PNL susține investițiile și reforma corectă a instituțiilor publice

Written by admin. Posted in Politica

Tagged: , ,

Published on aprilie 15, 2021 with No Comments

Bugetul s-a aflat în ultimele zile în dezbatere internă în cadrul PNL Arad, împreună cu consilierii locali. „În urma dezbaterilor interne, au fost formulate mai multe amendamente la bugetul Aradului, prin care au fost suplimentate fondurile care pregătesc investiții importante, cele destinate educației, culturii și reparațiilor de străzi. În schimb, au fost diminuate cheltuielile de personal într-o manieră mai echilibrată. Noi credem că administrația trebuie să funcționeze eficient și în favoarea cetățenilor, să producem dezvoltare prin tot ceea ce facem, să oferim servicii de calitate, cu un minim de cheltuieli. PNL susține investițiile și reforma corectă a instituțiilor publice, acesta a fost sensul dezbaterilor din ultimele zile. Cred că trebuie să transmitem mai clar și mai eficient ce dorim să facem în administrație, pentru că parteneriatul și încrederea cetățenilor sunt esențiale în orice proiect de dezvoltare”, a declarat Sergiu Bîlcea, președintele PNL Municipiul Arad, la finalul ședinței Biroului Politic Municipal Arad.

No Comments

Comments for PNL susține investițiile și reforma corectă a instituțiilor publice are now closed.