Lucrări reluate după efectuarea recepţiei!

Written by admin. Posted in Politica

Tagged: , , , , ,

Published on martie 13, 2014 with No Comments

Consilierul local municipal Florin Galiş, preşedintele Organizaţiei Municipale PNL Arad, atrage atenţia că, la nici o luna de la recepţia lucrărilor de asfaltare a străzii Câmpul Liniştii, miercuri se lucra deja la decaparea şi reasfaltarea unei porţiuni de câţiva zeci de metri pătraţi. „În ultimii ani, Primăria ne-a obişnuit cu lucrări de mântuială, cele mai multe plătite cu bani grei de la bugetul local. Sunt o grămadă de astfel de exemple şi – iată! – nici strada Câmpul Liniştii nu face excepţie. Nu înţelegem cum este posibilă recepţia unei lucrări, cum poate fi anunţată finalizarea ei, ca peste câteva zile să apară din nou muncitorii şi să o ia de la capăt. Este de bun simţ ca această reparaţie să nu fie decontată de arădeni de la bugetul local”, apreciază Florin Galiş.

Acesta a amintit că, în continuare, strada Fecioarei (pe care se află sediul REMAT şi alte câteva companii care îşi aduc contribuţia la bugetul local) este la fel ca orice drum desfundat de la ţară: de pământ şi plină de gropi. „Atât strada aceasta cât şi Constituţiei sau Eftimie Murgu (de la intersecţia cu Pădurii, spre capăt) sunt într-un hal care nu face cinste unei administraţii locale care se respectă. Pe aceste străzi sunt zeci de firme care contribuie din plin la bugetul local. Pe aici trec zilnic sute de oameni spre locurile de muncă. Din păcate, ele rămân în afara preocupării administraţiei Falcă. Administraţie care găseşte sume semnificative pentru panseluţe, dar nu şi pentru reabilitarea şi asfaltarea lor”, a declarat Florin Galiş.

 

No Comments

Comments for Lucrări reluate după efectuarea recepţiei! are now closed.