Sergiu Bîlcea: „PNL s-a afirmat ca partidul pro-european al României”

Written by admin. Posted in Politica

Tagged: , , ,

Published on martie 18, 2019 with No Comments

Alegerea României şi a PNL ca gazdă a summit-ului Partidului Popular European (PPE) arată respectul de care se bucură România la nivel european şi prestigiul preşedintelui Klaus Iohannis şi al PNL.

Am întâlnit lideri europeni de primă mână, printre care candidatul PPE pentru poziţia de preşedinte al Comisiei Europene (CE), Manfred Weber, care privesc cu simpatie românii şi România. Am avut cu toţii ocazia să ne convingem: PSD este ţinta criticilor europene, pentru că acţionează constant în dispreţul regulilor şi principiilor Uniunii Europene. În schimb, România se bucură de sprijin, respect şi simpatie. Cred că se apropie un moment important, alegerile europarlamentare, în care românii trebuie să transmită un mesaj clar în două direcţii. În primul rând, susţinerea pentru locul României în Uniunea Europeană, pentru democraţie reală şi stat de drept. Discursul preşedintelui Klaus Iohannis şi arecierea liderilor europeni au subliniat din nou că Iohannis şi PNL reprezintă România europeană, garanţia parcursului european.

A doua direcţie este legată de parcursul UE. Manfred Weber a arătat că socialiştii europeni vor să limiteze libertatea comercială, să blocheze comerţul, să clădească ziduri. Partidul Popular vrea să creeze punţi pentru dezvoltarea economică sustenabilă. Manifestul propus de Weber cere o Uniune Europeană cu oameni şi pentru oameni, mai multă coeziune între regiunile Uniunii Europene, o Uniune Europeană care să ia decizi mai aproape de cetăţeni, bazate pe principiul subsidiarităţii. Cred că întâlnirea de la Bucureşti a fost importantă, a marcat rolul preşedintelui Iohannis şi al PNL de apărători ai valorilor europene şi strategia PPE pentru reconfigurarea Uniunii Europene în sensul apropierii de oameni şi al dezvoltării”, a declarat Sergiu Bîlcea, preşedintele PNL Municipiul Arad.

 

No Comments

Comments for Sergiu Bîlcea: „PNL s-a afirmat ca partidul pro-european al României” are now closed.