Sâmbătă, 13 august 2016, începând de la ora 10.00 se va desfăşura competiţia hipică pentru copii cu vârste între 3-18 ani. Evenimentul va avea loc pe terenul Pony Club Arad, în incinta fostului CAP Bujac,…
Dacă e august, e sărbătoare. Sărbătoarea Aradului. Pentru zece zile, între 18 și 28 august, orașul nostru îmbracă din nou straie festive. Ca în fiecare an, Centrul Municipal de Cultură și Primăria Municipiului Arad propun…
Consilierul municipal Lucian Riviș-Tipei (PNL) spune că municipalitatea va veni în sprijinul pensionarilor arădeni, printr-o colaborare strânsă cu Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor (CARP). În acest sens, consilierul liberal, împreună cu primarul Gheorghe Falcă,…
Andrei Fuliaș, președinte al Organizației Județene de Tineret (TNL Arad) și purtător de cuvânt al PNL Arad, le transmite un mesaj celor din PSD Arad, urmare a delcarațiilor consilierului Adrian Todor, prin care le spune…
Adrian Todor, liderul grupului PSD-ALDE din Consiliul Local Municipal Arad consideră că doar cetăţenii Aradului pot decide asupra oportunităţii de constituire a unei ipotetice metropole Timişoara-Arad, iar singura modalitate normală şi legală este organizarea unui…
Deputatul PSD Dorel Căprar consideră că strategia de dezvoltare a judeţului Arad ar trebui urgent rediscutată la nivelul Consiliului Judeţean, în condiţiile în care nu se poate vorbi despre Agroturism în absenţa infrastructurii rutiere specifice.…
„Oncologia rămâne prioritate, dar ne dorim şi eliminarea «corecţiilor» la fondurile europene” Sergiu Bîlcea, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Arad, a participat la o întâlnire, la Debrecen, cu reprezentanţii celor opt judeţe care formează regiunea de…
În cadrul unei conferințe de presă susținută la sediul ALDE în absența președintelui Ionel Ciupe (n.r plecat în concediu) a fost anunțată excluderea din partid a președintelui executiv Mircea Purcaru. Anunțul a fost făcut de…
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură a județului Arad, prin Centrul de Formare Profesională, organizează cursuri acreditate, recunoscute de Autoritatea Națională de Calificări, de Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice și de Ministerul…
După ce Şcoala de sudură s-a bucurat de un real succes, la nivel naţional în cei doi ani de la deschidere, şi dorind să venim în sprijinul agenţilor economici cu personal calificat, în conformitate cu…
Municipalitatea a obținut certificatul de securitate pentru Stadionul “Motorul” din Aradul Nou, document care atestă faptul că baza sportivă îndeplinește condițiile pentru desfășurarea de competiții, stabilite de Inspectoratul pentru Situații de Urgență, Jandarmerie și Direcția…
O nouă operațiune de dezinsecție a început în această dimineață. Tratamenele pentru combaterea țânțarilor se realizează cu ajutorul aviației utilitare și prin stropiri la sol. Sunt vizate în special zonele cu vegetație densă: malurile Mureșului,…
Joi, 4 august a.c., jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Arad au depistat, în zona Pieței ”Mihai Viteazul” din municipiul Arad, două persoane care dețineau asupra lor pachete cu țigări, în scopul comercializării. Una…
Călin Costea, președintele Partidului Mândri că Suntem Arădeni, spune că Guvernul României ar fi trebuit să aloce sume mai consistente pentru Sănătate și Educație, la prima rectificare bugetară din acest an. Executivul a anunțat că…
Primarul comunei Grăniceri, Claudiu Bătrânuț, anunță deschiderea temporară a punctului de trecere a frontierei Grăniceri – Elek. Acest lucru se va întâmpla în perioada 6-7 august 2016, între orele 09:00 – 22:00 (ora României). „Invităm…
Sergiu Bîlcea, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Arad, în a cărui responsabilitate se află drumurile judeţene, anunţă că s-au finalizat toate demersurile pentru începerea toaletării drumurilor. „După apariţia noii legi privind achiziţiile publice, am reuşit să…
Consilierul judeţean PSD Marius Sulincean semnalează noile abuzuri ale preşedintelui CJA Iustin Cionca, care în loc să-şi repecte prerogativele legale ale funcţiei preferă să se comporte ca un prim-secretar comunist, admonestându-l lipsit de eleganţă pe…
D ezvoltarea stațiunii Moneasa este în continuare una dintre preocupările importante ale Consiliului Județean Arad. În conferința de presă de miercuri președintele CJ Arad, domnul Iustin Cionca a declarat că nu este descurajat de atitudinea…