Laszlo Balint revine la cârma UTA-ei

Written by admin. Posted in Sport, Top News

Tagged: , , , ,

Published on noiembrie 01, 2022 with No Comments

Conducerea UTA-ei s-a mișcat repede, anunțând atât iminenta despărțire de Ilie Poenaru, cât și numirea noului tehnician care va avea misiunea, deloc ușoară, de a redresa „corabia” alb-roșie.

Conform previziunilor acesta este nimeni altul decât Laszlo Balint, care revine după nouă luni pe banca „Bătrânei Doamne” și, conform contractului, va conduce gruparea „alb-roșie” până la finalul sezonului, cu posibilitate de prelungire.

„Clubul UTA anunță că, începând de mâine, banca tehnică va fi condusă de Laszlo Balint. Antrenorul care a promovat echipa Aradului pe prima scenă – după mai bine de un deceniu – revine pe banca tehnică după 9 luni, perioadă în care și-a reafirmat mereu atașamentul față de culorile roș-albe. Ne bazăm pe ambiția lui, pe sentimentele ce-l leagă de UTA și avem încredere în viitor! Colaborarea cu Laszlo Balint se întinde până la finalul sezonului Ligii I, cu opțiune de prelungire din vară. Bine ai revenit, Gyuszi!” se spune în comunicatul oficial al grupării:

Gyuszi Balint va redebuta la UTA cu o deplasare extrem de dificilă, la Ploiești, acolo unde va întâlni una din revelațiile sezonului, Petrolul. O confruntare ce se anunță complicată, în condițiile în care noul tehnician se va confrunta cu nu mai puțin de cinci indisponibilități: Vuckcevic și Cascini – accidentați, Erico, Benga și Șteau – suspendați.

 

No Comments

Comments for Laszlo Balint revine la cârma UTA-ei are now closed.