Mircea Purcaru: „Nu ne mai miră impertinenţa şi nesimţirea liderilor noului şi “mare” PNL Arad”

Written by admin. Posted in Politica

Tagged: , , , , ,

Published on aprilie 16, 2015 with No Comments

Nu ne mai miră impertinenţa şi nesimţirea liderilor noului şi “mare” PNL Arad –a travestiţilor pedelişti în penelişti, Nicolae Ioţcu  şi Gheorghe Falcă, oameni care atunci când erau la putere erau ca doi fraţi iar azi când “halca” din care să se înfrupte e tot mai mică încep să se ”muşte“ unul pe altul. Aşa s-a întamplat şi în cazul aşa zisei strategii de cultură a judeţului pentru 2016-2020 care, deşi a stat la transparenţa decizională 30 de zile , nu a fost suficient pentru Falcă, acesta solicitând prin “trompeta “Ţolea  să mai ţină puţin proiectul cu strategia culturală, la transparenţa  până când se va dumerii şi Falca şi se va lumina  cultural. Dar, Ioţcu a arătat cine e şeful la CJ ARAD! Aceste contre fac rău, în general Aradului, şi cu astfel de personaje care sunt  interesate  doar cum să sifoneze banii culturii şi nu de cultură  autentică şi valoroasă, cu astfel de oameni, niciodată Aradul nu va fi Capitala Culturală Europeană în 2021. Din păcate, cultura nu se face cu minciuni. Ori Falcă e profesionist în minciună. Recent (înainte de Paşte) Gheorghe Falcă a lansat un mare atac la Guvernul  Ponta care, chipurile se opune modernizării CET-urilor, şi din cauza căruia nu se primesc  bani, adică 10 milioane de Euro, bani rezultaţi, după spusele lui Falcă din certificatele verzi. D-ul Falcă solicită consilierilor ca aceştia să gândească o formă de protest împotriva Guvernului .
Îi recomandăm primarului Falcă să-şi vadă de treabă şi să nu instige consilierii la forme de protest care pun Aradul intr-o poziţie şi mai proastă.
Poate dn-ul Falcă ar trebui să-i “pună “pe consilieri (mai ales pe pedelişti!) să voteze o hotărâre de consiliu pentru schimbarea managementului  dezastruos de la cele 2 ceturi şi nu numai, mai ales să schimbe conducerea celor două instituţii pentru dezastrul produs la aceste unităţi  şi pentru paguba din buzunarul cetăţeanului  arădean, cetaţean tot mai puţin interesat de a fi abonatul lui Falcă şi a Ceturilor. Şi asta cât mai repede, nu de alta dar s-ar putea  să avem surpriza unor controale ale unor instituţii care nu prea arată clemenţă ci cătuşe atunci când e vorba de ban public. Şi asta e valabil şi pentru Falcă şi pentru Ioţcu. În egală masură.

No Comments

Comments for Mircea Purcaru: „Nu ne mai miră impertinenţa şi nesimţirea liderilor noului şi “mare” PNL Arad” are now closed.