Mii de clătite cu diverse umpluturi au fost preparate şi servite, sâmbătă, în cele două zile a „Paradei Clătitelor”, organizată în staţiunea arădeană Moneasa. Evenimentul gastronomic a ajuns la cea de a XVI-a ediţie, anul acesta desfășurându-se sub sloganul „Clătite adolescentine pentru T(M)INE” în prezența a mii de turişti din zona de vest a ţării, dar şi din străinătate.

Clătitele au fost preparate de agenţi economici, dar şi de reprezentanţii unor primării din judeţul Arad. De asemenea, printre cei care au preparat şi servit clătite au fost şi reprezentanţi ai unor partide politice. La ediţia din acest a evenimentului de la Moneasa au fost preparate şi servite peste 50 de feluri de clătite, printre care clătite cu brânză, cu dulceaţă, cu cremă de ciocolată, cu scorţişoară, cu nuci, clătite cu dulceaţă de trandafiri, clătite cu dulceaţă de nuci verzi.

Organizatorii “Paradei Clătitelor” de la Moneasa au ținut să precizeze că pentru preparea clătitelor, în cele două zile în care se desfăşoară evenimentul sunt folosite câteva sute de kilograme de făină, peste 1.000 de ouă şi sute de litri de lapte. Evenimentul a debutat sâmbătă, la orele amiezii, cu discursul autorităţilor, dar şi cu un program artistic. În programul zilei de sâmbătă a fost inclus un recital al solistei Melisa Ţolea, iar duminică pe scena Teatrului de Vară au avut loc spectacole folclorice interpretate de cunoscuți soliști printre care Marius Ciprian Pop, Mariana Deac, Cornelia Căprar și ansambluri de dansuri.

Profitând din plin de acest eveniment, Consiliul Județean Arad a lansat și o dezbatere publică intitulată „Strategie pentru Moneasa” unde au participat președintele CJ Arad, Iustin Cionca, vicepreședintele CJ Arad, Claudia Boghicevici, primarul Aradului Gheorghe Falcă dar și investitori interesați de dezvoltarea sau mai bine spus de renașterea acestei perle a Apusenilor, intitulată Moneasa. Din păcate primarul comunei Moneasa, Ioan Herbei a ignorat total această dezbatere considerând probabil că prezența sa nu este necesară. Trebuie subliniat faptul că doar primăria comunei poate depune proiecte de dezvoltare.

Organizatorii “Paradei Clătitelor” din acest an sunt Consiliul Judeţean Arad, Centrul Cultural Judeţean, Primăria Moneasa și Hotel „Parc”din Moneasa

Trebuie să vă avertizez din capul locului că urmează un jurnal trist. Acțiunea lui se va desfășura în jurul unui iaz de decantare numit Valea Sesii( sau Sesei dupa unele surse ) aflat în Muntiii Metaliferi. Nu voi scrie prea multe, voi lăsa imaginile să spună ce e de spus. Suntem 8: Ciprian, Oana, Familia Nuca, Ramona, Dl. Stoica, Costi.

Dimineața pornim pe ruta Lupsa – Hădărău – fostul sat Geamăna. De la Hădărău se urcă pe un drum de țară cale de 4-5 km pînă ajungem la un pod. În vale pare a fi un lac, pe malul său cîteva case.

La o privire mai atentă constatăm că de fapt lacul nu prea e lac. Mai degrabă este o acumulare de nămol. Urcăm pe pod unde găsim niște conducte. Din ele se aude un zgomot semn că se transporta ceva. Suntem în Munții Metaliferi aproape de Roșia Montană, glumim spunînd că pe acolo se transportă aurul.

Bineînțeles că nu e vorba de aur ci de steril. Acesta provine de la exploatarea de cupru de la Roșia Poieni, făcută de compania Cupru Min începînd cu anul 1978. Tot arealul ăsta pe care se întinde lacul e o adevărată zonă calamitată.

Domnul Stoica s-a documentat ulterior acestei vizite și ne-a expus cîteva detalii:

“Iazul de Valea Sesii este un iaz de decantare de vale, deschis ( adica are un singur baraj ). Barajul, contruit din anrocamente, închide valea fiind construit între doi versanţi.Tulbureala de steril este deversată în iaz printr-un sistem de conducte care trebuie să permită dirijarea deversării spre diverse zone situate pe conturul iazului astfel ca toată suprafaţa să fie ocupată.

Sterilul se constituie în depozit şi se reazemă pe versanţii naturali. În iazul de la Valea Şesii depozitul de steril, în cele mai multe locuri pe care noi le-am sondat, n-are consistenţă; într-un loc era formată un fel de plajă pe care am călcat şi nu ne-am scufundat. Dar nici nu am avut curaj sa mergem mai departe.

Apele limpezi ar trebui să ajungă într-un sistem de colectare şi evacuare din care acestea trebuie să fie descărcate spre o staţie de epurare chimică sau spre un sistem de recirculare sau -cel mai simplu, făra costuri, fără jenă – spre un emisar (un râu curat de obicei). Sistemul de colectare şi evacuare noi nu l-am văzut, dar e drept că n-am ajuns la baraj unde ar putea să fi fost.

În septembrie 2011 iazul avea in jur de 130ha. Acesta a acoperit aproape în totalitate satul Geamăna; gospodăriile au fost răscumpărate de Cupru Min SA Abrud. Durerea cea mai mare a locuitorilor a fost aceea ca nu a fost respectata promisiunea de a se stramuta cimitirul. Sterilul a inghitit rind pe rind casele oamenilor, dealul pe care era construita biserica, cimitirul. Biserica este unul din putinii martori care ne arata ca aici a fost odata o asezare omeneasca. Namolul a ajuns acum la nivelul acoperisului.

Ce e și mai grav este faptul că asistăm la un dezastru ecologic în derulare. Sterilul continuă să fie deversat cu consecvență și nivelul iazului crește în fiecare an. De aceea cei de la Cupru Min înalță barajul an de an.

Nămolul acesta este pe alocuri brăzdat de firicele înguste de apă. Peisajul e ireal, pe alocuri ai senzația că ești pe altă planetă. În fața ochilor ni se aștern tot felul de culori, date de substanțele deversate. Noi am numit generic aceste substanțe cianuri.

E trist să vezi cum nămolul ăsta a înghițit și continuă să înghită case, gospodării, livezi, garduri. E trist să vezi cum biserica satului, destul de impozantă de altfel, e sufocată de nămol și își duce în tăcere și demnitate ultimii ani de existență.

Cu toate astea fiecare dintre noi, dacă nu a spus, măcar odată a gîndit ceva de genul: ce culori, ce peisaj. intr-adevar lacul ăsta cu este foarte fotogenic, dar…

Din fostul sat Geamăna au mai rămas doar cîteva case și o mînă de oameni care a refuzat să plece. Oare cum e să să vezi tot peisajul ăsta in fiecare zi? Și să mai ai în minte imaginea vechiului sat. Imaginea de mai sus am gasit-o pe Internet. Remarcati cit de sus se aflau biserica si cimitirul.

Iar daca vreti sa vedeti cit de frumoasa era pictura acestei biserici mergeti la acest link:

http://areyouready.ro/calatorii-in-romania/geamana-legenda-bisericii-scufundate/

Nu se poate ca atunci cînd vii aici să nu faci legătura cu ceea ce se preconizează a se întîmpla în zona Roșiei Montane. Se spune că și acolo, pe valea Corna, se va amenaja un astfel de iaz de decantare. Și tot așa, sacrificind niște sate. Numai că acela va fi mai întins decît acesta de la Valea Sesii. Unele surse spun că va fi cam de trei-patru ori mai mare.

Citez iarasi din Dl. Stoica:

După aproape o zi de umblat pe malurile iazului de decantare de la Valea Şesii ne-am propus să ajungem pe halda de steril ce aparţine exploatării Roşia Poieni. Treaba asta nu ne-a iesit, am ajuns numai sub haldă din cauza neatenţiei, nehotărârii şi mai ales a lipsei de timp.

Astfel am traversat partea de jos a haldei acolo unde au ajuns pietrele mai mari din sterilul depus şi împins pe haldă. Din fotografii reies două alte problemele asociate tuturor haldelor de steril: generarea de ape încărcate acid care contaminează apele de suprafaţă, eroziunea şi instabilitatea taluzului, degradarea terenurilor învecinate.

Am mers ceva timp printre tot felul de bolovani, am pășit pe nisipuri instabile, am traversat pâraie de culoare verde. Am călătorit practic pe tarimuri nepamantene.

Reabilitarea iazului de decantare Valea Şesii ca şi a haldei de steril ar trebui să fie făcută după încetarea exploatării. Dar oare chiar se va intimpla asta?

Ca si concluzie: ar fi bine ca oricare dintre noi sa treaca macar odata si sa vada acest iaz de decantare, sa traga niste invataminte si sa nu mai repete greselile trecutului. Fac un apel catre cei care citesc acest text sa arate articolul si pozele prietenilor, cunoscutilor, sa il distribuie pe retelele de socializare.

În Munţii Apuseni se gasesc 24 iazuri de decantare.

Articol preluat de pe site-ul :http://bogdanbalaban.ro/

scris de: prof. Ioan Tuleu

Vorba populară spune că există atâtea obiceie câte bordeie, şi este foarte adevărată dacă privim varietatea extraordinară de tradiţii care diferă de la o regiune la alta şi chiar de la un sat la altul. Cu atât mai mult se poate vorbi de varietate într-o regiune ca a Zărandului, care este una de interferenţă între Banat, Crişana şi Apuseni, în care specificul local “bate” de multe ori pe cel regional. Din această parte de ţară situată pe Valea Crişului Alb între Munţii Zărandului şi Munţii Codrului Moma am ales, spre exemplificare, obiceiuri de Crăciun de pe valea Cigherului, din satele Moroda şi Iermata.

Sărbătorile începeau de fapt cu Ignatul, tăierea porcului, care se făcea în 20 decembrie, după un ritual care se respecta de fiecare dată şi începea cu înjunghiatul, apoi continua cu închinarea câte a unui păhărel de răchie, pentru ca gazda să se poată bucura de bucate şi să aibă parte de belşug în toate. Munca se încheia cu cina porcului, la care erau invitate rudele şi vecinii.

În ziua de ajun de Crăciun, în 24 decembrie dis-de-dimineaţa, copiii de până la 14-15 ani umblau pe la uşile oamenilor cu pizăratul. Adică se formau grupuri de câte 3-4 copii care umblau din poartă în poartă spunând sor, sor, sor, sor iar după ce intrau în casă dădeau „bună dimineaţa lui Ajun”. Stăpâna casei mulţumea pentru urare şi dădea copiilor colaci mici, din făină de grâu, numiţi pizărăi. Unii completau cu nuci şi mere. La Iermata pizăratul era făcut de către toţi copiii, care mergeau împreună la fiecare gospodărie.

Colindatul (corindatul) începea în seara de ajun, după căderea întunericului şi la el participau copiii, feciorii dar şi oameni maturi. Se alcătuiau grupuri de câte 3-5, sau mai mulţi, care erau pegătite din timp cu repertoriul ce trebuia aplicat şi cu instrumentele necesare: traistele, toba, capra. Unul dintre colindători întreba la fereastră dacă este slobod la colindat şi la răspuns afirmativ grupul intra în casă colinda şi executa dansul ritualic al caprei. Drept plată participanţii primeau o bucată de cârnaţ, alta de caltaboş sau slănină, şi vin sau ţuică. Colacii erau adunaţi în sac iar cârnaţii într-o traistă de piele. Cel ce purta colacii era denumit iapă. Din rândul colindătorilor unii erau doar vocali, oameni de toate vârstele, unul era cu toba, care bătea ritmul cântărilor, altul era cu ţurca sau cu capra dirijată de unul dintre colindători, cu muzica erau de obicei feciorii care intrau cu fetele în joc. Unii gospodari cereau ca la sfârşitul colindei să se dezlege colacul. Caz în care se rostea o oraţie asemănătoare pluguşorului. Tot în seara de ajun se manifestau şi „şozănii”, care erau grupuri de femei şi bărbaţi, deghizaţi şi cerniţi pe faţă, în scopul de a produce hazul celor pe care îi vizitau; vecini şi prieteni, dar ei nu colindau.

Alte obiceiuri constau în lampa care stătea toată noaptea aprinsă, prevederea mersului vremii cu calendarul cu ceapă, iar producţia pomicolă cu o ramură înfiptă într-un cartof. „Vifleiemul” era o cutie cu păpuşi cu ajutorul căreia se comemora naşterea Domnului. Existau și 5-6 personaje care jucau un fel de piesă de teatru, în care erau reprezentaţi Irod impăratul şi cei trei crai: Gaşpar, Melchior şi Baltazar şi ofiţerul lui Irod care era şi păpuşar. Cu Vifleiemul se mergea de Crăciun dar şi de Anul Nou şi Bobotează.