Secţia de jandarmi din Sebiş a intervenit pentru aplanarea unui conflict

Written by admin. Posted in Social, Top News

Tagged: , , , ,

Published on august 09, 2013 with No Comments

Un echipaj din cadrul Secţiei de Jandarmi Sebiş a fost solicitat să intervină pentru aplanarea unui conflict ce a avut loc în curtea unui imobil din comuna Buteni.

Solicitarea a fost făcută de un tânăr în vârstă de 20 de ani care a reclamat faptul că el şi o prietenă a sa, în vârstă de 18 ani, au fost ameninţaţi şi agresaţi chiar în curtea imobilului în care îşi are domiciliul tânărul.

După verificările efectuate, cel care a provocat scandalul a fost identificat, fiind vorba de o cunoştinţă comună a celor două persoane, respectiv un tânăr în vârstă de 20 de ani cu domiciliul în aceeaşi localitate.

Având în vedere plângerile depuse de persoanele vătămate, jandarmii au întocmit în acest caz actele de constatare sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „lovirea sau alte violenţe” şi „ameninţare”.

No Comments

Comments for Secţia de jandarmi din Sebiş a intervenit pentru aplanarea unui conflict are now closed.