Program de informare în şcolile arădene privind efectele consumului de droguri şi a bolilor cu transmitere sexuală

Written by admin. Posted in Top News, Utile

Tagged: , , , , , , , , ,

Published on martie 20, 2013 with No Comments

Asociația Gifted Children, în parteneriat cu Centrul de Prevenere, Evaluare și Consiliere Antidrog derulează în şcolile arădene un amplu program de informare privind efectele consumului de droguri şi bolile cu transmitere sexuală a fost demarat în Arad . Programul este axat pe prevenirea consumului ilicit de droguri, reducerea riscurilor de infectare asociate acestuia și metodele de prevenire ale infecției HIV și a bolilor cu transmitere sexuală.

„Este extrem de importantă educaţia sexuală în școală. Adolescenţa este epoca de transformări fizice şi psihice profunde şi atunci apar experimentări. Comportamentele care cuprind relații sexuale neprotejate, folosirea alcoolului, a drogurilor, pro­voacă o deteriorare a facultăților de judecată și toate acestea duc la creș­terea riscului cu HIV și alte infecții cu transmitere sexuală. Ne dorim o schimbare și prin aceste proiecte încercăm să oferim tinerilor cât mai multe informații utile şi ne bucură deschiderea lor faţă de astfel de proiecte”, a declarat vicepreședinte Gifted Children, Mirela Donca

Lansarea proiectului a avut loc recent, la Liceul Tehnologic din Vinga, unde au fost prezenţi şi reprezentanţii Centrului Antidrog şi ai Asociaţiei Anti-SIDA. Temele supuse atenţiei tinerilor au fost efectele negative ale consu­mului de droguri și alcool; reducerea riscurilor de infestare HIV asociate consumului de droguri, conştientizarea momentului de debut al vieţii sexuale şi metodele de prevenire ale infectiei HIV şi a altor boli cu transmitere sexuală. Elevilor li s-a explicat importanța acestor informații atât pentru propria persoană, cât și pentru persoanele din jurul lor. În perioada următoare proiectul va ajunge în majoritatea școlilor din județulArad.

No Comments

Comments for Program de informare în şcolile arădene privind efectele consumului de droguri şi a bolilor cu transmitere sexuală are now closed.