Proiectul „100 de femei liberale, 100 de ani de la Marea Unire” a adus alte zece doamne în PNL!

Written by admin. Posted in Politica

Tagged: , , , ,

Published on iulie 04, 2018 with No Comments

Campania prin care doamnele şi domnişoarele sunt invitate să se implice în viaţa comunităţii continuă cu succes la PNL. Geanina Pistru, prim-vicepreşedintele Organizaţiei Femeilor Liberale la nivel național şi Liliana Wass, preşedinta Organizaţiei Municipale OFL Arad au prezentat alte zece doamne şi domnişoare care au acceptat provocarea de a se implica în politică.

Campania este foarte bună, pentru că am avut prilejul să stăm de vorbă cu zeci de doamne şi domnişoare. Unele au acceptat să se implice, altele nu, dar discuţiile au fost întotdeauna utile, pentru că am vorbit despre cum vrem să arate oraşul nostru, societatea noastră. Unele doamne au spus că nu se văd în politică, pentru că este un spaţiu al conflictelor. Le-am explicat că pentru noi, politica este în primul rând un spaţiul al construcţiei, al dezvoltării comunităţii, că aşteptăm de la ele să vină cu experienţa lor profesională şi umană, să facem Aradul mai bun, mai frumos.

Mă bucur că majoritatea au acceptat cu interes această perspectivă. 10 doamne speciale, curajoase, determinate, care iubesc Aradul au făcut pasul spre Organizaţia de Femei PNL. Le felicit şi sunt sigură că vor contribui la o politică pozitivă, constructivă, orientată spre o societate mai bună. Proiectul 100 de femei liberale, 100 de ani de la Marea Unire îşi propune să aducă în prim plan doamne şi domnişoare care au ceva de spus în societatea arădeană. În perioada următoare, împreună cu colegele mele, vom continua această campanie care înseamnă discuţii aplicate cu doamne şi domnişoare şi prezentarea celor care vin alături de noi”, a declarat Geanina Pistru, prim-vicepreşedinte OFL.

Doamnele din Arad demonstrează o înclinare către sfera politică și administrativă. Implicarea lor este esențială pentru dezvoltarea comunității. Mă bucur că tot mai multe doamne se alătură organizației noastre și am convingerea că împreună vom realiza proiecte și acțiuni deosebite.

În perioada următoare calendarul de activități al Organizației de Femei PNL Arad este foarte bogat. Ne-am propus ca în lunile care urmează să ne axăm atât pe domeniul social, cât şi pe cel politic, de sănătate, dezvoltare, perfecționare, punând totodată accentul pe importanța anului Centenar şi a importanței acestuia pentru oraşul nostru, dar şi pentru întreaga țară”, declară Liliana Waas, preşedinte al OFL Arad.

No Comments

Comments for Proiectul „100 de femei liberale, 100 de ani de la Marea Unire” a adus alte zece doamne în PNL! are now closed.