Marin Lupaş anunţă susţinerea pentru o serie de proiecte cuprinse în programele altor candidaţi

Written by admin. Posted in Politica

Tagged: , , ,

Published on iunie 29, 2016 with No Comments

lupas

Mâine are loc prima şedinţă a noului Consiliu Local Municipal. Consilierul independent Marin Lupaş consideră că acest consiliu trebuie să fie preocupat de respectarea angajamentelor faţă de cetăţeni. „Administraţia locală are nevoie de credibilitate, are nevoie să recâştige încrederea cetăţenilor. Cred că trebuie să pornim de la respectarea promisiunilor făcute, de la proiectele propuse arădenilor. În acest sens, am reanalizat ideile propuse în campania electorală de toţi competitorii şi am selectat o serie de propuneri cu care sunt de acord şi pe care le voi vota în CLM, atunci când vor ajunge pe ordinea de zi. Lista proiectelor o consider deschisă. Mai mult, sunt dispus la orice formă de dialog sau dezbatere care va conduce la concretizarea acestor proiecte, la transpunerea lor în hotărâri care să poată fi votate. Sper ca la rândul lor consilierii locali vor sprijini şi vota proiectele bune propuse în programul cu care am candidat eu. Cred că este nevoie de o abordare transparentă şi de o serie de subiecte asupra cărora să se stabilească un consens, dincolo de orice fel de dispute politice”, a spus Marin Lupaș.

Să depășim disputele politice”

Consilierul local se mai aşteaptă ca reprezentanţii partidelor politice să genereze multe dispute în lunile care premerg alegerile parlamentare. „Eu îmi asum calitatea de consilier independent, neafiliat politic, care poate modera pasiunile electorale şi în acest sens voi promova interesele pragmatice ale comunităţii locale, independent de jocurile politice. Pentru şedinţa de mâine, am pregătit o serie de amendamente la regulamentul de funcţionare a CLM care răspund nevoii de dialog şi dezbatere şi care promovează accesul mass-media şi al cetăţenilor la informaţii cu privire la subiectele care îi afectează”, a concluzionat Marin Lupaş.

 

Proiecte pe care este dispus să le sprijine consilierul independent Marin Lupaş:

  • Revizuirea sistemului de taxe şi impozite locale (ALDE; PSD, APAR, PMP, Alternativa de Vest, Marin Lupaş)
  • Rezolvarea problemei CET (ALDE, PSD, Marin Lupaş)
  • Proiectul de regenerare urbană (PNL), cu menţiunea urmăririi implementării proiectului, inclusiv calitatea lucrărilor
  • Realizarea unui Aqua Park la ştrand (PNL, PMP, M10, PSD)
  • Spital Matern nou (PMP, Marin Lupaş)
  • Clinică oncologică nouă (PMP; PSD)
  • Realizarea unor terenuri de sport in cartiere (PMP, PSD, APAR, Marin Lupaș)
  • Realizarea unui Parc Tehnologic (Sebastian Bulumac)
  • Amenajarea unui parc nou în Arad (Sebastian Bulumac, PMP, PSD, Marin Lupaş)
  • Reînnoirea parcului mijloacelor de transport în comun (M10, Marin Lupaș)
  • Amenajarea canalului Mureşel (PNL, APAR, Marin Lupaș)
  • Valorificarea Cetăţii Aradului (PNL, PSD, ALDE, APAR, Marin Lupaş)

No Comments

Comments for Marin Lupaş anunţă susţinerea pentru o serie de proiecte cuprinse în programele altor candidaţi are now closed.