatei germane pe teritoriul Uniunii Sovietice în a doua jumătate a anului 1941 le-a permis Einsatgruppen (detaşamente de represiune), ajutate de poliţişti înrolaţi din rândurile populaţiei locale, să procedeze la execuţii în masă a populaţiei evreieşti foarte numeroasă în vestul Ucrainei şi în Bielorusia.

La Lutsk, evreii reprezentau cam jumătate din populaţie, în jur de 10 mii de oameni. În decembrie 1941 evreii au fost duşi cu sila într-un ghetou. Dar nu au stat prea mult acolo pentru că, pe 20 august 1942, poliţia evreiască locală a pornit să caute evreii care se ascundeau. În aceeaşi zi, bărbaţii evrei au fost trimişi în pădurea Hirka Polonka, aflată la 7 kilometri de Lutsk să sape gropi. Germanii care îi păzeau nu s-au străduit deloc să ascundă ce urma să se întâmple. Le-au spus bărbaţilor să sape bine, pentru că în ziua următoare în gropi aveau să se odihnească nevestele şi mamele lor. Pe 21 august, au fost duse la Hirka Polonka femeile şi copiii dn Lutsk. Germanii au mâncat, au băut, au râs şi le-au silit pe femei să recite: „Pentru că sunt evreică nu am dreptul să trăiesc”. Apoi femeile, în grupuri de câte cinci, au fost obligate să se dezbrace şi să îngenuncheze goale la marginea gropilor. Grupul următor trebuia să se culce în pielea goală peste primul start de cadavre şi era împuşcat. În aceeaşi zi bărbaţii evrei au fost duşi în curtea castelului Lutsk şi au fost ucişi acolo. (Timothy Snyder, Tărâmul morţii, editura Humanitas, Bucureşti 2012, p. 257)