PSD Arad : Soarta Filarmonicii din Arad nu este negociabilă !

Written by admin. Posted in Politica

Tagged: , ,

Published on aprilie 16, 2021 with No Comments

Astăzi,ne-am abținut la votul pentru aprobarea bugetului local, pentru că PSD Arad nu va fi niciodată părtaș la genocidul cultural pe care primarul Bibarț este pe cale să îl comită la Arad. Consilierii local municipali social-democrați țin la principii și nu se lasă înduplecați de vorbele mieroase ale primarului, care ascund o serie întreagă de minciuni camuflate în “poate dacă”. Este și rațiunea pentru care nu am putut vota un buget dezechilibrat care știrbește demnitatea arădenilor și a oamenilor de cultură din această urbe. Existau suficiente resurse la buget care puteau fi direcționate chiar acum spre acoperirea integrală a cheltuielilor necesare bunei funcționări a Filarmonicii, însă Bibarț a profitat de naivitatea și(sau) ineresele celor din USR, PMP și UDMR, pentru a împinge cârpeala spre o ipotetică și improbabilă rectificare în iunie. Am cerut garanții, negru pe alb. Nu le-am primit, pentru că nici nu aveam cum.

Dacă Bibarț era într-adevăr de bună credință ar fi acceptat amendamentul la bugetul local, formulat și înaintat de PSD, care prevedea direcționarea sumei de 4 milioane lei, o mare parte din suma necesară suplimentării alocării cheltuielilor de persional ale Filarmonicii. În viziunea PSD Arad, se puteau face economii necesare din diminuarea cheltuielior pentru acțiunile de propagandă atât de dragi liberalilor, toate moștenite și însușite din era Falcă.

Am primit un mandat de reprezentare din partea arădenilor și ne străduim să îl onorăm cu cinste și onoare.

Grupul consilierilor local municipali PSD Arad

 Biroul de Presă al PSD Arad

No Comments

Comments for PSD Arad : Soarta Filarmonicii din Arad nu este negociabilă ! are now closed.