Memoriu adresat Instituţiei Prefectului Arad de către Sindicatul Finanţe Arad (foto)

Written by admin. Posted in Social, Top News

Tagged: , , , , , ,

Published on iulie 31, 2013 with No Comments

Având în vedere procesul de reorganizare prin care trece Agenţia Naţională de Administrare Fiscală în această perioadă, angajaţii instituţiei arădene au dorit, prin liderul de sindicat, să puncteze câteva aspecte foarte importante în luarea deciziilor privind reducerile de posturi la nivelul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice a judeţului Arad.

Considerăm că nu s-a procedat unitar la nivel naţional în ce priveşte stabilirea numărului de posturi care vor fi desfiinţate şi a celor care vor fi transferate la Direcţia Regională. Urmare acestui algoritm total aleatoriu Fiscul arădean trebuie să disponibilizeze 98 de angajaţi, iar alţi 45 vor fi transferaţi la Timişoara. Acestea în condiţiile în care judeţul Arad are indicatori de performanţă care ne situează între primele judeţe la nivel naţional” a declarat Ionică Trifa, lider sindical DGFPA

Angajaţii din cadrul Finanţelor publice Arad au dorit să-şi exprime nemulţumirea faţă de deciziile luate de guvern, printr-un miting de protest, dar care nu a afectat în vre-un fel sau altul, programul cu publicul, ghişeele rămânând deschise pe toată durata protestelor.

Cu această ocazie a fost înaintat un memoriu Instituţiei Prefectului pe care-l publicăm mai jos:     

  Către,

INSTITUŢIA PREFECTULUI – JUDEŢUL ARAD

în atenţia d-lui Cosmin Valentin PRIBAC, prefect

MEMORIU

 Având în vedere procesul de reorganizare prin care trece Agenţia Naţională de Administrare Fiscală în această perioadă, dorim să punctăm câteva aspecte foarte importante în luarea deciziilor privind reducerile de posturi la nivelul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice a judeţului Arad.

          Considerăm că nu s-a procedat unitar la nivel naţional în ce priveşte stabilirea numărului de posturi care vor fi desfiinţate şi a celor care vor fi transferate la Direcţia Regională.

Urmare acestui algoritm total aleatoriu Fiscul arădean trebuie să disponibilizeze 98 de angajaţi, iar alţi 45 vor fi transferaţi la Timişoara. Acestea în condiţiile în care judeţul Arad are indicatori de performanţă care ne situează între primele judeţe la nivel naţional.

Modul de realizare a indicatorilor de activitate, soluţionarea în termen a lucrărilor, prestarea unei activităţi la standarde de eficienţă şi calitate crescute, constituirea unui grup de profesionişti la nivelul întregului aparat fiscal judeţean, sperăm să fie argumente care, cu ocazia restructurării administraţiei fiscale, să conducă la o dimensionare optimă a resurselor umane, orientată către acoperirea deficitului de personal ce se manifestă la activităţile de importanţă majoră şi nu către eliminarea din sistem a unor profesionişti care dea lungul anilor s-au achitat de sarcinile de serviciu cu dăruire şi uneori chiar cu sacrificii.

Totodată, dorim să precizăm că nu s-a ţinut cont de un aspect deosebit de important, respectiv situarea judeţului Arad la frontiera cu spaţiul Schengen fapt care conduce la existenţa unui număr mare de contribuabili cu operaţiuni intracomunitare, număr mare de solicitări pentru rambursarea TVA, riscul de evaziune fiscală fiind de asemenea influenţat de aceste aspecte.

Se pare că doar formal regionalizarea înseamnă o dezvoltare unitară, echilibrată şi armonioasă a tuturor structurilor componente (judeţe), în realitate este evident că eventualele beneficii ale reorganizării le vor culege doar capitalele de regiune, sacrificând celelalte judeţe prin disponibilizări de personal şi deplasări cu cheltuieli suplimentare.

De asemenea, un aspect forte important, care nu trebuie să fie neglijat este şi acela că la nivelul frontierelor judeţului Arad volumul mărfurilor tranzitate este la nivelul al doilea pe ţară, după judeţul Constanţa.

Presiunile mari exercitate în ultimele săptămâni, pe care le considerăm nefireşti, s-au soldat inclusiv cu repercusiuni asupra stării de sănătate a unor angajaţi.

În rândul angajaţilor din DGFP Arad se vorbeşte că ar exista o legătură între ceea ce se întâmplă şi faptul că nu suntem un judeţ USL- ist, altfel nu se explică cum la un judeţ cu rezultate foarte bune, atât pe linie de colectare cât şi pe inspecţie fiscală, să se disponibilizeze un număr atât de mare de angajaţi care şi-au realizat şi chiar depăşit indicatorii de performanţă.

Nu înţelegem nici acum de ce jumătate din numărul total al celor disponibilizaţi pe întreaga regiune provin de la DGFP Arad.

Se estimează că aproximativ 50% din personal va primi preaviz, fapt care foarte probabil va determina diferite acţiuni de protest.

Cele prezentate nu sunt problemele liderului de sindicat, ci sunt problemele certe ale angajaţilor DGFP Arad, de aceea vă rog să trataţi cu maximă seriozitate, fiind reprezentantul Guvernului în teritoriu.

Cu deosebită consideraţie,

Preşedinte Sindicat Finanţe Arad

Ionică TRIFA    

[nggallery id=54]

      

No Comments

Comments for Memoriu adresat Instituţiei Prefectului Arad de către Sindicatul Finanţe Arad (foto) are now closed.