Primăria și CET au intervenit pentru reparații la încălzire

Written by admin. Posted in Social

Tagged: , , , , ,

Published on ianuarie 13, 2017 with No Comments

calorifer

În perioada 9-13 ianuarie Primăria împreună cu echipe ale operatorului de termoficare CET au intervenit pentru reparații și remedieri de funcționare a instalațiilor de încălzire la 4 unități de învățământ din municipiul Arad. Intervențiile s-au realizat urmare a sesizărilor transmise la Primărie sau la CET de reprezentanții școlilor, la reluarea cursurilor după vacanța de iarnă.

În ceea ce privește Colegiul Național Ghiba Birta, s-au efectuat verificări în cursul zilei de 12 ianuarie urmare a informațiilor apărute în presă, întrucât conducerea Colegiului nu a adus la cunoștința Primăriei că ar exista probleme acute la instalațiile de încălzire sau disconfort termic în spațiile de învățământ. Urmare a verificăriilor efectuate de echipele Primăriei și CET s-a constatat că alimentarea de la rețeaua publică de termoficare a CET funcționează în parametri normali. În incinta imobilului s-au găsit 3 calorifere defecte (2 din cele 8 care încălzesc sala de sport de la subsol și unul într-o sală de clasă care este echipată cu 3 corpuri de încălzire). S-au dispus măsurile pentru înlocuirea corpurilor de încălzire defecte și s-a cerut responsabililor școlii să ia măsuri provizorii pentru etanșeizarea ferestrelor. Primăria a inițiat anul trecut proiectul pentru reabilitarea integrală a clădirii Colegiului Elena Ghiba Birta, care prevede inclusiv lucrări pentru îmbunătățirea eficienței energetice. Documentația investiției care este estimată la aproximativ 3 milioane de euro a fost aprobată în CLM în luna noiembrie și s-a trecut în etapa de elaborare a proiectului tehnic.

No Comments

Comments for Primăria și CET au intervenit pentru reparații la încălzire are now closed.