„Pomana porcului” de la Pecica, un adevărat festin culinar (FOTO)

Written by admin. Posted in Divertisment

Tagged: , , , , , , ,

Published on decembrie 29, 2014 with No Comments

Duminică, sute de oameni au luat parte la „Pomana porcului”, eveniment aflat la cea de-a cincea ediție și organizat de Primăria Oraşului Pecica.

Nu mai puțin de paisprezece porci, cântărind peste o sută de kilograme au fost sacrificaţi dis de dimineață. Zeci de măcelari pricepuţi din  Pecica, Turnu, Sînpaul  dar şi din țara vecină Ungaria, și-au arătat priceperea la preparat cârnaţi, caltaboşi şi jumări, cu care au încântat papilele gustative ale celor prezenți.

“Ne aflăm la cea de-a cincea ediție a festivalului tradițional „Pomana porcului” unde un număr de70 de măcelari, au format 14 echipe, care au intrat în concurs. Zece echipe sunt din România şi patru din Ungaria. Din aproximativ 500 kilograme de carne macră s-au preparat cârnaţi şi caltaboşi. Am decis ca acest concurs să se desfășoare după Crăciun, ca și cei care au ținut post să se poată bucura de produsele preparate aici.Țin să precizez că totul a început în cadrul unui proiect transfrontalier, după care, așa cum se vede a devenit un obicei, având ca principal scop  promovarea tradiţiei culinare “- a declarat Petru Antal, primarul orașului Pecica

În cadrul festivalului o premieră absolută a constat în prepararea a patru ceaune cu tocană din carne de bivol, care a fost degustată de public la masa de prânz.

La finalul competiției, juriul a desemnat câștigătorii, care au prepatrat cele mai bune produse, luându-se în considerare atât aspectul cât şi gustul. Toți participanții au fost recompensați de către organizatori cu diploma și cadouri.

[nggallery id=261]

 

No Comments

Comments for „Pomana porcului” de la Pecica, un adevărat festin culinar (FOTO) are now closed.