„Mary Poppins revine“, în grădina de vară de la Cinematograful din Grădiște

Written by admin. Posted in Divertisment

Tagged: ,

Published on august 29, 2023 with No Comments

Filmul „Mary Poppins revine“ care spune povestea bonei perfecte care revine la familia Banks exact atunci când aceștia au nevoie de ea mai mult ca oricând, va fi proiectat, în grădina de vară de la Cinematograful din Grădiște.

Proiecția filmului este programară pentru joi, 31 august, de la ora 20.30.

Filmul va fi dublat în limba română.

Înainte de proiecție vor avea loc jocuri muzicale interactive.

Accesul publicului va fi gratuit, în limita locurilor disponibile.

Evenimentele de la Cinematograful din Grădiște sunt organizate de Centrul Municipal de Cultură Arad.

Cu o distribuție plină de staruri, 9 cântece noi și un tur prin cele mai frumoase locații din Londra, filmul „Mary Poppins revine“ este o continuare plină de umor a celebrului original.

La 24 de ani după acțiunea din primul film cu Mary Poppins, Michael Banks are acum propria lui familie și lucrează la aceeași bancă la care au lucrat tatăl și bunicul lui. O tragedie de familie, însoțită de probleme financiare serioase fac și mai grea misiunea lui Michael de a avea grijă de cei trei copii. Dar când situația devine foarte tensionată, Mary Poppins reapare.

Publicată prima dată în 1934, autoarea PL Travers a scris 8 cărți tipărite de-a lungul carierei sale iar povestea din filmul „Mary Poppins revine“ este inspirată din aceste aventuri magice. Directorul și producătorul Robert Marshal explică: „Este evident că acolo erau mult mai multe povești de spus și odată ce am citit toate cărțile am realizat că putem găsi și alte aventuri magice“. Cel mai important, în film se accentuează tema recurentă a lui Travers, aceea că noi toți, odată devenind adulți, devenim „deziluzionați și cinici și uităm să privim viața prin ochii unui copil“.

Găsirea unui actrițe care să meargă pe urmele spectaculoasei câștigătoare a Oscarului Julie Andrews nu a fost simplă, dar Emily Blunt știa că poate aduce ceva proaspăt personajului cel mai iubit al cinematografiei.

Din distribuție mai fac parte Lin-Manuel Miranda, Ben Whishaw, Michael Banks, Emily Mortimer, Jane Banks, Colin Firth, Meryl Streep, Angela Lansbury și Julie Walters.

Filmul „Mary Poppins revine“ a fost filmat în studiourile Shepperton din Londra dar și în locații din și în jurul orașului unde s-a recreat atmosfera autentică a anilor 1930.

Printre obiectivele turistice se numără Catedrala Sf. Paul, Palatul Buckingham, Turnul Londrei, Royal Exchange și Westminster, iar Emily Blunt apreciază felul în care filmul surprinde frumusețile Londrei.

 

No Comments

Comments for „Mary Poppins revine“, în grădina de vară de la Cinematograful din Grădiște are now closed.