S-a lansat volumul „O istorie ilustrată a canotajului arădean“ (FOTO)

Written by admin. Posted in Sport, Top News

Tagged: , , , , , ,

Published on august 19, 2013 with No Comments

În sala „Regele Ferdinand“ din Palatul Administrativ a avut loc astăzi lansarea volumului „O istorie ilustrată a canotajului arădean“, sub semnătura lui Tiberiu Ţiganu, Viorel Bitang şi Vasile Păltineanu.

Cu siguranţă se poate numi o apariţie editorială remarcabilă, care, , prezintă momentele de excepţie ale acestui sport în oraşul care se identifică, practic, cu Mureşul. Un Arad şi un râu Mureş care de-a lugul timpului a dat lumii acestei ramuri sportivi de excepţie, campioni europeni, mondiali sau olimpici şi nu în ultimul rând antrenori emeriţi.

O parte dintre ei s-au regăsit astăzi la lansarea volumului, alături de membrii ai administraţiei locale, în frunte cu primarul Aradului, Gheorghe Falcă, reprezentanţi ai cluburilor nautice arădene, ai celor două universităţi, iubitori ai sportului, jurnalişti dar şi locuitori ai actei urbii, îndrăgostiţi de tot ce înseamnă Mureş şi Arad. Există o vorbă care circula de-a lungul vremii; “dacă nu iubeşti Mureşul, adică dacă nu şti să înoţi şi nu iubeşti câinii, e greu să te creadă cineva că eşti arădean”

„Canotajul derivă din visul oamenilor de a pluti pe ape, de a comunica pe această cale cu entităţile şi comunităţile de pe malul acestora. În anul apariţiei acestui volum, canotajul arădean aniversează 120 de ani de la  organizarea primului concurs oficial de canotaj intercluburi, de pe actualul teritoriu al României. Autorii, prin această carte, onorează acest eveniment…“ se arată în prefaţa volumului.

În acest an canotajul arădean aniversează 120 de ani de la organizarea primei competiții oficiale intercluburi de pe actualul teritoriu al României. În 192O ia ființă la Arad prima federatie de canotaj din țară. Anul 1932 aduce prima participare a României  la Campionatele Europene de la Belgrad cu numeoși sportivi arădeni în lot și tot în acel an Campionatele Naționale sunt găzduite la Arad. Începând din anii 1950 canotajul arădean câștigă consacrarea la nivel național și internațional și începe tradiția participării la Jocurile Olimpice (în perioada 1952-2004), la Campionatele Mondiale și Europene.

Semnatarii acestui volum aduc o mărturisire a celor întâmplate în cei 120 de ani, glorioşi ai canotajului arădean, şi nu în ultimul rând face şi o invitaţie tuturor arădenilor de a reveni măcar o dată, indiferent de vârstă, pe apele minunatului Mureş sau Maros, plin de istorie şi tradiţie.

[nggallery id=61]

No Comments

Comments for S-a lansat volumul „O istorie ilustrată a canotajului arădean“ (FOTO) are now closed.