Înainte de a trece la recenzarea acestui volum atipic, imposibil de încadrat în vreo specie literară, voi prezenta câteva considerații pe care să mă sprijin în analiza mea pentru această recenzie. De foarte multe ori, în elaborarea de prefețe, recenzii, eseuri verbale la lansările de carte, spunem rostiri amăgitoare, rostind cam ceea ce ar fi vrut să audă autorul, împânzind pagina cu epitete elogioase și cuvinte adulatoare. Nu am văzut, de exemplu, ca la o prezentare publică de carte, cineva să critice vreun text sau pe autorul acestuia! La fel, în prefațarea cărților se adresează ”texte pozitive”, apreciindu-se conținutul fără cusur și limbajul modern și elegant al exprimării. Am mințit la rândul meu pe atâția autori de poezie, pe care, fiind tineri, i-am încurajat să publice, străduindu-mă să folosesc o mimică veselă și o atitudine plină de îngăduință.

În cel mai bun caz, mă foloseam de alegoria trenului și a gărilor, ca simbol pentru evoluția literaturii, conform căreia cei care au urcat dintr-o gară la un moment dat pot să coboare în prima gară, ori în a doua, ori în următoare, simțindu-se disconfortat de valorile la care sunt nevoiți să aspire. Apoi, urcă alți aspiranți la gloria scrisului, scaunele din vagoane pot fi ocupate de maeștri consacrați, iar vreun loc eliberat ar putea constitui confirmarea valorică a textelor sale. Așa, unii urcă, alții coboară, unii rămân mai mult timp, alții rezistă până la funeralii pe Aleea scriitorilor. Critica literară de întâmpinare și de selecție ar avea nevoie de o exemplară moralitate, dar, cum sunt și eu, atâția alții fac destule compromisuri, încurajând nonvalorile, aspiranții fără vocație literară, mințindu-i pe unii din interes sau din inocență. Prin urmare, revocarea gândului / înscrisului că un volum de poeme sau mai multe, o recenzie laudativă sau mai multe, o prezentare încurajatoare dă cuiva dreptul de a fi înclus în rândul scriitorilor e o lugubră amăgire. Nici trei, opt sau zece cărți nu dau certificatul de ”scriitor”, după cum nici un critic literar nu scapă de păcatul de a emite judecăți estetice suficient de sigure și de stabile. Sper că nu va ironiza vreun cititor al acestor considerații citarea versurilor eminesciene din strofa care începe cu ”multe flori sunt, dar puține…”.

Considerația de mai sus a fost stimulată de o convorbire amiabilă cu profesoara Florica Ranta Cândea, redactorul-șef al foii de cultură Gutenberg, prin care ne reproșam (reciproc desigur) că prea încurajăm autori și promovăm texte pe alte criterii decât cele valorice. Critica de direcție este necesară, iar asumarea unor principii clare în publicarea unor pretinși scriitori ne fac părtași la mici neadevăruri, adică minciuni amăgitoare. Mi-a dat dreptate, dar mai spunea cu convingere și cu speranța împlinită a manipulării mele că în suflet suntem (prea) buni, iar bunătatea poate fi răsplătită la un moment dat de descoperirea unei valori literare autentice, iar pentru aceasta merită să riscăm. Mai zice, simbolic, distinsa poetă, eseistă, monografă și publicistă că înălțimile montane sunt precedate de dealuri, iar asemenea oportuniști sunt la fel de necesari ca și gloria împlinită. Criticul literar, înzestrat cu o cultură estetică, filosofică, literară, fără moralism se întâlnește mult mai des cu eșecurile și cu prognosticurile vizavi de textele date spre lectură. Când a dispărut cenzura, în urmă cu vreo 30 de ani, n-a dispărut autocenzura și fiecare individ poate scrie și publica orice, se crede un pegas, mâncător de jar, declarându-se cu cea mai candidă inocență scriitor. Desigur că nu e chiar așa, iar noi, analiștii de texte, continuăm să mințim și să încurajăm nonvalori și oportuniști.

Cele de mai sus țin de o anumită strategie pentru a îndemna cititorii la lecturarea opiniei mele despre Florica Ranta Cândea, profesor emerit de literatură și scriitor care, prin acest volum, vrea să dea seama, să se mărturisească, să inventarieze, până la ambiția exhaustivității, toate scrierile sale în decurs de 40 ani, adică din 1980 până în 2020. Am credința că volumul II din Out/in a fost conceput ca volum aniversar, când torsul anilor a albit vremea, dar aceeași vreme pandemică n-a îngăduit o sărbătoare în care aplauzele să străbată până spre Macea, locul nașterii sale, până la Timișoara, spre fiul său, distinsul artist plastic și universitar, Cristian SIDA.

După opinia mea, Out/in are trei componente subtil diferențiate: primele 30 de pagini sunt îndreptate spre sine, apoi următoarele 120 de pagini sunt titluri (inventariate) și extrase din activitatea publicistică și scriitoricească, iar ultimele circa 30 de pagini se configurează într-un ”jurnal de călătorie imaginară”, un fel de poem poezesc, despre ”descoperirea la persoana întâi”.

Cartea începe cu poemul ”Când eram mamă”, o splendidă meditație a condiției umane, identificată prin ocheanul unei femei zâmbărețe, cu coc, ochelari și colier alb profilat pe o bluză neagră, transmitând un ecou de împlinire, glisat între versul de început ”Când eram mamă” și ”Când și mai Mamă nu voi fi”. E o autobiografie sintetică, o trecere prin timp a unui destin feminin, sub forma unei scrisori către un fiu:

”Când

Tot mai Mamă

Aș fi fost,

Fiule,

Melopeice ecouri

Ne îngenuncheau

Anii

Nenumărați în dans

De lanternă

Și tremur în glas

Oare

Cât a mai rămas,

Fiule…”

(acest text, ca un fel de prolog, devine sursă, izvor de sentimentalitate, care indică valorizarea lui într-o amplă analiză stilistică).

Abia, mai apoi, autoarea se explică: ”Prezentul volum de carte nu a fost realizat întâmplător”. Plăcerea scrisului este ”o boală fără leac”, iar ”această carte are valoare de document”, mărturisind despre ”vremea de 40 de ani, de când au încărunțit pomii, dar nu s-au veștejit roadele”. ”Cu mine și dinafara mea” se încheie cu o mărturisire de credință ”cartea este un remediu”, după care urmează ”prezentul în referințe critice”, adică un fel de ce-ai făcut în ultimii 30 de ani. Scrierile lui Florica Ranta Cândea, după propria mărturie, s-au coordonat în jurul a trei domenii: însemnări lingvistice (cu trilogia despre Macea, satul său natal, dar care adună vreo șapte volume); însemnări confesionale (lirice, proză, scrisori imaginare, cf. Pagini trăite, cinci volume) și Clipe trăite (antologie de ”simțiri personale”) și ”auxiliare didactice” (profesoara ce gândește la elevii săi). În fine, biografia recentă a autoarei se axează în jurul publicisticii, încununată de includerea în Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România. Pentru configurarea profilului său intelectual și scriitoricesc, F. R. Cândea aduce în completare un gând frumos al publicistului Dorin Ocneriu (”de ce o iubim pe această doamnă a scrisului arădean?”), un interviu amplu oferit Ligyei Diaconescu, o definire de dicționar elaborată de Horia Truță (C. F ”generează un entuziasm molipsitor înnobilat de epitete”), precum și un interviu imaginar la Marea Neagră, acolo unde ”m-am desfătat cu simfonia valurilor, respirând un pumn de stele”, venind la apa sărată ”cu un petic de câmpie de la șes, dintr-un oraș apusean…”. E un început cald, afectuos, luminat de o stare sufletească candidă și plină de înflăcărare.

”Eu despre alții”, ”Alții despre mine”, precum și multe alte conținuturi se înșiruie pe ani, pe titluri, pe publicații și pe tematică: evocări, insemnări, consemnări, studii, dialoguri (ne)convenționale, prefețe, apariții în presa virtuală, confesiuni inedite ș.a. Sunt 120 de pagini, cu sute de titluri de articole, știri, studii literare, culturale ori istorice, începând cu anul 1988 și până în prezent. În această perioadă, F. R. Cândea a publicat 25 de cărți și circa 1000 de texte în presă locală, națională și internațională. Ca să leg de ceea ce afirmam la început, F. R. Cândea a publicat volume de o diversitate tematică, dând un raft întreg de bibliotecă, și iată peste o sută pagini cu titluri inventariate cu rigurozitate, fiind adeseori jenată se se numească ”scriitor”, spre deosebire de alții care, cu vreo broșurică la vreo editură obscură, își anină în CV calitatea de ”scriitor”. Fiecare (se) percepe o realitate în funcție de anumite criterii, din care lipsesc valorile și modestia, fiind înlocuite cu făloșenie și falsa stima (exagerată) de sine.

Activitatea literară, publicistică și științifică a Floricăi R. Cândea îi susține gloria de a purta eticheta de scriitor deplin al literaturii române. În volumele lirice, acelea ale ”Paginilor/ Clipelor trăite”, poeta aglomerează emoțiile trăite într-o expresivitate rafinată, încondeind cuvintele cu răsuciri stilistice și cu sensuri diafane, generatoare de tensiuni mitice Ruperea calculată și manieristă a discursului liric în versuri scurte cât o respirație, se configurează într-o vitrină cu metafore, aranjate sub forma unui cocteil verbal, un fel de încâlcire disimulată de pudoare și acrobații ale limbajului: ”Când/ voi fi fost/ Mamă,/ Lumina din pleoape/ se deșteaptă/ la tic de pendul/ și mă întrezărea/ în lanul de Spice/ cu tămâiat vin/ cristic”. Etc.

În volumele de cercetare monografică, de recuperare a spiritului contemporan al satului său natal, Macea, de lângă Arad, F. R. Cândea ”ordonează” istoria unui topos într-un studiu multidimensional, o reprezentare compexă a condiției umane specifică unei comunități rurale. Documentarea ”pe teren”, identificarea (și descrierea) obiceiurilor, tradițiilor, ritualurilor, a limbajului în grai ori a costumației, cu fotografii, mărturii directe, descrieri istorice și multe altele o recomandă printre destoinicii istorici și etnografi importanți arădeni.

Activitatea publicistică a F. R. Cândea i-a fost apreciată de către UZPR, care a cuprins-o între membrii săi, pentru colaborarea la diferite publicații, inclusiv gestionarea apariției foii culturale Gutenberg, aflată la 10 ani de apariție și la al 40 – lea număr. Toate acestea sunt argumente pentru includerea Floricăi Ranta Cândea în rândul celor care-și pot arbora aura de SCRIITOR.

După această paranteză, cerând îngăduința cititorilor pentru amploarea ei, vom analiza a treia parte a volumului ”Out / In” (2020), un superb ”Jurnal de călătorie. Descoperirea de la persoana I”, despre deciziile afective ale Anelianei și ale lui Anelian, decizii de reflectare paralelă în oglindă a dublului personaj. După cum ne-a obișnuit cu figurația (Crinaria, Antonia etc.), având ca personaj nume variate, de această dată a îmbrăcat platoșa perechii Aneliana și Anelian, în fapt însăși autoarea, în dublă înfățișare feminină și masculină, închipuindu-se personaj al propriilor considerații sentimentale. Astfel cuvintele primesc valoare estetică, fiind însetate cu nuanțe afective și sentimentale. Cum? Florica Ranta Cândea lirizează prin intermediul personajelor, descoperindu-se pe sine atingând vârful contemplației despre sine și întru sine. În uitarea contemplativă, cuvintele o iau razna, mimând izvorul și împrăștiindu-se în labirinturi de semnificații, dificil de înțeles, dar fastuos de expresiv: ”timpul zburda printre cireșe de mai ca niște maci răsărind din salba de stânci ce ademenea, ca un fâsâit de ceai, parcul și surâsul aleilor”. Cuvintele se înșiruie la marginea osândirii lor de logica minții, dizolvând orice rațiune în limbaj poetic: ”Călătoria cu Aneliana nu era prevăzută, cum nici zănatic, dar frageda ei glumă de la masă, nu prezicea că va urma o altă călătorie, cea din vis, unde șoldurile ei dansau pe inele de ani și rătăcite manuscrisuri” (p. 153). Mai apoi scrie despre ”prefața ferestrelor”, ”cireși de lotus”, ”batistă pentru ultima ninsoare”, ”crustă de coniac”, spălarea mâinilor de atâta plecare”, ”trupul meu se spală de poezie” și multe alte alogisme lirice. În fine, ”trenul o luă încet de la peron precum un măr din pom, iar mâna mea îi cuprinse mijlocul pudrat de plutire”. Și astfel, în stilul schwarțian din ”Vocabule”, limbajul folosit dă un spectacol al renașterii prin focul cuvintelor arse de nerăbdare să devină vise ori simboluri ale eului. Douăzeci de Aneliani și douăzeci de Aneliane ”decid” frumusețea clipelor de uitare, un fel de chemare a absolutului prin intermediul magiei cuvintelor zgândărite și alungate din înțelesul lor comun și eteric.

Volumul Out / In (2020) re(con)stituie biografia intelectuală a Floricăi Ranta Cândea, venind în completarea tomului întâi publicat în 2019. Împreună, dau seamă asupra activității scriitoricești a unei profesoare de limbă românească, înzestrată cu pasiunea pentru lirism și patima pentru așezarea satului său natal în rândul localităților care și-au durat un confort spiritual original. Nostalgia experienței din anii copilăriei organizează memoria scrisă în două trilogii despre Macea, mărturisind, în grai măcenesc, un destin al unei comunități.

Și acum, o concluzie la un bilanț. Conținutul volumului solicită răspunsul la o întrebare sugerată: cât de scriitor este scriitorul Florica Ranta Cândea? Cele 25 de cărți, cele peste 1000 de articole, stilul poetic modern și înmugurit într-o arhitectură simbolică, monografiile sentimentale și dospite într-o baie de lirism, rezonarea la evenimentele culturale cotidiene, atașamentul față de publicistică și neliniștea de a fi exemplaritate, precum și altele îi întrețin vocația de scriitor. Fără timiditate și cu curajul întreținut de o operă viguroasă, Florica Ranta Cândea poate intra pe poarta literaturii temeinice a culturii române, chiar mai târziu decât i-ar fi fost hărăzit și chiar mai devreme de câte mai are de scris. F. R. Cândea este omul de bun simț, având o doză de altruism, pe care de atâta vreme înmugurește lauri și florile rare ale Bujorului de munte.

Anton ILICA

Florica R. Cândea, Out/in, Arad, Editura Gutenberg Univers, 2020, 184 pagin, format B5. (coperta Cristian D. SIDA)

Volumul de poezii al profesoarei Carina A. Ienășel este încurajat (și susținut) de o prefață semnată de Cătălin Drăgan, care identifică principalele coordonate ale lecturii: ”conștiință poetică febrilă”, ”expresivitate vioaie”, ”viziune cu precădere modernistă”, ”senzualitate cărnoasă”, ”inocență sentimentală” etc.; ar (mai) fi avut multe altele de spus, dacă nu și-ar fi oprit brusc analiza, fără concluzie și fără alte adresări de inițiere, lăsând parcă cititorilor dreptul de a-și crea propria (și libera) impresie despre cele 120 de poezii, câte cuprinde volumul ”Amprente pe suflet”. Textul este ilustrat de autoare, coperta îi aparține, iar amprenta unei palme de copil, aplicată discret, ca o rună, pe fiecare pagină evidențiază tulburător cele câteva grafice mozaicate. Sub simbolul amprentei – ca element de identificare a sufletului – sentimentele scânteiază în 31 de (în)semne și… semne, 25 de inscripții și 18 cântece și psalmi, simbolul pecetei  muzicalității poetice.

Această femeie blândă și plăpândă, rușionoasă și discretă, elegantă în comportament și bine cumpănită la vorbă își compensează vizibilitatea cu o amplă revărsare de suflet, ce trece peste marginile tolerabile ale unei existențe oneste și declinabile. Parcă în trupul său firav nu încape atâta bogăție sentimentală și atunci cucerește spațiul liber de dincolo de noi, bieții pământeni, în ploi, în vânt, în nori și curcubeie, în dumnezeire, în soare și dimineți, în amurguri și în doruri. Pe unde-i umblă gândul poetic, el lasă ”amprente”, semne, rune, inscripții, plantate la frontiera sufletului, amețit de doruri, de vise și de aleanuri. ”Inscripțiile” sunt scrijelite pe ”o zi de luni”, ”pe timp”, ”pe dor”, ”pe somn”, ”pe rază de soare”, ”pe ploaie”, ”pe ruina unei vremi”, după cum (în)semnele marchează câte ”un fir de nisip”, ”o zi de vineri”, ”un timp”, ”o zi de toamnă” ori ”Carul Mare”.

Dincolo de această obsesie a amprentării sentimentale, ce vântură prin sufletul femeii răvășite de dorul imensității, predomină, în volum, un set de motive lirice, gravitând spre un tâlc misterios: inorog (herghelii de unicorni), șoim, lup, cal (herghelii, căpăstru, cavalcadă, hamuri, roib, ”cai suri, sălbatici, pasc pe-un colț de vreme”), dar și vinuri, nervi, dor, visuri ori curcubeie. Stratificarea combinată a motivelor ce migrează prin venele cuvintelor poetice desenează crâmpeie stilistice atât de frumos cântătoare, încât armonizează pe portative doinite într-o amplă sonată a iubirii. Toate liricele sunt cântec, întreținut de ritmul iambic, adeseori de 11 silabe, versuri optimiste, deși melancolice, grupate în catrene, armonizate în rime încrucișate, semn și (în)semn de atașament față de armonia dintre suflet și cosmic, dintre vibrație umană și unduirea de dincolo de marginea sentimentului. Argumentez cu o strofă (deși dificultatea alegerii e o piedică de obiectivitate), aleasă dintre altele la fel de plăcută:

”m-am încurcat prin firele de suflet,

cu care țes, din când în când, un vis,

și m-am trezit un lup pierdut în urlet

cu-amprenta veșniciei-n gândul plâns!” – în(semn) -

E prea dificil să treacă un cititor cu vederea/să ignore farmecul unor metafore, cu rezonanțe irizării de alegorii: ”priviri căprui”, ”dimineața respiră prin părul meu”, ”în seara asta fur din timp o clipă / și o agăț la gâtul unui dor”, ”lenea unui lup îndrăgostit de lună”, ”am simțit în sânge-un pui de înger”, ”iubirea mea, mi-i doru-ntreg în pârg”, să ne-ncropim din visuri câte-un zbor” ș.a.m.d.

Volumul ”Amprente pe suflet” recomandă un poet care își publică volumul sub semnul valorii, decantată din tolerarea unor adevăruri sentimentale, expuse în cuvinte calde și calme, frumos tâlcuite în expresivități armonioase. Atmosfera volumului emană optimism și răsfăț sentimental, liniște afectivă și mai ales o tonifiere estetică. Fiind profesoară de limbă românească, întreținând un cult al corectitudinii gramaticale, d. Carina A. Ienășel respectă limitele poetice ale sintaxei și punctuației, obținând efecte prin mijloace licite, de combinări metafizice, de sincrezii muzicale și coloristice, de paralogisme cu substrat aluziv și grijuliu temperat. Autoarea iscălește (deci lasă amprenta) ”cu raze ce nu mor”, curgându-i ”gândurile-n toamnă” și”-ntinerind cu fiecare dor”. Semnele sale sunt cuvintele, purtătoare de iubire (”ai pus iubire-n fiece cuvânt”, ”că-n suflet ard văpăi de cât iubim!”). Vocabulele alunecă firesc, natural, spre climate lirice, între întrebări și mărturisiri, ocupând spațiul misterios dintre suflet și semnele universului. Carina A. Ienășel știe poetiza, dând imaginației un tensionat șoc stilistic, stârnind puritatea emoției ca o rugăciune înserată într-o poveste a inocenței lirice. E un volum apărut sub zodia prețioasă și subtilă a capricornului, iar Anca și-a câștigat dreptul de a spera la un viitor liric de cea mai stilată esență poetică.

            Anton ILICA  

Profesorul Anton Ilica a lansat ieri, la Consiliul Judeţean Arad, cea mai recentă carte intitulată „Restituiri Literare”, în prezenţa a numeroşi invitaţi. La eveniment au participat Iustin Cionca, preşedintele Consiliului Judeţean Arad, dr. Lizica Mihuţ, preşedintele Casei Româno-Chineze, filiala Arad, totodată şi moderator al evenimentului, prof. univ. dr. Lavinia Betea, scriitorul Gheorghe Schwartz şi dr. Andrei Ando, precum şi membri ai familiei Ilica, prieteni, scriitori arădeni, membri ai Ligii Scriitorilor, artişti plastici şi profesori.

„Volumul cuprinde recenzii, prefaţe, eseuri, omagii cu conţinut literar, scrise şi publicate în presă din 1980 până astăzi. Dorinţa mea a fost de a le aduna într-un singur volum, pentru întregirea scrierilor şi de a reaminti celor despre care am scris că i-am respectat până la frontiera prieteniei”, a declarat scriitorul Anton Ilica.

„În calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Arad, am insistat să transformăm spaţiul Consiliului Judeţean într-unul multifuncţional, inclusiv cultural. Am deschis această instituţie administrativă, unde oamenii veneau constrânşi şi cu probleme, pentru arădenii care pot veni aici de bunăvoie şi de plăcere la evenimentele pe care le organizăm sau le găzduim. Pentru mine, clădirea Consiliului Judeţean nu reprezintă numai centrul administrativ al judeţului, ci şi locul de unde dăm semnalul că Aradul, care în istoria sa s-a dezvoltat prin cultură, se bazează în continuare pe intelectualii săi, pe oamenii săi creativi, pe spiritul de iniţiativă. În această logică, m-am bucurat atunci când am aflat că una dintre personalităţile veritabile ale acestui judeţ, domnul profesor universitar Anton Ilica, a ales pentru lansarea cărţii sale Consiliul Judeţean. Pentru mine este o confirmare a faptului că strădania noastră este vizibilă şi că reuşim, aşa cum ne-am propus, să aducem alături de noi intelectualii Aradului”, a declarat preşedintele Iustin Cionca.

În cele aproape 500 de pagini, autorul are în vedere cărţi şi medalioane ale peste 50 de personalităţi ale Aradului ultimilor ani. În ansamblu, cartea „Restituiri literare” configurează finalmente o imagine despre autor, invitat prin atâtea volume cu autografe să-şi exprime o opinie, să gireze cu autoritatea sa de profesor universitar vreun debut sau o probă de confruntare cu cititorii.

Joi, 12 iulie, ora 12, în sala mare (”Vasile Goldiș”) a Consiliului județean Arad, va avea loc lansarea cărții RESTITUIRI LITERARE a prof. univ. dr. Anton ILICA, în care prezintă recenzii, prefețe, eseuri, omagii etc. cu conținut literar scrise și publicate în presa vremii din 1980 până în prezent. În cele aproape 500 pagini, autorul are în vedere cărți ale unor scriitori arădeni (Gh. Schwartz, V. Dan, L. Mihuț, St. A. Doinaș, M. Micu, I. Petrian, L. Alb etc.), ale unor membri ai Ligii Scriitorilor (L. Bibarț, F. Cândea, Gh. Hodrea, L. Magu, N. Micalona, V. Bradin, E. Pete-Ponta, M. Odagiu, M. Tomuș etc), ale unor arădeni dedați cu ale scrisului (D. Micurescu, S. Marga, S. Sifora, M. Blaga, S. Burnaz, A. Drăucean, P. Krizner, M. Mada, M. Pavel, M. Șimăndan, P. Ionescu, A. E. Popa), precum și medalioane ale unor artiști plastici, profesori (E. Boțan, L. Coicuba, O. Colta, C. Sida, M. Takacs, L. Betea, E. Șimandan, H. Truță, L. Dragomir, M. Nan – Pavel, L. Orban, M. A. Taha) etc.

Moderarea va aparține prof. univ. dr. Lizica Mihuț, iar prezentarea cărții va fi efectuată de scriitorul Gheorghe Schwartz, de prof. univ. dr. Lavinia Betea.