Președintele Federației Internaţionale de Ju Jitsu – AJJIF Global, shihan Alexey Kunin prezent la Arad

Written by admin. Posted in Sport, Top News

Tagged: , , , , , , ,

Published on octombrie 28, 2013 with No Comments


Aradul este vizitat în aceste zile de o mare personalitate a artelor marţiale mondiale, shihan Alexey Kunin, 10 dan Ju Jitsu, președintele Federației Internaţionale de Ju Jitsu -  AJJIF Global, totul datorându-se invitaţiei făcute de către Asociaţia Seishi Budo.

Shihan Alexey Kunin a fost prezent la un şir de evenimente de excepție dedicate artelor marțiale, care au fost prefaţate de o conferinţă de presă la care au mai fost prezenţi sensei Ionel Bara, sihan 7 dan, shihan Pavel Milovan, 8 dan Ju Jitsu şi deputatul Dorel Căprar, un fost practicant al artelor marţiale.

“Am deosebita plăcere şi onoare, în aceste zile de sfârşit de octombrie 2013 să-l am în dojo-ul din Arad pe shihan Alexey Kunin  pe care l-am aşteptat de multă vreme şi am zis că este un lucru important pentru şcoala KI SHIN RYU şi pentru asociaţia Seishi Budo să fie prezent aici cu noi, pentru a nedestăinui şi a ne arăta mai multe din tainele ju jitsu-lui tradiţional. Ţin să-i mulţumesc oaspetelui nostru şi simt în inimă că va fi o colaborare strânsă, vomm lucra foarte mult împreună” a declarat shihan Pavel Milovan

Unul din momentele de referinţă ale vizitei lui Alexey Kunin în Arad l-a reprezentat evenimentul prilejuit de ceremonia de dezvelire a plăcii comemorative dedicată celui care a fost soke Mihai Botez, promotor al artelor marțiale în România. Aceasta este amplasată în parcul Pădurice, pe faţada Casei de Cultură a Sindicatelor.

Sâmbătă şi Duminică a avut loc şi un Stagiu Tehnic de pregătire în Ju Jitsu tradițional. acesta desfăşurându-se în dojo-ul din incinta aceleaşi instituţii.

[nggallery id=77]

No Comments

Comments for Președintele Federației Internaţionale de Ju Jitsu – AJJIF Global, shihan Alexey Kunin prezent la Arad are now closed.