Sergiu Bîlcea (PNL): „Parlamentarii PSD Arad să spună clar dacă susțin grațierea!”

Written by admin. Posted in Politica

Tagged: , , , ,

Published on ianuarie 30, 2017 with No Comments

sergiu-bilcea

Sergiu Bîlcea, vicepreședinte al PNL Arad, le solicită parlamentarilor de Arad să își precizeze clar poziția în ceea ce privește Ordonanța de Urgență care reglementează grațierea și modificările la Codul Penal.

Am solicitat, iniţial, ca parlamentarii PSD de Arad, cei care au poziţia cea mai controversată, să se delimiteze ferm de Ordonanță și de modificarea Codului Penal. N-am primit nici un răspuns, deşi tăcerea acestora reprezintă un răspuns în sine. Revin, şi le solicit public parlamentarilor să-şi precizeze poziţia clară, fără interpretări: sunt pro sau contra acestei Ordonanţe? Dat fiind faptul că această Ordonanță controversată reprezintă un subiect fierbinte în aceste zile, consider că arădenii, cei care le-au dat votul parlamentarilor, au tot dreptul să primească un punct de vedere sincer din partea aleşilor”, a afirmat Sergiu Bîlcea.

De asemenea, Sergiu Bîlcea subliniază că PNL își păstrează punctul de vedere asumat, acela de a respinge această inițiativă legislativă ce promovează grațieri colective.

No Comments

Comments for Sergiu Bîlcea (PNL): „Parlamentarii PSD Arad să spună clar dacă susțin grațierea!” are now closed.