Ghiorocul are una dintre cele mai impresionante săli de sport din județul Arad. Astăzi a fost inaugurată noua sală de sport a comunei, realizată prin Compania Națională de Investiții. Sala este multifuncțională, atât pentru sporturi de echipă, cât și pentru sporturi individuale, iar spațiul este echipat la standarde moderne și asigură condiții optime pentru desfășurarea diverselor competiții și antrenamente. Capacitatea tribunei este de 180 de locuri, iar valoarea lucrărilor se cifrează la aproximativ 7,5 milioane de lei.
„Astfel de investiții nu pot decât să ne bucure, pentru că ating mai multe obiective, sociale și administrative. În primul rând, se remarcă încă o dată capacitatea administrației din Ghioroc de a atrage fonduri, prin proiecte bine realizate, argumentate. Apoi, o sală de sport nouă implică ideea de mișcare, de sănătate a populației, de stimulare a sportului de performanță și, mai ales, se adresează noilor generații. Semn că în Ghioroc se construiește cu o viziune pe termen lung, în toate domeniile”, a declarat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad. Acesta a subliniat, în discursul său, că Ghiorocul reprezintă un exemplu pentru administrația locală, prin realizările sale, inclusiv faptul că este stațiune turistică de interes local. „În prezent, la nivel de Consiliu Județean lucrăm la finalizarea Centurii municipiului, pe relația Vladimirescu-Fântânele, vom demara lucrările la un alt tronson de centură, Vladimirescu-Zimandcuz, cu conectare la drumul expres Arad-Oradea și, nu în ultimul rând, vom moderniza drumul Sâmbăteni-Ghioroc, care va avea inclusiv pistă de biciclete. Astfel, «Litoralul Vestului” va fi conectat mult mai facil cu întreaga zonă, iar dezvoltarea stațiunii va avea alte perspective”, a completat Iustin Cionca.
La rândul său, Corneliu Popi-Morodan, primarul comunei Ghioroc, s-a declarat mulțumit de faptul că a reușit să finalizeze acest obiect, extrem de important pentru comună. „Gata! Sala de sport cu tribune de 180 de locuri, câștigată de Primăria Ghioroc prin Compania Națională de Investiții este gata și mâine 13 noiembrie 2024, ora 9 va fi inaugurată. Cine dorește să participe este binevenit la ora 9, după care elevii de la Liceul Tehnologic Miniș vor juca pentru prima oară în noua sală în cadrul unei cupe dedicate acestui eveniment. Lucrările la sală au început în aprilie 2024 și la sfârșitul lunii august a început recepția și predarea către primărie a obiectivului. S-au montat plase suplimentare de protecție și s-au făcut toate probele pentru deschiderea de mâine. Poate unii ziceau că este reclamă de alegeri când ziceam că în 7 luni vom avea gata sala, dar acest lucru este realitate acum și vă invit să treceți mâine să vedeți ce sală frumoasă avem”, a subliniat edilul șef.
No Comments
Comments for Sală de sport nouă pentru elevii din Ghioroc are now closed.