La final, cum poti sa descrii un Festival?

Written by admin. Posted in Divertisment

Tagged: , ,

Published on mai 15, 2017 with No Comments

Aradul a sarbatorit vreme de 9 zile la Festivalul International de Teatru Nou un inceput de mai spectaculos. Din 6 mai si pana aseara, 14 mai, publicul aradean a avut bucuria sa intalneasca o puzderie de artisti talentați, respectați de public si de colegi, in spectacole dintre cele mai originale, proaspete, emotionante.

 Au fost la FITN5 actori, regizori, scenografi, muzicieni aplaudați indelung pe numeroase scene din teatrele bucurestene si din țara, oarecum si ei prinsi de febra calatoriilor dintr-un oras in altul, dintr-un teatru in altul. Pentru ca teatrul a fost si este imaginea lumii in care traim si pentru ca o idee inmugurita la Bucuresti poate capata curaj la Cluj si prinde viata, poate, intr-un spectacol la Targu-Mures sau in orice oras din Romania cu o echipa de actori minunati.

Spectacole-marturisire, spectacole-manifest, spectacole in care sugestia sau imaginea e totul, unele dintre ele de o voluptate a emotiilor greu de catalogat, au umplut salile de aplauze. Au fost si spectacole pe texte dintre cele mai clasice, dar de o noutate a interpretarii care te inspaimanta, care te trimite cu gandul la ciclicitatea timpului. Spectacole adunate de prin toata tara, reflexie a lumii in care traim.

Cam asta a fost lumea noastra la Festivalul International de Teatru Nou, editia a 5-a la Arad. Dar Festivalul nu s-a incheiat. Am mai dat o fila doar. Ne adunam din nou la anul cu forte proaspete ! Sa surprindem feluritele fatete ale teatrului nou.

 

Pana atunci, continuati de vedeti teatru ! 

No Comments

Comments for La final, cum poti sa descrii un Festival? are now closed.