S-a aprobat proiectul de Ordonanță de Urgență pentru abrogarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.13/2017

Written by admin. Posted in Politica

Tagged: , , ,

Published on februarie 05, 2017 with No Comments

guverngrindeanu

UPDATE: Ordonanța de urgență pentru abrogarea OUG privind modificarea Codului penal și a Codului de procedură penală a fost publicată duminică în Monitorul Oficial.

După cinci zile de zile proteste în toată țara, unde sute de mii de oameni au ieșit în fiecare seară, guvernul a abrogat ordonaţa de urgenţă.

„Astăzi, în cadrul ședinței de Guvern s-a aprobat proiectul de Ordonanță de Urgență pentru abrogarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.13/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr.286/2009 privind Codul penal şi al Legii nr.135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru modificarea Legii nr.135/2010 privind Codul de procedură penală.

De asemenea, în cadrul aceleiași ședințe a fost aprobat Memorandumul cu tema Aprobarea declasificării stenogramelor cuprinzând dezbaterile din şedinţele Guvernului desfăşurate la data de 18.05.2016 (extras) şi la data de 31.01.2017 (integral). Informațiile vor fi făcute publice astăzi pe site-ul Guvernului.

Prim-ministrul Sorin Grindeanu a cerut ca în perioada imediat următoare Ministerul Justiției să demareze de urgență dezbateri publice cu toate partidele politice și cu societatea civilă pe tema subiectelor din ordonanța care a fost abrogată astăzi. Totodata, premierul a solicitat ministerului de resort parcurgerea tuturor etapelor pentru a avea un proiect de lege care care să pună în acord deciziile Curții Constituționale, Directivele europene, Codul Penal și Codul de Procedură Penală, în vederea dezbaterii acestuia în Parlament” se arată în comunicatul de presă al guvernului

No Comments

Comments for S-a aprobat proiectul de Ordonanță de Urgență pentru abrogarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.13/2017 are now closed.