Nicolae Ioţcu este într-o confuzie totală

Written by admin. Posted in Politica, Top News

Tagged: , , , , ,

Published on aprilie 19, 2013 with No Comments

Preşedintele Consiliului Judeţean Arad, Nicolae Ioţcu, se află într-o confuzie totală. De două zile, el face referire la Legea nr 47/15.04.2013. În realitate, Legea  nr. 47, publicată de fapt în 14 martie 2013 (pe care o aveţi în ataşament) modifică şi completează Legea nr. 104/2003 privind manipularea cadavrelor umane şi prelevarea organelor şi ţesuturilor de la cadavre în vederea transplantului. Cum astăzi nu este 1 aprilie şi bănuim că preşedintele unei instituţii importante nu are timp de glume macabre, concluzionăm că Nicolae Ioţcu este puternic confuzionat. Îi dorim să îşi revină repede, pentru că arădenii îl aşteaptă să se ocupe de problemele din fişa postului.

Înţelegem totuşi că ieşirile repetate ale lui Nicolae Ioţcu se referă la legea 98 din 12 aprilie 2013 care aprobă cu unele modificări Ordonanţa de Urgenţă cu numărul 47 din anul 2012. Aşa cum deputatul Dorel Căprar i-a explicat deja ieri, actul normativ previne posibilele excese ale unor administraţii locale care ar putea angaja comunităţile locale în proiecte fără acoperire financiară. Totuşi, din replica dată publicităţii astăzi de preşedintele CJA, înţelegem că domnul Ioţcu ştie deja că nu este o problemă – sau că problema va fi corectată de Guvern – dar persistă pe subiect doar aşa, ca să facă politică anti-USL. Credem că pentru subiecte politicianiste, Nicolae Ioţcu ar trebui măcar să se deplaseze la sediul PDL, să îşi asume sigla de partid fără credibilitate din care face parte.

 

No Comments

Comments for Nicolae Ioţcu este într-o confuzie totală are now closed.