NOAPTEA MUZEELOR 2016 va avea loc sâmbătă, 21 mai

Written by florin coita. Posted in Cultura, Top News

Tagged: , , , ,

Published on mai 19, 2016 with No Comments

afis NM16_ARAD

Noaptea Muzeelor este un eveniment care contribuie la conturarea identității noastre culturale europene – Ministrul Culturii și Comunicării din Franța, Dna Audrey Azoulay

Iniţiată de Ministerul Culturii şi Comunicării din Franţa și patronată în prezent de Consiliul Europei, de UNESCO şi de Consiliul Internaţional al Muzeelor, Noaptea Muzeelor este un eveniment de succes european desfăşurat la nivel internaţional şi aflat anul acesta la a 12-a ediţie. Mii de muzee şi instituţii culturale din 30 de ţări europene își aprind luminile și deschid porțile în aceeași noapte. Milioane de europeni sărbătoresc cultura ieșind pe străzi în aceeași noapte, însoțiți de prieteni și familii.

Anul acesta, evenimentul este sărbătorit de peste 3000 de muzee din toată Europa în data de 21 mai.

Site-ul oficial al evenimentului european: http://nuitdesmusees.culturecommunication.gouv.fr/

Reţeaua Naţională a Muzeelor din România (RNMR) este partener oficial al evenimentului la nivel internațional, asigurând o promovare amplă și coerentă a activităților organizate de muzeele românești, în special prin intermediul site-ului creat în 2009, www.noapteamuzeelor.ro, dar și al unei campanii de promovare la nivel național.

Sursa : www.noapteamuzeelor.ro

PALATUL  CULTURAL (Piaţa George Enescu 1, Arad)

20.00 – 02.00

MUZEUL DE ARTĂ (Str. Gh. Popa 2-4, etaj 2)

20.00 – 02.00

SALA CLIO (Str. Horia 10)

20.00 – 02.00

MUZEUL ORASULUI LIPOVA/CASA SEVER BOCU

(Lipova – str. Nicolae Bălcescu 21)

18.00-24.00

Acces gratuit

Partenerii Complexului Muzeal Arad la acest eveniment sunt:

Reţeaua Naţională a Muzeelor din România, Consiliul Județean Arad, Muzeul Național Brukenthal Sibiu,  Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) București, Asociația Culturală Noua Acropolă Arad, Asociația IR 33 Arad, Grupul de Inițiativă Dimitrie Țichindeal Arad, Asociația Tinerilor cu Inițiativă Arad, Colegiul Naţional Moise Nicoară Arad, Cenaclul literar Muza Lipova, Clubul Copiilor Lipova, Liceul Atanasie Marienescu Lipova.

EXPOZITIA DE ISTORIE/PALATUL CULTURAL, ETAJ 2

Arad, Piaţa George Enescu, 1 – intrarea dinspre Parcul Copiilor

20.00-02.00

Expoziţia permanentă de istorie

Principalul punct de atracţie, din cadrul segmentului de expoziţie dedicat istoriei moderne, îl constituie piesele legate de Revoluţia europeană de la 1848/49. Sala Unirii ilustrează desăvârşirea procesului de constituire a statului naţional român, subliniind rolul marcant al Aradului, în cursul lunii noiembrie 1918, pentru organizarea Marii Adunări Naţionale de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918.

Reconstituire istorică a tinerilor voluntari din Asociația IR 33 Arad și prezentare de uniforme militare ale armatei austro-ungare, respectiv ale voluntarilor transilvăneni în armata română, din timpul primului război mondial.

Expoziţia Bizere – art&technology

Expoziția ”Mănăstirea Bizere – Viața monastică, artă și tehnologie”, este organizată în colaborare cu Universitatea ”1 decembrie 1918” Alba Iulia. Proiectul expozițional, are drept scop valorificarea rezultatelor cercetărilor arheologice de la situl Mănăstirea Bizere, comuna Frumușeni/județul Arad și a fost vernisat cu prilejul Conferinței internaționale „Monastic life, art and technology in 11th16th century”.

Expoziţia Tezaur 1848/49. Repere din Colecția de relicve a muzeului arădean

După un lung proces de conservare şi cercetare, Colecţia de relicve a muzeului arădean, a fost prezentată publicului, prin intermediul unor expoziţii de mare anvergură, vernisate în Ungaria, la Szeged, Budapesta, Pécs, respectiv în România, la Arad. Cu prilejul celei de-a 125-a aniversări a Statuii Libertăţii, Complexul Muzeal Arad a deschis pentru publicul arădean, o remarcabilă expoziţie, care reuneşte cele mai valoroase obiecte de patrimoniu ale colecţiei, în jurul cărora s-a constituit muzeul, în a doua jumătate a secolului al XIX-lea.

Expoziţia Arad – 1989

Expoziţia “Arad – decembrie 1989 este dedicată arădenilor aflați în centrul evenimentelor din decembrie 1989 din Arad. Expoziția urmărește firul evenimentelor, cronologic, grupate în două perioade distincte: ziua de 21 decembrie până în după amiaza zilei de 22 decembrie 1989 – o perioadă nonviolentă – şi din seara zilei de 22 până în 25 decembrie 1989 – o perioadă violentă. Colajul ”orele Aradului”, prezintă cronologic, evenimentele de la Arad, din două perspective: cea a a fotografului-documentarist al Securității și respectiv, a fotografului-documentarist al muzeului. Colajul de fotografie-document, însumând peste 60 de fotografii din perioada 21-22 decembrie, reprezintă coloana vertebrală a întregii expoziții, structura pe care aceasta a fost modelată.

Expoziţie şi instalaţie textilă „Mahrame: Portrete și Nume: Martiri ai regimului comunist”

Vernisaj expoziție : orele 20.00

Curator : dr. Irina Hasnaș – Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) București

Numele expoziției trimite la Mahrama Veronicăi. Această temă este reprezentată în pictura bisericească prin imaginea unui ștergar, cu cele două capete strânse și pe mijloc cu capul lui Iisus. Mahramele sunt pânze țesute în casă, pe ele fiind imprimate portretele unor oameni fotografiați în timpul detenției – în momentele lor de suferință și umilință, fotografiați pentru dosarul de anchetă, mărturii rămase în arhivele CNSAS. Fiecare mahramă, diferită și unică, poartă figura unei persoane reale, cu destinul ei din România anilor `50.

La deschiderea Nopții muzeelor în 2016, mahramele vor avea șansa să fie văzute de publicul numeros care va vizita Complexul muzeal Arad. Găzduite temporar în acest spațiu muzeal, Mahramele se vor alătura altor expoziții care propun narațiuni sau teme de istorie recentă.

Prezentare și proiecţie filme documentare de etnografie

Orele 20.30

Autori : dr. Sorin Sabău, Gabriel Hălmăgean – Complexul Muzeal Arad

Promovarea tradiţiilor din zona arădeană prin filme documentare, premiate la Concursul național de film etnografic și de imagini-document Ipostaze etnografice, Galați, 2013-2015:

Furcaşii din Avram Iancu, Împletitul nuielelor la Ineu, Meșterii olari de la Târnăviţa, Mori țărănești pe apă în judeţul Arad

Expoziţia ştiinţele naturii/ Palatul Cultural, etaj 2

Arad, Piaţa George Enescu, 1 – intrarea dinspre Parcul Copiilor

20.00-02.00

Expoziţia Un secol de istorie naturală. Comori ale patrimoniului arădean în colecţia Gimnaziului Superior Regal

O colecţie alcătuită din 164 de piese naturalizate (păsări, mamifere, peşti, reptile), cu valoare istorică, patrimonială, dar şi deosebit de atent conservate, ilustrează natura arădeană acum o sută de ani. Vechimea pieselor este dovedită de etichetele originale care s-au păstrat în mare parte. Expunerea Colecţiei Gimnaziului Superior Regal din Arad, alături de piesele naturalizate aflate in patrimoniul muzeului, permite o prezentare complexă a faunei din această zonă geografică.

Expoziţia De la lemnul scobit la tezaur. Odissea unei monoxile

În anul 2012, o echipă de cercetători din cadrul Universităţii “Ovidius” din Constanţa, care  efectua o deplasare pe Mureş cu scopul de a observa starea de conservare a habitatelor şi eroziunea malurilor, în virtutea unui contract privind monitorizarea biodiversităţii, încheiat cu administraţia Parcului Natural Lunca Mureşului, a identificat urmele unui debarcader și o monoxilă în malul stâng al Mureşului, între Insula a 3-a şi comuna  Zădăreni. Ulterior, ambarcaţiunea a fost recuperată şi dusă la Centrul de Vizitare al Parcului Natural Lunca Mureşului unde fost expusă pentru public. După ce a fost conservată de către o echipă de specialişti de la Muzeul Banatului Timișoara, Muzeul Județean Satu Mare și Complexul Muzeal Arad, monoxila a fost transferată în locul actual de expunere. Pentru utilizarea monoxilelor pe Mureş, domeniile de interes sunt: transportul de persoane, de bulgări de sare, minereu şi de produse finite.

MUZEUL DE ARTĂ

Arad, str. Gh. Popa 2-4, etaj II

20.00-02.00

Expozitia permanentă de artă europeană şi românească

Expoziția permanentă este reprezentativă pentru profilul colecției de artă și pune în valoare piese care sunt mărturii pentru nivelul de cultură, și civilizație, al mediului, în primul rând, local arădean. Printr-o prezentare structurată diacronic, sunt expuse cele mai semnificative lucrări care au marcat evoluția colecției de artă. Parcursul expunerii se desfășoară cronologic, cu repere limitate în intervalul secolelor XVIII-XX.

Expoziţia Kuchi-e, Stampe japoneze din perioada Meiji

Colecţia: Adrian Ciceu (Germania), Liviu Orlețchi (Japonia), Ioan Colta (România)

Lucrările expuse propun o fascinantă şi inedită perspectivă asupra vieţii japoneze şi oferă totodată acces la o matrice de sentimente, contexte şi imaginar, din care a apărut Japonia modernă a secolului al XX-lea. Expoziţia aduce în prim-plan chipul femeii, al frumoasei şi fermecătoarei japoneze, din preajma anului 1900. Femeia frumoasă (bijin – lb.japoneză) este integrată în diverse compoziţii cu teme istorice sau inspirate din viaţa oamenilor epocii Meiji. Pentru cei mai puţin familiarizaţi cu acest gen de artă, termenul de kuchi-e defineşte un tip de xilogravură  japoneză policromă, produsă, cu aproximaţie, în ultimele două decenii ale perioadei Meiji (c.1890-1912).

În expoziţie vor putea fi admirate opere semnate de Kaburaki Kiyokata, Mizuno Toshikata, Takeuchi Keishū, Watanabe Seitei sau Kajita Hanko, cei mai renumiţi artişti japonezi, de la sfârşitul perioadei Meiji.

kinema ikon: serial/sezonul trei/ episodul 05: Bogdan Tomșa, Alien Armpit

Workshop de gravură cu dr. Adrian Sandu – artist vizual, Complexul Muzeal Arad

Orele 20.00-02.00

Publicul va avea ocazia să vadă unele dintre cele mai importante metode clasice de imprimare unei imagini pe hârtie, în cadrul workshop-ului fiind prezentate tehnici de gravură.

Ateliere de pictură și caligrafie pentru copii și adulți

Orele 20.00-24.00

Atât pentru cei mici, cât și pentru adulți, voluntarii Asociației Culturale Noua Acropolă vor redeschide atelierele de pictură, inspirate din cultura antică a Egiptului. Pentru cei interesați de cultura japoneză tradițională, tinerii voluntari arădeni vor desfășura  un atelier de caligrafie japoneză, unde se vor exersa ideograme kanji și se vor afla mai multe informații despre valoarea unui scris frumos.

20:00 – 21:00 – Atelier de pictură Egiptul antic (5 locuri)

21:00 – 22:00 – Atelier de pictură Egiptul antic (5 locuri)

22:00 – 23:00 – Atelier de pictură Egiptul antic (5 locuri)

23:00 – 00:00 – Atelier de caligrafie japoneză (5 locuri)

Vârsta minimă de participare la atelierul de pictură este de 7 ani, iar pentru cel de caligrafie japoneză 14 ani.

Pentru participarea la ateliere este necesară înscrierea prealabilă la numărul de telefon:

0755 116 715 (Andreea Oltean – Asociația Culturală Noua Acropolă Arad).

SALA CLIO

Arad, str. Horia 10

20.00-02.00

Expoziția Arsenalul și Camera de arme a orașului Sibiu, perioada medievală și modernă, secolele XV-XIX

Prezentarea expoziției de către curatorul dr. Anca Nițoi, Muzeul Național Brukenthal Sibiu Orele 22.00

Expoziţia îşi doreşte să prezinte publicului larg cele mai impresionante piese ce aparţin Muzeului de Istorie „Casa Altemberger”. Astfel, printre cele peste 130 de piese ce se pot admira în cadrul expoziţiei, se regăsesc arme albe: suliţe, halebarde, arbalete; arme de foc cu mecanisme primitive de dare a focului precum archebuzele sau puştile cu fitil, puştile şi pistoalele cu cremene dar şi piese de echipament militar, ce vin să întregească astfel spectrul militar prezentat de expoziţie.

Piesele expuse la muzeul arădean (de la coifuri, cămăşi de zale, scuturi şi arbalete de secol XV realizate în atelierele transilvane, la cuirase-pieptar, halebarde şi suliţe din secolul al XVI-lea, muschete, puşti cu fitil şi pistoale cu cremene din secolele XVII-XVIII, dar şi săbii de cavalerie şi puşti mai moderne, de secol XIX), cărora li se adaugă câteva reproduceri cu imagini de epocă ale turnurilor şi porţilor sibiene care aparţineau breslelor de meşteşugari, ilustrează evoluţia sistemului de apărare, a armamentului şi echipamentului militar din Sibiul medieval şi modern.

MUZEUL ORASULUI LIPOVA/CASA SEVER BOCU

Lipova – str. Nicolae Bălcescu 21

18.00-24.00

Orele 18.00

Lansare de carte Parfum de femei, autor Ana Olimpia Niculescu

Orele 18.30

Vernisaj expoziţie de lucrări – tehnica quilling  Flori multicolore

Orele 19.00

Ateliere pentru copii

Concert de muzică folk: Pavel Filipaş şi Mihai Henţ

Recital de poezie al Cenaclului Muza din Lipova

 

 

 

 

 

No Comments

Comments for NOAPTEA MUZEELOR 2016 va avea loc sâmbătă, 21 mai are now closed.