Maratonul internaţional de kaiac-canoe 2015, la finalul acestei săptămâni

Written by admin. Posted in Sport, Top News

Tagged: , , , , , , , ,

Published on iulie 08, 2015 with No Comments

 

Unul dintre cele mai așteptate evenimente nautice de pe râul Mureș, Maratonul internaţional de kaiac-canoe 2015, va avea loc la finalul acestei săptămâni.

Sâmbătă, 11 iulie, în organizarea Asociaţiei Club Sportiv West Sport Arad, iubitorii sporturilor nautice, în general, și ai Mureșului, în special, vor coborâ pe traseul Lipova-Păuliş-Arad.

Înscrierea la proba de 50 kilometri Lipova-Arad este recomandată persoanelor care au experienţă în practicarea sporturilor nautice: sportivi de performanţă (juniori, tineret, seniori, masters). Cei care doresc să intre în atmosfera Maratonului, pot participa la proba mai accesibilă, open 35 de kilometri, pe segmental Păuliş-Arad, rezervată tutror categoriilor de vârstă.

La acest concurs pot participa doar persoanele care ştiu să înoate, iar organizatorii recomandă tuturor participanţilor purtarea vestei de salvare pe durata competiţiei.

Numărul de concurs va fi primit în momentul validării înscrierii, cu o zi înainte de competiţie, după ce participantul a completat şi semnat formularul de înscriere, declaraţia de responsabilitate şi a plătit contravaloarea taxei de înscriere, 60 de lei (juniorii şi sportivii de performanţă sub 18 ani nu plătesc).

Validarea înscrierilor va avea loc cu o zi înaintea competiţiei, vineri, 10 iulie între orele 20.00-22.00, şi sâmbătă, 11 iulie, dimineaţa între orele 7.00-8.00, la sediul LPS Arad (lângă Restaurantul „Perla Mureșului“). Şedinţa tehnică va avea loc în seara dinaintea cursei, cu începere de la ora 20.00, în aceeași locație.

Pentru proba de 50 de kilometri vor fi întocmite clasamente pe categorii de vâstă şi se vor acorda premii primilor trei clasaţi de la fiecare categorie. Pentru proba de 35 de kilometri, toţi cei care vor termina cursa vor intra în posesia unei plachete Maraton 2015 Kaiac-Canoe şi a unei diplome de participare.

Participanţii beneficiază de asistenţă medicală în timpul desfăşurării competiţiei, pe traseul stabilit fiind monitorizaţi din bărci cu motor de persoane calificate în acest scop, de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Arad.

Startul se va da în ambele curse sâmbătă, la ora 10.00, de la Păuliş, respectiv Lipova, iar sosirea este la podul Decebal, punct de finish al traseului.

Componenții cluburilor sportive şi cei care doresc să participe la competiţia Maraton 2015 sunt rugați să se informeze pe www.west-sport.ro sau Kaiac-Canoe Arad, de unde se pot descărca formularele de înscriere şi regulamentul de participare. Pentru informaţii şi alte detalii, tel.: 0740.137-989.

No Comments

Comments for Maratonul internaţional de kaiac-canoe 2015, la finalul acestei săptămâni are now closed.