Sânpetru German şi-a tras drum până la pod la Pecica (FOTO)

Written by admin. Posted in Social

Tagged: , , , , ,

Published on iulie 29, 2014 with No Comments

Nicolae Ioţcu, preşedintele Consiliului Judeţean Arad, a inaugurat, astăzi, 29 iulie 2014, drumul de legătură dintre satul Sânpetru German şi pod-Pecica, cu o lungime de 5,3 kilometri şi cu o valoare de 6.588.310,70 lei, din care contribuţia Ministerului Dezvoltării a fost de 2.750.000 lei. Consiliul Judeţean Arad a finalizat, astfel, o nouă etapă a proiectului complex prin care se leagă cele două maluri ale râului Mureş.  Proiectul are ca pilon de bază podul ce leagă oraşul Pecica de comuna Secusigiu, prin satul aparţinător, Sânpetru German.
„Acest drum asigură în primul rând legătura dintre cele două părţi ale Mureşului, cele de pe malul drept – Pecica, Turnu, Semlac – cu cele de pe malul stâng – Sânpetru German, Secusigiu, Felnac. Podul va face de asemenea legătura şi cu judeţul Timiş, în condiţiile în care în strategia de dezvoltare a judeţului este prevăzut şi drumul dintre Sânpetru German şi localitatea Gelu (judeţul vecin). Astfel, acest drum nu trebuie privit doar în contextul dezvoltării locale, ci face parte dintr-un proiect care înseamnă conexiuni mai bune în întreaga regiune. Există strategii pe această temă, întocmite cu reprezentanţi ai judeţului Timiş, prin care cetăţenii judeţului vecin să aibă o legătură cu autostrada, pe acest drum şi pe acest pod. Astfel, putem privi această realizare într-un context de dezvoltare euroregional, noi făcând parte din euroregiunea DKMT, adică Dunăre-Crişuri-Mureş-Tisa”, a declarat
Nicolae Ioţcu, preşedintele Consiliului Judeţean Arad.
„Acest drum înseamnă dezvoltare pentru comunitatea din Sâmpetru şi Secusigiu. Odată cu finalizarea podului, era normală şi modernizarea drumului de acces, pentru a pune în valoare legătura cu Pecica. Utilitatea drumului şi a podului este dată atât de legătura cu Pecica, cu tot ceea ce înseamnă o relaţie mai strânsă cu un oraş, dar şi o distanţă mai scurtă faţă de zonele industriale ale municipiului Arad”, a declarat Ilie Cheşa, primarul comunei Secusigiu.
„Pentru noi, pecicanii, acest drum înseamnă normalitate, adică reunirea celor două maluri ale Mureşului. Este, de asemenea, foarte important pentru agricultori, care lucrează pământul de o parte şi de cealaltă ale Mureşului, înseamnă dezvoltare şi oportunitate pentru locuitorii comunei Secusigiu, deoarece oraşul Pecica îşi dezvoltă zonele industriale şi sunt convins că vecinii noştri vor absorbi locuri de muncă, spre beneficiul ambelor comunităţi”, a completat Miodrag Stanoiov, viceprimarul oraşului Pecica.
De menţionat faptul că pe drumul inaugurat s-au executat inclusiv lucrări la solicitarea Parcului Naţional „Lunca Mureşului”, precum întreruperi de parapet metalic pentru trecerea mamiferelor mari, calmatoare de trafic pentru viteza de circulaţie, respectiv subtraversări pentru a facilita trecerea animalelor mici.
La inaugurare au participat Nicolae Ioţcu, preşedintele Consiliului Judeţean Arad, Ilie Cheşa, primarul comunei Secusigiu, Miodrag Stanoiov, viceprimarul oraşului Pecica, senatorul Constantin Traian Igaş, Cristian Drăgan, administratorul Judeţului Arad, cât şi consilierii judeţeni Dumitru Enăchiuc, Mircea Onea, Alin Hărlău şi Daniel Negrea.

[nggallery id=199]

No Comments

Comments for Sânpetru German şi-a tras drum până la pod la Pecica (FOTO) are now closed.