Putem accesa fonduri europene pentru modernizarea sistemului de termoficare

Written by admin. Posted in Politica

Tagged: , ,

Published on ianuarie 12, 2022 with No Comments

Sunt bani disponibili pentru modernizarea și extinderea rețelelor de termoficare, anunță deputatul PNL Sergiu Bîlcea. Prin PNRR, România poate accesa fonduri europene în valoare de 16 miliarde de euro până în 2030.

„Asigurarea căldurii și apei calde la un preț corect este o problemă pentru multe localități, printre care și Aradul. Răspunsul la aceste probleme este modernizarea prin investiții. Iată că avem o oportunitate prin PNRR, pe care sper să o folosim. În privința termoficării, ca și în alte domenii, trebuie să fim pregătiți cu proiecte, pentru a accesa fondurile europene pentru investiții. Timpul este relativ scurt și cred că se vor descurca cel mai bine administrațiile care au o strategie pregătită din timp și care cred pun miză pe dezvoltarea cu ajutorul fondurilor europene. România va avea acces la peste 16 miliarde de euro, până în 2030, pentru sistemul energetic sustenabil care să ofere resursele necesare cetățenilor, dar și mediului privat. Sper ca atât administrațiile locale cât și firmele private să folosească oportunitatea pentru a moderniza sistemele de termificare, mai ales acum când vedem că prețul energiei poate să crească și să creeze atât de multe probleme pentru cetățeni și mediul privat”, a declarat deputatul PNL Sergiu Bîlcea.

No Comments

There are currently no comments on Putem accesa fonduri europene pentru modernizarea sistemului de termoficare. Perhaps you would like to add one of your own?

Leave a Comment

You must be logged in to post a comment.