Răspuns marionetelor lui Gheorghe Falcă

Written by admin. Posted in Politica, Top News

Tagged: , , , , , , ,

Published on februarie 28, 2013 with No Comments

Constatăm cu regret că în ultima perioadă, Gheorghe Falcă a încolonat câţiva pedelişti fără discernământ şi le-a ordonat să repete la nesfârşit câteva fraze pline de minciuni. Probabil, Gheorghe Falcă se simte jenat să îşi asume aceste minciuni şi le pasează altora.

Ne vedem obligaţi să facem câteva precizări cât mai clar, pe înţelesul tuturor, în aşa fel încât să înţeleagă şi producătorii minciunilor marca PDL. Finanţarea pe programul POSDRU, aşa cum bine se ştie, a fost oprită pentru neregulile constatate în timpul Guvernărilor PDL şi reluată după eforturile actualei guvernări. Dacă asta este „normalitate”, aşa cum susţine PDL, să o spună sutelor de beneficiari care au rămas fără fonduri o bună perioadă de timp!

De altfel, neregulile şi corupţia din timpul guvernării PDL au fost păguboase pentru Arad. Pentru astfel de nereguli a fost anulată licitaţia pentru unul dintre tronsoanele autostrăzii Arad – Nădlac. Facem această precizare mai ales pentru pedeliştii arădeni, care s-au plimbat cu elicopterul deasupra autostrăzii, asumându-şi false merite. Nu i-am auzit să îşi asume şi eşecul!

Pentru cele două pasaje de pe centura Aradului, Guvernul USL reia în acest an finanţarea. Noi am arătat cu documente că finanţarea a fost oprită succesiv de Guvernele PDL conduse de Boc şi Ungureanu. Mai mult, şi pentru lucrările efectuate până în prezent sunt restanţe care trebuie achitate. Pentru mai multe lămuriri, pedeliştii se pot înscrie în audienţă la cel care a tăiat finanţarea, Mihai Răzvan Ungureanu!

Dacă au nelămuriri legate de programul PNDI, pedeliştii trebuie să se adreseze în primul rând Elenei Udrea. USL are convingerea că proiectele de investiţii se fac prin alocarea de fonduri, nu prin poveşti. Or, PDL şi Elena Udrea nu au alocat fonduri pentru PNDI. Mai departe, pedeliştii curioşi i se pot adresa controversatului om de afaceri Nelu Iordache, unul dintre „regii asfaltului”, care a câştigat la Arad licitaţia pentru PNDI. Cu această ocazie, le sugerăm să întrebe şi unde sunt milioanele de euro pentru autostrada Arad – Nădlac, făcuţi să dispară de acelaşi controversat om de afaceri (după cum susţine DNA). În ceea ce priveşte asfaltarea drumurilor din municipiul Arad, este firesc să i se adreseze primarului Gheorghe Falcă. Dacă nu îl găsesc la Primărie, îl pot căuta pe la Bucureşti, unde se ocupă de alegerile din PDL.

 

No Comments

Comments for Răspuns marionetelor lui Gheorghe Falcă are now closed.