Reuniunea Comitetului Regiunilor – dezbateri privind politica externă a UE, schimbările climatice și energia

Written by admin. Posted in Politica

Tagged: , , ,

Published on octombrie 14, 2015 with No Comments

regiuni

A 114-a sesiune plenară a Comitetului European al Regiunilor (CoR) a avut loc în contextul Săptămânii europene a regiunilor și a orașelor – OPEN DAYS 2015. Evenimentul a reunit la Bruxelles peste 6 000 de lideri de la nivel național, regional și local din UE, pentru a discuta despre modul în care se poate genera creștere economică și spori coeziunea în UE. În data de 12 octombrie, membrii CoR au participat la o ședință de deschidere axată pe „O politică de coeziune inteligentă”, împreună cu președintele CoR, Markku Markkula, Corina Crețu, comisarul pentru politică regională, și Carlos Moedas, comisarul pentru cercetare, știință și inovare.

Sesiunea plenară a CoR a continuat marți și miercuri cu patru dezbateri importante: regiunile și orașele în politica externă a UE, provocările cu care se confruntă agricultura europeană, piața unică digitală, precum și rolul orașelor și regiunilor în COP21 și uniunea energetică.

“Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene pentru afaceri externe și politica de securitate și vicepreședintă a Comisiei Europene, a discutat cu membrii CoR despre rolul orașelor și regiunilor în contextul acțiunii externe a UE. Dezbaterea a avut loc a doua zi după reuniunea miniștrilor de externe ai UE, care s-a concentrat pe criza migrației, revizuirea politicii europene de vecinătate actuale (PEV) și viitoarele alegeri locale din Ucraina, la care CoR va trimite observatori electorali”, a declarat primarul Municipiului Arad, dl.Gheorhe Falcă, membru în Comitetul Regiunilor.

 

No Comments

Comments for Reuniunea Comitetului Regiunilor – dezbateri privind politica externă a UE, schimbările climatice și energia are now closed.