scris de; Ioan Tuleu

B. Sledge, infanterstul marin american care a luptat cu Divizia 1 infanterie marină în insulele Pacificului  mărturisește  că: „niciodată n-am suportat să văd morții noștri pe câmpul de luptă. În schimb cadavrele japonezilor nu mă deranjau foarte tare, dincolo de duhoare și muștele care trăgeau la ele”. Dar iată că a întâlnit cadavrele unor camarazi atunci când a trecut pe lângă ele  atrăgându-i atenția un camarad fiind teribil de îngrozit și de indignat.

„Am aruncat o privire rapidă într-acolo și m-am tras înapoi, revoltat și impresionat de scenă. Cadavrele erau într-o stare avansată de putrefacție și aproape înegrite de cât stătuseră afară. Asta era de așteptat în cazul morților de la tropice, dar infanteriștii respectivi fuseseră mutilați în ultimul hal de inamic. Unul dintre ei fusese decapitat. Capul îi fusese lăsat pe piept, mâinile îi fuseseră tăiate de la încheieturi și îi zăceau de asemenea pe piept, în dreptul bărbiei. M-am uitat șocat la fața lui, realizând că japonezii îi tăiaseră penisul infanteristului marin ucis și i-l îndesaseră pe gură. Cadavrul aflat lângă el avusese parte de același tratament. Al treilea fusese măcelărit, făcut bucăți ca un leș sfârtecat de un animal de pradă. (E. B Sledge, Războiul din pacific, p. 230)

scris de: prof. Ioan Tuleu

Pentru supraviețuitorii de pe avioanele americane prăbușite în Oceanul Pacific rechinii reprezentau cea mai mare primejdie. Pentru a scăpa, Supraviețuitorii trebuiau să ajungă imediat la bărci. Mai târziu aviatorii aveau să povestească despre cum rechinii apăreau aproape imediat ce atingeau apa. În 1943, locotenentul de marină Art Reading a rămas inconștient după amerizarea avionului său de două persoane. În timp ce avionul se scufunda, navigatorul lui Reading, Everett Almond, l-a scos pe acesta afară, a umflat vestele Mae West și a început să-i dea palme lui Reading. Când acesta și-a revenit, Almond a început să-l tragă după el spre cea mai apropiată insulă, aflată la vreo 30 de kilometri. Curând au început să le de târcoale rechinii. Unul s-a strecurat printre ei, l-a apucat pe Almond de picior, s-a scufundat trăgându-i în apă pe amândoi. După aceea i-a dat drumul, iar cei doi au ieșit la suprafață într-o mare de sânge. Se părea că piciorul lui Almond fusese smuls. El i-a dat lui Reading vesta lui după care s-a lăsat să se scufunde. În următoarele 18 ore, Reading a plutit de unul singur, lovind cu binoclul și cu picioarele rechinii din jurul lui ca să-i gonească. Când a fost găsit de o barcă de salvare, avea picioarele sfâșiate și bărbia tăiată de înotătoarea unui rechin, dar mulțumită lui Almond, era în viață. Almond care avea 21 de ani a fost medaliat post-mortem pentru eroism. (Laura Hillenbrand, p. 136)

Sărbătorirea Zilei Armatei României la Arad a fost una de factură deosebită în acest an, fiind marcată de prezenţa preşedintelui Klaus Iohannis, a detașametului de onoare al Regimentului 30 Gardă „Mihai Viteazul“ şi a militarilor americani din Regimentului 2 Cavalerie USA.

Chiar dacă sosirea preşedintelui la Arad stătea sub semnul întrebării, fiind anunţată plecarea sa la Bruxelles, pentru un summit pe tema imigranţilor, acesta a fost  prezent atât la Monumentul Eroilor de la Păuliş cât şi în Piaţa Avram Iancu.

Întâmpinat aici cu căldură de aproximativ 2.000 de arădeni, Klaus Iohannis a rostit un discurs, a depus o coroană de flori la monumental eroilo rşi a oferit drapele tricolore veteranilor prezenţi la eveniment.

Evenimentul a debutat cu intonarea imnurilor naţionale ale Statelor Unite şi României, după care a urmat o scurtă ceremonie religioasă. Un moment răsplătit cu aplauze l-a constituit rostirea jurământului din timpul celui de al doilea război mondial, de către membrii asociaţiei „Tradiţia militară”. Au fost depuse coroane de flori din partea Preşedinţiei, Ministerului Apărării Naţionale, asociaţiilor de veterani şi instituţiilor administrative arădene.

Ceremonia a continuat cu un exerciţiu de îndemânare Drill Team, încheindu-se cu defilarea militarilor români şi americani, în acordurile Muzicii Militare a Brigăzii 18 Infanterie „Banat”.

Care a oferit arădenilor şi un concert pe platoul din faţa Primăriei, împreună cu omologii din fanfara Regimentului 2 Cavalerie USA. Acolo unde a avut loc o reluare a exerciţiului Drill Team şi o expoziție de tehnică militară și echipamente aparținând Regimentului 2 Cavalerie USA și Brigăzii 18 Infanterie „Banat“, spre deliciul celor mici, care i-au luat cu asalt pe militarii  români şi americani.

P.S. Am remarcat, la evenimentul din Piaţa Avram Iancu, o adevărată “hemoragie” de politicieni, o dovadă a respectului pe care aceştia îl au pentru armata ţării şi veteranii ei. Interesant este că în urmă cu aproximativ două săptămâni, de Ziua Veteranilor, în aceeaşi Piaţă Avram Iancu aceştia puteau fi număraţi pe degetele de la o mână. Comentariile sunt de prisos!

În 26 octombrie, în zona localității Mândruloc-Frumușeni, judeţul Arad, se desfăşoară exerciţiul multinaţional întrunit, „DRAGOON CROSSING ROMÂNIA 2015“.

La acesta participă 150 de militari americani cu 37 de mijloace tehnice de luptă aparţinând Regimentului 2 Cavalerie din comandamentul USA, dislocat în Europa (USAREUR) şi peste 250 de militari din Forţele Terestre Române cu 85 de mijloace tehnice de luptă aparţinând Brigăzii 18 Infanterie „Banat” şi Brigăzii 10 Geniu „Dunărea de Jos” (Batalionului 136 Geniu, Batalionului 52 Geniu și Batalionul 72 Geniu) sprijiniţi de aeronave aparţinând Forţele Aeriene Române şi scafandri din Forţele Navale Române.

Exerciţiul are ca scop demonstrarea interoperabilităţii dintre cele două armate şi dezvoltarea capacităţii de planificare, conducere şi executare  a operaţiilor de trecere  a cursurilor de apă.

scris de prof. Ioan Tuleu

Piloții americani de pe avioanele de atac SBD aveau mici șanse în confruntarea cu cu avioanele japoneze de tip Zero, cu viteză mult mai mare și cu aviatori experimentați care cunoșteau modul de luptă al piloților adverși. Dar cu toate acestea și piloții americani au găsit de multe ori  soluții eficiente în luptele care s-au dat în bătălia de la Midway așa cum rezultă și din următorul episod. Reed Ramsey, omul din spate al locotenentului Doug Rollow a încercat alt șiretlic. El știa că japonezilor le plăcea să profite de obiceiul americanilor de a arunca peste bord cutiile goale de muniții. Ori de câte ori un Zero vedea că se aruncă ceva, se apropia repede, deoarece aviatorilor americani le trebuia cam vreo treizeci de secunde să-și încarce din nou armele. Ramsey s-a hotărât să joace acest joc. Și-a încărcat mai întâi mitraliera, apoi a aruncat un bidon gol de bere. Așa cum era de așteptat, un Zero s-a repezit și Ramsey a reușit o lovitură directă de la mică distanță. (Bătălia de la Midway, p. 155)

scris de: prof. Ioan Tuleu

În 16 decembrie 1944, germanii dezvoltă o ultimă mare ofensivă pe frontul de vest împotriva anglo americanilor cu scopul de a-i arunca în mare. Bătălia a fost complită, cu succese inițiale germane dar până la urmă a fost stopată cu grele pierderi din parte trupelor lui Hitler și așa epuizate. Episoadele din cursul acestei operațiuni au cunoscut însă și momente de acalmie și de compasiune așa cum s-a întâmplat în ceea ce urmează:

„La un moment dat, pentru câteva minute scurte bătălia se oprește. Stranie atmosferă, amplificată și mai mult de apropierea Crăciunului. În pivnița sanatoriului Saint-Edouard, un rănit american zace întins pe jos. Părintele Hanlet îi dă ultima împărtășanie. Un soldat din Leibstandarte (Divizie Waffen SS germană) se apropie și pune o țigară între buzele muribundului. Acesta reușește să scotocească în buzunar, scoate o bucată de ciocolată și i-o întinde preotului, murmurând:

-Pentru camaradul german.

SS-istul acceptă acest gest umil dar îi şi spune părintelui Hanlet:

-Dar nu pot s-o mănânc. E plină de sânge.