Marin Lupaş: “Se poate: Sibiul a mutat depourile de autobuze și tramvaie în afara orașului!”

Written by admin. Posted in Top News

Tagged: , , , , , ,

Published on ianuarie 22, 2017 with No Comments

lupas

Marin Lupaș crede că mutarea depoului de tramvaie și autobuze în afara orașului este necesară și poate fi realizată.

Consilierul municipal consideră că Aradul are astfel șansa de a construi un  parc nou pe  cele peste şase hectare de teren disponibile, chiar în apropierea Spitalului Județean, aproape de cel mai mare cartier al Aradului, Aurel Vlaicu, cartier care nu are un parc.

În România, există și un precedent. Sibiul a mutat de curând depoul de tramvaie și  autobuze în afara orașului!

„Cred că trebuie să avem curajul să gândim proiecte mari, proiecte care să ne îndreptățească să spunem că lăsăm ceva important în urmă. Pentru a reuși, trebuie să îți propui să realizezi lucruri importante. Avem exemplul Sibiului, care a scos de curând în afara orașului depourile de tramvaie și autobuze, folosind un teren central pentru proiecte care aduc un plus urbanismului local. Poate să îți placă sau nu președintele Iohannis, dar trebuie să remarcăm că Sibiul, cu Iohannis primar, poate fi un exemplu pentru noi, un oraș care s-a dezvoltat în acord cu tradiția, care a pus accent pe revitalizarea urbană, care a folosit ca model de dezvoltare orașele occidentale. Sibiul a arătat că se poate și trebuie să luăm acest exemplu și să îl folosim” a declarat consilierul independent.

„În secolul XXI, este absurd să aglomerăm în zonele centrale, rezidențiale, tot traficul orașului și să creăm noduri de circulație.  Avem  nevoie de spații de agrement care să înfrumusețeze Aradul și care să promoveze viața” a mai adăugat Marin Lupaș

No Comments

Comments for Marin Lupaş: “Se poate: Sibiul a mutat depourile de autobuze și tramvaie în afara orașului!” are now closed.