Prin decesul lui Cristian Moisescu, dreapta arădeană a pierdut un simbol

Written by admin. Posted in Utile

Tagged: , ,

Published on ianuarie 07, 2016 with No Comments

pnl_logo

Cu regret am constatat că un mare om, unul din cei mai importanți reprezentanți al dreptei arădene din perioada post-revoluționară, a încetat din viață în noaptea zilei de miercuri spre joi.

Organizația Județeană și cea Municipală ale Partidului Național Liberal Arad transmit, pe această cale, sincere condoleanțe familiei, prietenilor și tuturor celor care l-au cunoscut pe domnul Cristian Moisescu!

„Pe parcursul vieții am avut șansa de a-l îmbrățișa de mai multe ori, cu diferite ocazii, pe domnul Cristian Moisescu. Ultima dată când s-a întâmplat asta a fost acum o săptămână, pe 31 decembrie, când l-am vizitat la spital, acolo unde fusese internat datorită stării de sănătate precare. Ne-am rugat împreună pentru însănătoșirea acestuia, dar Dumnezeu a avut alte planuri. A fost un om deosebit, care și-a dedicat întreaga viață și energie slujirii comunității și lui Dumnezeu. Dumnezeu să-l odihnească! Transmit sincerele mele condoleanțe familiei îndoliate”, transmite co-președintele PNL Arad, Gheorghe Falcă.

Odată cu acest tragic eveniment, a plecat dintre noi nu doar un mare om de dreapta, ci și un mare politician care a crezut mereu în valorile creștin-democrate, un arădean care s-a numărat printre primii care au denunțat regimul comunist, iar mai apoi a denunțat regimul Ion Iliescu. Cristian Moisescu a fost primul primar al Aradului care a acuzat centralismul promovat de regimul Iliescu și care a îndemnat public la descentralizare, cerând ca banii arădenilor să rămână în Arad.

Dreapta, atât de la nivel local, cât și de la nivel național, îl deplânge în aceste zile pe acest mare om al său.

Dumnezeu să-l odihnească și să aibă grijă de sufletul celui care a fost Cristian Moisescu!

No Comments

Comments for Prin decesul lui Cristian Moisescu, dreapta arădeană a pierdut un simbol are now closed.