Sergiu Bîlcea (PNL): “Senatorul Fifor a ratat la două ministere şansa să facă ceva pentru Arad!”

Written by admin. Posted in Politica

Tagged: , , , ,

Published on noiembrie 19, 2018 with No Comments

Eşecul ministrului Mihai Fifor arată eşecul PSD de a face ceva pentru arădeni.

„Domnul Fifor a plecat din Guvern fără să realizeze sau să iniţieze măcar un proiect important pentru Arad, deşi a fost ministru la două ministere importante. Guvernarea PSD cu domnul Fifor ministru au zero realizări pentru Arad, într-o perioadă în care Guvernul PSD a tăiat peste 45 de milioane de euro arădenilor şi a alocat foarte puţine fonduri pentru investiţii, comparativ cu alte judeţe. Deşi nominal domnul Fifor este senator de Arad şi a ocupat două portofolii de ministru, Aradul nu a fost reprezentat eficient.

Plecarea domnului Fifor din Guvern este semnul unui eşec total al PSD de a iniţia şi susţine proiecte viabile pentru Arad. Este regretabil că domnul Fifor nu a sprijinit măcar iniţiativa Aradului de a prelua Cetatea, a lăsat în urmă doar vorbe şi promisiuni făcute în timp ce era pe picior de remaniere, probabil pentru a-şi masca eşecul. Mesajul cu care domnul Fifor şi-a justificat demisia forţată este edificator: o supunere oarbă faţă de PSD şi Liviu Dragnea. În perioada în care a fost ministru domnul Fifor a reprezentat interesele PSD, într-o guvernare ostilă Aradului”, a declarat Sergiu Bîlcea, preşedintele PNL Municipiul Arad.

 

 

No Comments

Comments for Sergiu Bîlcea (PNL): “Senatorul Fifor a ratat la două ministere şansa să facă ceva pentru Arad!” are now closed.