Partituri în expoziție la Biblioteca județeană

Written by admin. Posted in Cultura, Top News

Tagged: , , , , , ,

Published on ianuarie 28, 2015 with No Comments

Sub genericul deja consacrat “Partituri în expoziţie”, sala “Artă şi Multimedia” a Bibliotecii județene ”A. D. Xenopol” din Arad expune ritmic şi constant, pe holul de la etajul I, documente din fondul muzical al secţiei, cu ocazia aniversărilor şi comemorărilor reperelor majore din istoria universală a muzicii.

Temele expoziţiilor din prima parte a acestui an se axează pe marile epoci creatoare, de la Renaştere la Romantismul muzical. Prima dintre ele poate fi vizionată până la jumătatea lunii februarie şi are ca temă perioada Renaşterii în muzică. Sunt expuse cărţi şi albume, unele cu reproduceri din imageria de epocă şi înregistrări muzicale ale unor lucrări celebre vocale, instrumentale sau vocal-instrumentale în interpretări prestigioase, în format CD sau DVD.

Această expoziţie, ca şi celelalte de altfel, vine în întâmpinarea cititorilor bibliotecii ca o pledoarie în favoarea lecturii, audiţiei şi vizionării unor documente care redau o epocă mai mult decât interesantă din istoria muzicii.

 

No Comments

Comments for Partituri în expoziție la Biblioteca județeană are now closed.